Radu Stanca: scrisori către Doty

[II]

Draga mea scumpă,

            De două zile şi două nopţi ninge întruna, fără încetare. Suntem îngropaţi într-o zăpadă deasă şi, fără să fie frig, e o atmosferă destul de morocănoasă. Eu stau în vârful patului şi schiţez tot felul de proiecte. Pentru asta e timp berechet aici. Astfel am început să lucrez piesa despre care ţi-am mai vorbit: „Povestea dulgherului şi a prea frumoasei sale soţii“. Va fi, într-un fel, povestea dragostei noastre şi, mai ales, povestea ta. Soţia aceasta care-şi dăruieşte totul, până şi frumuseţea ei neasemuită de dragul soţului ei, eşti tu. Vreau să scriu această piesă pentru Barbu, să-i rămâie, ca o amintire, a iubirii dintre cei doi părinţi ai lui. Dacă nu va vedea niciodată lumina scenei, să-i fie totuşi lui, un document care să vorbească despre cea mai devotată, cea mai frumoasă, cea mai desăvârşită dintre soţii; soţia tatălui său. Lucrul a început bine şi cu spor. Scriind, te am mereu înaintea ochilor. Îţi revăd fiecare trăsătură; ochii tăi trişti şi blânzi, braţele tale ca nişte aripi protectoare, paşii tăi plini de nobleţe...; îmi eşti nespus de aproape şi încă o dată, de aici, de lângă culmile cele mai înalte, simt că nu e nimic mai înălţător ca dragostea noastră.
            Totodată am schiţat proiectul acelei piese ţărăneşti, la care ne-am chinuit împreună să-i găsim o deslegare. Dacă mă apuc de ea, în două-trei săptămâni o termin; să vedem dacă nu vom putea cu ea să ne deschidem anumite porţi!
            Ce merge mai greu, e articolul pentru revista1 lui Deleanu. Am neapărată nevoie de material documentar, pe care nu-l pot găsi decât la Sibiu. Totuşi m-am apucat şi de el şi sper că, revista întârziind, să-l termin pentru anul doi. În orice caz, îi voi arăta lui Deleanu la Buc[ureşti] ce am făcut până acum, rugându-l să-mi păstreze locul.
            Eu plec Miercuri sau Joi la Ploieşti. Plec dimineaţa şi mă reîntorc seara cu o cursă locală. Am să încerc tot ce e cu putinţă. Dacă cumva, cine ştie, nu voi izbuti cu Caragiu, mă reped de la Buc[ureşti] la Piteşti la Leahu. În orice caz la Buc[ureşti] voi afla ce ar mai fi liber, pentru că nici nu vreau să mă gândesc ca toamna aceasta să ne găsească la Sibiu.
            Aici, între timp, s-au schimbat seriile. Unii au plecat şi au venit alţii. [...] Plictiseală avem cu caru, mai ales zilele acestea cât n-am putut ieşi. Mai joc rummi cu nişte cetăţeni. Apoi, bineînţeles, dorm foarte mult şi bine. Insomniile mi-au dispărut, se vede, odată cu schimbarea atmosferei. De asemeni, mi-a crescut şi pofta de mâncare. Aceasta, din păcate, deşi destul de gustoasă, nu e îndestulătoare, iar de complectat e foarte greu, căci până la restaurantul din staţiune e un drum destul de lung, încât adeseori renunţ.
            Cu Tavi am vorbit o dată la telefon. Nu era hotărât când să vie la Sibiu: acum sau în Mai, când să o ducă pe mama la Buc[ureşti]. Urma să-mi telefoneze ce face, dar până acum nu mi-a dat nici un semn. De asemeni, zicea că vine, într-o Duminică până la Predeal, deşi cred că nu prea are rost, din moment ce eu mă voi duce la sfârşitul lunii la Buc[ureşti]. Cred că voi pleca de aici prin 27-28, ca să stau până în 3 Mai, deci o săptămână întreagă. Până atunci, cu excepţia escapadei de la Ploieşti, voi sta cuminte ca până acum la Predeal, şi, cu gândul mereu, mereu la tine şi la scumpul meu flăcău, voi depăna firul poveştii noastre de iubire.

Al tău              
            Radu          

Predeal, 7 Aprilie 1956

Notă
1. Revista Teatrul, înfiinţată în primăvara lui 1956, unde, bineînţeles!, găunosul Horia Deleanu era redactor-şef. (Nota ed.)

Radu Stanca

Scrisori către Doty [II]

» anul XXII, 2011, nr. 12 (259)