Evenimente la Filiala Cluj a USR

• ÎN 27 octombrie, la sediul Filialei Cluj a USR, a fost lansată cartea lui Ramón de Basterra, Opera lui Traian (Iaşi: Institutul European), traducere de Oana Presecan, prefaţă de Mariano Martín Rodriguez.
Cartea a fost prezentată de Ovidiu Pecican, Oana Presecan (traducătoare) şi Mariano Martín Rodriguez (prefaţator).

• În 3 noiembrie a.c., la sediul Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, a avut loc dezbaterea De ce s-a sinucis Voronca?. Dezbaterea s-a bazat pe documentele publicate în „Dosarul Voronca“ din nr. 6 al revistei noastre. Au participat profesorul Carol Iancu, Ion Pop, Irina Petraş, Marta Petreu. Profesorul Carol Iancu a venit de la Montpellier cu documente suplimentare faţă de „Dosarul Voronca“ pe care l-am publicat deja în revista noastră. Au fost proiectate fotografii, acte, manuscrise şi scrisori. Tot lui Carol Iancu îi datorăm un moment poetic emoţionant, adică lectura unor poeme de Voronca dedicate fie Colombei, fie „divinei, vai diabolicei Rovena“; lectura poemelor şi interpretarea lor au alternat în mod inspirat. Au fost de faţă distinşi invitaţi, precum Delia Marga, Rodica Marian, Andrei Marga, Ion Vartic, Doina Cetea, Mihai Dragolea, Adrian Popescu, Lucian Nastasă, Minerva Chira, Horia Ursu, Ladislau Gyémánt şi un public avizat. Evenimentul a fost organizat de Universitatea „Babeş-Bolyai“, Departamentul de filosofie premodernă şi românească, de revista Apostrof şi de Filiala Cluj a USR.

***

Evenimente la Filiala Cluj a USR. Dezbaterea: De ce s-a sinucis Voronca?.

» anul XXII, 2011, nr. 11 (258)