Păpuşi şi marionete

 

Roxana Croitoru

            Între 17 şi 21 octombrie a avut loc, la Cluj, Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi şi Marionete „Puck“, care anul acesta a marcat un jubileu, cea de-a zecea ediţie. Gândit ca o întâlnire a spectacolelor reprezentative ale acestei arte din ţară şi din străinătate, în acest an festivalul şi-a îmbogăţit şi diversificat oferta. Au fost unsprezece teatre din ţară, din străinătate nefiind reprezentată decât Ungaria (eterna criză financiară...). Au participat şi două companii particulare şi doi păpuşari liber-profesionişti. Au avut loc workshopuri extrem de interesante şi o expoziţie inedită de păpuşi textile. Studenţii de gen – de la UNATC „I. L. Caragiale“ din Bucureşti, de la secţia maghiară a Universităţii de Artă din Târgu-Mureş şi din anul III actorie, secţia maghiară a Facultăţii de Teatru şi Televiziune din Cluj – au fost şi ei prezenţi.
            Ca de fiecare dată, festivalul s-a încheiat cu decernarea premiilor şi a menţiunilor. Fiind vorba de o artă atât de diversă, s-a renunţat la obişnuitele titulaturi: „cel mai bun spectacol“ sau „cea mai bună scenografie“, premiul denumind esenţa reuşitei din spectacolul respectiv.
            Aventurile lui Pinocchio, de la Teatrul de Păpuşi „Ariel“ din Târgu-Mureş, a deschis competiţia. Povestea plină de peripeţii a fost pusă sub semnul nopţii într-un discurs esenţializat, fără a eluda episoadele principale. Caracterele păpuşilor sunt splendid surprinse de scenografa Eugenia Tărăşescu-Jianu. Mirabela Valea, studentă în anul III la actorie-mânuitor de păpuşi, a obţinut o menţiune pentru debut în rolul titular din acest spectacol.
            Tótágas, de la Teatrul Vojtina, Debrecen (Ungaria), în traducere liberă Lumea pe dos, este o poveste a prostiei omeneşti, într-un spectacol ingenios, bine ritmat. Spaţiul scenic a fost rezolvat din cinci roţi de lemn duble pictate, cu mijlocul traforat înfăţişând diverse spaţii, cu păpuşi naiv-caricaturale şi cu cei patru interpreţi, care de multe ori, cu o planşă în chip de costum prinsă de trunchi, preluau chipul păpuşii. Spectacolul a obţinut menţiune pentru expresivitatea relaţiei actor-păpuşă.
            Cine va păzi clopoţeii?, de la Teatrul „Prichindel“ din Alba Iulia, este un spectacol construit secvenţial într-un decor de mare plasticitate şi în acelaşi timp foarte simplu, reprezentând un fundal de peisaj asemănător tapiseriilor. Spaţiul se animă cu fiecare secvenţă, cu păpuşi caracteristice locului. Liantul poveştii este un delicat fulg de păpădie (mânuit ca păpuşile vaiang), care ne poartă în diverse lumi în confruntarea dintre bine şi rău. În ciuda diferenţelor culturale, toţi luptă pentru ca binele să învingă, animaţi de aceleaşi idealuri şi valori, reuniţi în Cântecul prieteniei. Spectacolul a obţinut menţiune pentru ritmul şi muzicalitatea spectacolului.
            Prinţul fericit, de la Teatrul „Anton Pann“ din Râmnicu-Vâlcea, a obţinut menţiune pentru simbioza relaţiei actor-text-imagine. Spectacolul, pus în scenă de regizorul László Vadas, care este şi autorul scenariului, după celebra poveste a lui Oscar Wilde, se adresează atât copiilor, cât şi adulţilor. Realizat cu economie de mijloace foarte inteligent exploatate, spectacolul este o fericită îmbinare a mai multor stiluri şi tehnici de interpretare. Actriţa principală, Irina Melnic, joacă pe rând mai multe personaje: Povestitorul, Prinţul, Rândunelul, trecând cu mare uşurinţă de la un caracter la altul, de la un registru vocal la altul. Păpuşa-Prinţul, care-i stă alături, e proiectată pe ecran împreună cu actriţa-Povestitor. Ecranul elastic se mulează reliefând faţa mai-marilor oraşului sau umbre chinezeşti (mâinile actorilor), care devin pe rând păsările călătoare în ţările calde, trestia, iubita Rândunelului. Morala poveştii se imprimă adânc în mintea şi inimile spectatorilor: fericit şi bogat este cel ce dăruieşte necondiţionat şi cu dragoste.
            Ultima menţiune i-a revenit companiei particulare „Muşchetarii“ din Bucureşti, pentru construcţia armonioasă a spectacolului Spărgătorul de nuci. Un spectacol cu marionete cu fir, mânuite foarte bine, ritmat de o muzică bine aleasă şi interpretată. Scena s-a aflat într-un permanent dialog cu micii spectatori.
            Demonstraţiile studenţilor s-au bucurat de atenţie, strădania lor fiind răsplătită cu aplauze. Studenţii de la Târgu-Mureş ne-au oferit o lecţie deschisă. Fiind în primul an de studii, ei abia descifrează abecedarul în tainele actoriei. Cei de la Cluj sunt în anul III actorie şi ne-au invitat la o oră de improvizaţii, plină de umor şi fantezie, cu suluri mobile. Studenţii de la Bucureşti au venit cu spectacolul Micul Prinţ, după Saint-Exupéry. Din păcate, scenariul dramatic a fost nefericit contemporaneizat, întreaga filozofie şi sensibilitate a poveştii fiind anulată de un supratext rău scris. Ne amintim de ediţiile anterioare, când UNATC-ul s-a prezentat cu excelente spectacole, adevărate demonstraţii de mânuire a marionetei mici cu fire.
            Un moment de vârf al festivalului a fost workshopul Emiliei Nechita, în spaţiul expoziţional al Muzeului Etnografic, cu zece copii de grădiniţă. Materialul „didactic“ au fost chiar păpuşile din expoziţie. Păpuşile Anei Ponta – artist plastic recunoscut –exprimă stări, sentimente şi sunt alcătuite exclusiv din textile. Jocul materialelor şi accesoriilor din care sunt făcute păpuşile – varietate de frumos şi emoţie – le caracterizează de la prima privire. Păpuşa-vedetă a fost Păzitorul timpului, grănicer între vis şi realitate. Numai copiii au fost în stare să treacă această graniţă, pătrunzând în lumea poveştii.
            Atelierul susţinut de Luminiţa Vălean a fost un joc cu mijloace teatrale pentru ca prichindeii să-şi câştige încrederea în sine.
            Au fost acordate patru premii: Alice în ţara minunilor, Teatrul de Animaţie „Ţăndărică“ din Bucureşti, premiul pentru vioiciunea spectacolului şi pitorescul personajelor. Acesta a fost cel mai complex spectacol din festival, cu păpuşi de diverse tipuri şi dimensiuni, cu o scenografie spectaculoasă. Actorii din această poveste plină de fantezie realizează  trecerile de la lumea reală la cea imaginară într-un amestec de culoare şi farmec, de candoare şi umor, acompaniaţi de muzica lui Vivaldi. Două premii au răsplătit măiestria profesiei de păpuşar. Este vorba de spectacolul László Vitéz, în interpretarea lui János Pályi din Ungaria, pe care l-am mai admirat într-o ediţie anterioară a festivalului şi care a luat premiul pentru măiestria spectacolului şi virtuţile comunicării cu publicul. János Pályi este un om-spectacol. Pe lângă charisma cu care este dăruit şi care captează interesul publicului pe tot parcursul spectacolului, interpretul este un virtuoz al păpuşii bibabo. Mânuieşte concomitent mai multe păpuşi în confruntări fizice şi verbale pe mai multe registre. De altfel, János Pályi a susţinut şi un workshop-demonstraţie a spectacolului de bâlci cu păpuşa bibabo.
            Premiul pentru virtuozitatea mânuirii şi umorul marionetelor i-a revenit lui Bence Sarkadi, tot din Ungaria. Tânărul interpret a prezentat un spectacol nonverbal, Figura ex machina. Fiecare păpuşă îşi spunea pe rând povestea: acrobata, violoncelistul, dansatorul turc cel burtos. Marionetele cu sfori se mişcau în faţa noastră, cu nespusă uşurinţă, după o complicată tehnică germană. „Figurile“ păpuşilor-marionete din ultimele două tablouri erau chiar tatăl actorului şi actorul însuşi. Povestea lor era spusă cu tâlc şi autopersiflare.
            Teatrul-gazdă a onorat jubileul cu o premieră, Secretul magic, în regia Monei Marian, directorul teatrului şi al festivalului. Scenografia: Eugenia Tărăşescu-Jianu şi Cătălina Chirilă. Ilustraţia muzicală: Corina Sîrbu. Spectacolul a fost premiat pentru valoarea profesională a omagiului la adresa teatrului cu măşti. Regizoarea Mona Marian este o specialistă a  commediei dell’arte. În rolul Păpuşarii, Dana Bonţidean şi Călin Mureşan interpretează personaje cu măşti, cu o dezinvoltură şi un ritm ameţitor. Păpuşile aveau trăsături accentuate, pentru a defini caracterul fix al personajului, imprimând nota de umor a dialogului de teatru în teatru. A fost un tur de forţă în ritm nebun, cu fantezie, umor şi tehnică de joc, venind ca o continuare la replica lui Arlechino: „În teatru, Pulcinella, se poate petrece orice“.
            M-am oprit asupra spectacolelor premiate, cu toate că toţi participanţii ar fi meritat atenţia noastră. Unele spectacole însă nu-şi aveau locul, poate, în festival. Avarul de la Teatrul de Păpuşi din Baia Mare este un spectacol multipremiat, cu o vechime în repertoriu de peste zece ani. După cum un spectacol realizat identic, cu aceeaşi regie şi scenografie în două teatre, la Bacău şi Botoşani, nu putea fi luat în discuţie.
            Cele cinci zile de festival au fost pentru spectatori o desfăşurare de fantezie în animarea inanimatului şi o confruntare între performanţe artistice. Aş sugera pentru viitoarele ediţii ca interpreţi de excepţie, cum sunt János Pályi şi Bence Sarkadi, să fie invitaţi în afara competiţiei.
            Specificul acestui festival dă şansa, unică, cred, în peisajul festivalier din România, ca trupele invitate să poată urmări întreg festivalul. O ocazie anuală de evaluare în raport cu colegii de breaslă şi posibilitatea de a cunoaşte noi expresii în arta păpuşăriei.
            O surpriză plăcută a acestei ediţii a fost revenirea păpuşii în toate spectacolele prezentate. Ca de fiecare dată, micul spectator s-a aflat în centrul festivalului, într-un dialog viu cu mirajul scenei, dar şi cu comunitatea diversă a colegilor spectatori, într-o coexistenţă acceptată şi creatoare prin cultură şi educaţie.

 

Roxana Croitoru

Păpuşi şi marionete

» anul XXII, 2011, nr. 11 (258)