Realităţi româneşti, confluenţe europene

Iulian Boldean

            Specia istoricului literar, atras de savoarea documentului şi fascinat de exigenţele exactităţii, maniac, în sens pozitiv, al bibliografiilor şi al factologiei, pare să fi intrat într-un vizibil declin. Sunt tot mai puţini cercetătorii care probează, prin studii şi cărţi publicate, calităţile unui istoric literar autentic: rigoarea, voinţa exactităţii, tensiunea circumscrierii detaliului, obiectivarea ca metodă de lucru şi resursă interpretativă, deschiderea spre unele intenţii metodologice moderne (istoria mentalităţilor, comparatismul). Mircea Popa este unul dintre aceşti puţini cercetători interesaţi de valorile trecutului, care, prin studii sistematice, caută să recupereze informaţii, detalii, aspecte ascunse în filele unor publicaţii mai mult sau mai puţin obscure. Nu de puţine ori, istoricul literar luminează un aspect necunoscut al unei opere, reface un profil artistic din câteva trăsături biografice inedite, sugerează analogii şi corespondenţe de incontestabilă pregnanţă documentară.
            Mircea Popa a consacrat cărţi pregnant articulate unor nume sonore ale literaturii române (Ilarie Chendi, 1973; Ioan Molnar Piuariu, 1976; Octavian Goga între colectivitate şi solitudine, 1981; Introducere în opera lui Ion Agârbiceanu, 1982; Timotei Cipariuipostazele enciclopedistului, 1994; Mihai Eminescu – contextul receptării, 1999; Lucian Blaga şi contemporanii săi, 2007). De asemenea, a dedicat cărţi riguros documentate istoriei presei, iluminismului, creaţiei scriitorilor români din exil sau, pur şi simplu, unei tematici diverse (Spaţii literare, 1974; Tectonica genurilor literare, 1980; Estuar, 1995; Convergenţe europene, 1995; Aspecte şi interferenţe iluministe, 1997; Reîntoarcerea la Ithaca, 1999; Presa şi ideea naţională, 2000; Alba Iulia – răscruce de veghe, 2000; Homo militans, 2000; Figuri universitare clujene, 2002; Inserţii: Contribuţii şi precizări documentare, 2003; Penumbre, 2004; De la iluminism la paşoptism, 2004; Continuităţi, 2011), realizând şi ediţii din operele lui Grigore Cugler şi Vintilă Horia. Nu mai puţin elocvente sunt cărţile referitoare la confluenţele româno-maghiare (Apropieri literare şi culturale româno-maghiare, 1999; Andrei Veress – un bibliograf maghiar, prieten al românilor, 2006) sau cartea despre cultura franceză şi relaţiile literare româno-franceze (Sub semnul Franţei, 2006).
            Recenta carte a lui Mircea Popa, De la Est spre Vest: Privelişti literare europene (Cluj-Napoca: Ed. Eikon, 2010), se înscrie într-o astfel de perspectivă istorico-literară ce îşi propune să restituie memoriei cititorilor de azi aspecte şi laturi importante ale fenomenului confluenţelor, ale contagiunilor şi corespondenţelor între literatura română şi literatura universală. Miza cărţii este, cum precizează, de altfel, autorul, „comparatismul literar, punerea în evidenţă a unor relaţii, similitudini şi reciprocităţi literare şi culturale“. E limpede că atuul cărţii lui Mircea Popa provine din apelul la sursa primă, la documentul de arhivă sau la articolul de gazetă, surse dintre cele mai credibile, capabile să scoată în relief „cazuri“ ale literaturii române, să lumineze din unghiuri noi un anumit aspect al operei literare, să redea în mod optim amprenta particulară a unui context literar.
           Mircea Popa îşi defineşte, în fond, foarte sugestiv propriul demers din această carte în cele câteva rânduri de pe copertă:

Decupând din mulţimea de raporturi reciproce câteva „popasuri“ semnificative şi câteva „privelişti“ privind realităţi naţionale şi europene, călătoria imagologică din Turcia şi Grecia, până în Italia, Spania, Franţa sau Belgia dă senzaţia călătorului literar care parcurge acest traseu că se află plasat într-o zonă de marcată vivacitate şi perenitate a spiritului românesc în context european.

Transgresarea, prin intermediul demersului comparatist şi istorico-literar, a limitelor dintre literaturi conduce la elaborarea unei viziuni unitare asupra circulaţiei unor mituri, motive şi modalităţi estetice, în ciuda diversităţii temelor abordate, pe care chiar titlurile le sugerează (Pădurea spânzuraţilor în limba turcă, Avangarda românească şi scriitorii maghiari, Contacte culturale româno-slovace, Nichifor Crainic – experimentul vienez, Italia văzută de călători români din Transilvania, Giuseppe Ungaretti în spaţiul literar românesc, F. T. Marinetti şi avangarda românească, Descoperirea Spaniei, Din relaţiile noastre cu Anglia).
            În Etape în receptarea literaturii bulgare în România: presa din Transilvania între 1848-1918, cercetătorul inventariază etapele de incidenţă ale raporturilor culturale şi literare dintre români şi bulgari, încercând să identifice prezenţa şi funcţionarea afinităţilor între cele două literaturi, aşa cum sunt ele reflectate în presa românească din Transilvania între 1848 şi 1918. Concluzia studiului este că, „în ansamblu, relaţiile multiple şi variate atestă un interes cultural statornic şi reciproc, mărturisind respect şi ataşament sincer pentru cauza păcii şi bunei vecinătăţi în Balcani, o tradiţie care se continuă neştirbită până astăzi“.
            Aspecte ale receptării literaturii din spaţiul fostei Iugoslavii până la Primul Război Mondial (cu privire specială asupra relaţiilor de călătorie din România) debutează cu câteva precizări foarte pertinente referitoare la relaţia de călătorie:

relaţia de călătorie a jucat în toate epocile şi la toate popoarele un rol important în cunoaşterea de sine a unui popor, prin posibilitatea de comparaţie cu „celălalt“, cu cultura şi mentalităţile altor popoare. Integrarea unui segment de istorie naţională în orizontul european de cultură, în fluxul de idei al unei anumite etape istorice, nu se poate face fără o cercetare globalizatoare a raporturilor dintre o ţară şi alta.

Informaţii şi detalii biografice şi bibliografice extrem de interesante aflăm în studiul despre Nichifor Crainic – experimentul vienez. Pentru Crainic, Viena reprezintă, în viziunea istoricului literar, „o regăsire sufletească, un mod de a-şi restructura disponibilităţile creatoare, de a-şi concepe viitoarele atitudini“, subliniindu-se, aici, şi „rolul de catalizator, de ferment al lui Blaga în noua reorientare a scriitorului“.
            Un studiu amplu, pregnant prin documentare şi resurse interpretative, e Italia văzută de călători români din Transilvania. Subliniind „încărcătura sentimentală aparte“ pe care a reprezentat-o Italia pentru români, Mircea Popa evocă figurile unor intelectuali români care au călătorit prin Italia, lăsând impresii de călătorie de mai mică sau mai mare relevanţă a reprezentării (Ion Codru-Drăguşanu, August Treboniu Laurian, Victor Păcală, I. T. Mera, Ioan Russu-Şirianu etc.). În Giuseppe Ungaretti în spaţiul literar românesc, sunt reunite comentariile cele mai avizate ale receptării operei lui Ungaretti (Al. Balaci, A. E. Baconsky, Gheorghe Lăzărescu, Marin Mincu, Marian Papahagi), circumscriindu-se relaţiile, vizibile sau inaparente, dintre poetul italian şi cultura românească. Desigur, demne de interes sunt şi însemnările despre Mioriţa în ladină, despre Petřfi  la români sau despre Emile Verhaeren – poetul „oraşelor tentaculare“, studii deloc aride sau terne, ce se remarcă prin bogăţia informaţiilor, prin precizia detaliilor şi pregnanţa asocierilor tematice sau culturale.
            Criticul V. Fanache surprinde, cu acurateţe, calităţile stilului şi ale demersului istoricului literar Mircea Popa,

un nume care se impune prin calitatea scrisului său, prin diversitatea temelor abordate, prin capacitatea lui de a cuprinde într-o desfăşurare, aş zice fără rival, aproape tot ce este important în literatura română. Cele câteva zeci de cărţi pe care le-a scris sunt tot atâtea pietre – câteodată pietre de hotar – pentru ceea ce însemnează spiritualitatea noastră. Mircea Popa ştie să păstreze viu gândul vieţii noastre româneşti.

Reuşind să acumuleze o zestre bibliografică impresionantă, Mircea Popa lasă impresia unui alergător de cursă lungă, angajat într-o întrecere în care se regăsesc din ce în ce mai puţini competitori.

 

Iulian Boldea

Realităţi româneşti, confluenţe europene (Mircea Popa, De la Est spre Vest: Privelişti literare europene. Cluj-Napoca: Ed. Eikon, 2010 )

» anul XXII, 2011, nr. 11 (258)