Ion Cristofor


Scheletul de aer
 
Tăcere forând în oasele în măruntaiele noastre
ca-n galeriile subpământene
ale unei mine de aur părăsite
 
În timp ce afară plouă cu vorbe
ca într-un paradis părăginit
lăsat în voia Domnului
 
Plouă cu vorbe goale ca un butoi
de pe care cad cercuri ruginite
plouă ca-n ţipătul copilului înspăimântat
de lupii ce încolţesc mioarele
toamna târziu pe miriştile brumate
 
Şi ploaia ce bate disperată cu degetele ei translucide
în ferestrele unei case în care vai Doamne
nimeni nu a locuit nimeni nu mai locuieşte
 
Poate doar scheletul de aer pe care ai clădit
copilul desculţ şoricelul şi vrabia
înspăimântaţi cu toţii de biciul fulgerului

Ion Cristofor

Scheletul de aer

» anul XXII, 2011, nr. 11 (258)