Poeţii familiei Iorga

Traian D. Lazăr

            Oamenii se nasc liberi şi egali în drepturi, a afirmat iluminismul şi a impus Revoluţia Franceză din 1789. Şi cu o dotare fizică şi intelectuală (aproximativ) egală, a completat pedagogia modernă. S-a admis că în formarea şi evoluţia personalităţii factorii esenţiali sunt ereditatea şi condiţiile de existenţă (mediul). Şi cu o a doua precizare, sugerată de o constatare a lui C. Brâncuşi: la umbra marilor arbori nu creşte iarba. Sau nu cresc decât iarba şi arboretul, nuanţăm noi. Dar din marii arbori, după moartea lor, hrănindu-se din seva trunchiului lor mort, pot creşte alţi arbori la fel de falnici.
            Dacă avem în vedere forţa culturală creatoare a lui Nicolae Iorga şi cadrul universitar ori aşezămintele culturale de la Vălenii de Munte, unde au vieţuit descendenţii lui, vom deduce că aceştia au beneficiat de condiţiile cele mai propice pentru a se forma ca oameni culţi (de cultură) şi creatori în domeniul cultural. Cu o precizare necesară: să avem în vedere şi contribuţia ereditară pe linie maternă, nu doar pe pater familias.
            Într-adevăr, după câte cunoaştem, descendenţii lui N. Iorga din prima căsătorie (Petru, Elena, Maria, Florica) nu s-au afirmat pe planul creaţiei culturale (au avut o afirmare anemică sau nulă). În schimb, zestrea culturală ereditară a celei de a doua soţii a lui N. Iorga, Ecaterina (Catinca), sora istoricului Ion Bogdan, a fost mai consistentă. Descendenţii din această căsătorie s-au afirmat în creaţia literar-artistică ori ştiinţifică. Mircea a fost inginer, Ştefan medic, ambii fiind şi poeţi, Magdalina – pictoriţă, Liliana, istoric. Mai puţin cunoscuţi în acest plan au rămas (pentru noi) doar Adriana, Valentin şi Alina.

            Mircea N. Iorga (1902-1966), de profesie inginer, a fost, din 1934, directorul Şcolii Superioare de Arte şi Meserii din Bucureşti, caracterizat de ziarul Naţionalul nou ca un „specialist de aspră şi serioasă pregătire“, căci studiase în Italia. În funcţia de director a dovedit „spirit practic şi disciplina severă a bunului gospodar“. A renovat şi înzestrat localul şcolii, a reorganizat atelierele şi le-a înzestrat cu noi aparate.1 Succesele sale au provocat invidii şi reclamaţii calomnioase privind afacerile oneroase pe seama banului public în care s-ar fi implicat, ceea ce a dus la suspendarea sa din funcţie.2 Ancheta a stabilit nevinovăţia ing. Mircea Iorga. În anul 1939, el era directorul Liceului Industrial „Carol al II-lea“ din Bucureşti.
            Roadele creaţiei literare a lui M. Iorga au fost adunate în placheta Din drumul Golgotei: Versuri 1924-1940. Titlul ales şi selecţia realizată din creaţia sa poetică atestă impactul pe care l-a avut asupra poetului asasinarea tatălui său de către legionari, în noiembrie 1940. Poezia Păcatul tău evocă acest moment tragic, exprimând regretul fiului de a-şi fi pierdut tatăl („lumina“) şi de a fi rămas în viaţă. El se referă la „crucea ce ţi-o duci / Pe calea fără umilinţă / Să suferi vrei păcatul tău / De-a fi rămas între cei vii / Nu vrei să-ţi uiţi lumina ta / Închisă azi într-un sicriu“.3 Poetul constată cu amărăciune că e „sătul“ de viaţa pe care a dus-o: „Am plâns când m-au zvârlit pe lume / Şi-or plânge alţii când m-or duce / Sătul de glume / Sătul de cruce“.4 „Născut dintr-o străină vrere“, poetul considera că „a vieţuit ca un osândit“ şi acum e pregătit „să treacă spre tăcere“. Dezorientat şi aflat la o răscruce a drumului său în viaţă, ca răspuns la îndemnurile altora de a înainta către o lume nouă, nedefinită însă, alegerea sa este „ia-o la-ntâmplare“. Era reacţia deznădăjduită, protestul resemnat al unui spirit riguros, format după tiparele ştiinţelor exacte, faţă de ilogicele şi imprevizibilele evoluţii social-politice interbelice. În condiţiile în care „s-aprind în fiecare zi credinţe noi“, el şi cei ce-l urmează pe Dumnezeu merg pe drumul Golgotei, trecând prin gloată „surâzători / Şi iertători / Când li se scuipă-n faţă vina“.5
            Tabloul sumbru al vieţii poetului conţine însă şi câteva insule de linişte şi seninătate, în creaţiile consacrate membrilor apropiaţi ai familiei. Într-o poezie dinaintea tragicului an 1940, Mircea Iorga îşi exprimă admiraţia faţă de capacitatea tatălui său de a reconstitui în scrierile sale trecutul istoric: „Acele vremuri cărturare / Tu le cunoşti şi-i scump cuvântul / Cu care-nvii în fiecare / Din noi ce-a înghiţit pământul“.6 Secvenţe emoţionante sunt dedicate bunicii, îndurerată de dispariţia „moşneagului“ ei, dar care, cu înţelepciunea senectuţii, acceptă inevitabilitatea decesului fiinţei dragi, şi mamei, a cărei „tristă cântare“ de odinioară e „singura pe care-/ Mi place / S-o mai ascult“.7 Tema naturii este tratată atât în stil romantic-sămănătorist, cât şi în tonalitate simbolistă. Influenţa coşbuciană este evidentă: „Pe sub umbra care-o scoate / Şirul de uluci în drum / Câini şi păsări, laolaltă / Dorm acum“.8 Iar maniera simbolistă transpare din versuri ca: „Un picur, două / Grele / Pline / Plouă“; „Caldarâmul strigă / Răsună sec / Trec“.9
Mircea Iorga s-a afirmat ca om politic, în cadrul Partidului Naţional condus de tatăl său. A candidat pe listele acestui partid şi a fost ales de două ori membru al Camerei Deputaţilor. În alegerile din iulie 1932 a candidat pe lista Uniunii Naţionale (alianţă electorală din care făcea parte Partidul Naţional) în judeţul Botoşani, pe locul al doilea, şi a fost ales.10

            Ştefan N. Iorga (1906-1975) a studiat în străinătate, ca şi fratele său, Mircea. În 1939 era asistent la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Spre deosebire de Mircea, se străduia să se sustragă excesului de personalitate al tatălui său.11 Ştefan s-a afirmat mai devreme şi mai intens decât Mircea în domeniul creaţiei poetice, debutând în volum înaintea acestuia. Era şi apreciat mai mult, ca poet, de către tatăl său. În 1934 a publicat volumul Orizonturi. Revista Naţiunea (director A. C. Cuza), comentându-i volumul, relevă că Şt. Iorga ţine calea de mijloc între poezia clasică şi tendinţele modernizatoare ale versificării, nelăsându-se influenţat de „elucubraţiile fără sens, fără ritm şi fără rimă a poeţilor modernişti“. Printre versurile reuşite ale tânărului poet erau citate următoarele: „Ştiu undeva într-un ungher de ţară / Un stufăriş pe-o margine de lac / Pe care păsări şuierat coboară / Pe care nuferi, linişte desfac./ S-a limpezit tăcerea pe cetate / Întârziat, arareori, vre-un svon / Prin tainele văzduhului răsbate,/ Domnesc, se suie luna la amvon“.12
            În versurile lui Ştefan N. Iorga, noaptea e grea „ca-n iernile polare“, iar sălciile au „subţiori uriaşe“ (Împărtăşire)13, o pasăre în zbor e „un fulg către stele“ (Pasărea prinsă)14, îndrăgostitul slujeşte „legat de parul dorului“ (Drum smuls)15, pe mare, poetul admiră „îndrăzneţul prorelor plug“, în furtună catargele par „două suspine împietrite într-a frânghiilor plasă“ (Suflet nevăzut)16, păsările albe sunt „stropi din ale vieţii izvoare“ (Păsări negre, păsări albe).17
            Cum ajunge gândul poetului îndrăgostit la iubita lui? „Un fir de gând s-a luat dup-o albină,/ Şi calea lui a fost nespus de lungă;/ Târziu, când mi-a părut că n-o s-ajungă,/ S-a aşezat la tine în grădină“ (Răsărit de soare).18
            În tehnica de versificare, Şt. N. Iorga probează că are simţul muzicalităţii, folosind combinaţii lexicale ce denotă influenţe simboliste: „Hamburg / Ape ce curg sub cerul murg / Sfârşit de zi, strade pustii, ore târzii / Lumini în lac, pânze ce tac, parcă de-un veac / Două pornesc, se urmăresc şi rătăcesc“ (În noapte).19
            Versurile tânărului poet s-au bucurat de aprecierea tatălui său, întrucât erau scrise în maniera neosămănătoristă pe care Nicolae Iorga o promova prin Cuget clar (Noul „Sămănător“), revistă de direcţie, artistică şi culturală. Revista publica şi o „listă a cărţilor bune“, de poezie sau proză, recomandate cititorilor. Volumul lui Şt. N. Iorga, Orizonturi, era inclus într-o asemenea listă, în 1937, alături de scrierile lui M. Eminescu, V. Alecsandri, I. Pillat, V. Voiculescu.20 În 1940, cartea lui Şt. N. Iorga apare pe listele de cărţi bune alături de volumele lui Radu Gyr, Virgil Carianopol, Adrian Maniu, A. Cotruş, G. Lesnea.21 Cu ironie caustică, G. Călinescu a blamat practica lui N. Iorga de a alcătui „scandaloase liste de cărţi bune“22, incluzând autori lipsiţi de valoare (între numele citate aflându-se şi cel al lui Şt. N. Iorga) alături de valorile consacrate ale literaturii române. În Istoria literaturii, Călinescu îl ridiculizează pe N. Iorga că repudiază „tot ce este valabil“ şi că îmbrăţişează şi declară poet însemnat „ultimul analfabet din stradă“. „A fi descoperit de N. Iorga este în majoritatea cazurilor dovada sigură a lipsei de vocaţie.“23
În fond, vina lui N. Iorga era aceea de a fi rămas fidel clasicismului şi unor curente literare depăşite, iar tinerii promovaţi de el, inclusiv Şt. N. Iorga, erau doar „demodaţi“, nu-şi foloseau talentul pentru a-şi expune ideile în manieră avangardistă ori exagerat modernizatoare.


Note
1. Apud Neamul românesc, nr. 124, 8 iunie 1935, p. 1.
2. N. Iorga, Scrisori către Catinca, Bucureşti: Minerva, 1991, p. 246, 269-270, 299.
3. Mircea Iorga, Din drumul Golgotei: Versuri, 1924-1940, Bucureşti, 1940, p. 59.
4. Ibidem, p. 33.
5. Ibidem, p. 48-49, 43-45.
6. Ibidem, p. 29.
7. Ibidem, p. 18, 23.
8. Ibidem, p. 23.
9. Ibidem, p. 26.
10. Neamul românesc, nr. 161, 17 iulie 1932, p. 2; nr. 151, 8 iulie 1932, p. 3.
11. N. Iorga, p. 235, 219, 221.
12. Apud Neamul românesc, nr. 264, 8 decembrie 1934, p. 1.
13. Cuget clar (Noul „Sămănător“), anul III, 1938-1939, Vălenii de Munte: Datina românească, 1939, p. 127.
14. Ibidem, anul II (1937-1938), 1938, p. 225.
15. Ibidem, p. 205.
16. Ibidem, p. 135.
17. Ibidem, p. 394.
18. Ibidem, p. 118.
19. Ibidem, p. 182.
20. Cuget clar, anul II, nr. 25, 30 decembrie 1937, p. 407.
21. Cuget clar, anul IV, nr. 35, 36, 45, 48 şi anul V, nr. 13, 15.
22. G. Călinecsu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, ediţie-facsimil după cea din 1941, Bucureşti: Semne, 2003, p. 543-544.
23. Ibidem.

 

Traian D. Lazăr

Poeţii familiei Iorga

» anul XXII, 2011, nr. 10 (257)