Şapte ani de cărţi la televizor 

Ion Bogdan Lefter

  

            Pe 8 martie 2011 s-au împlinit şapte ani de cînd prezint cărţi la televizor, pe canalul tvr Cultural.

            În trei etape, în trei formule diferite: mai întîi ca tabletă cotidiană, de luni pînă vineri, cu trei-patru difuzări pe zi, sub titlul generic Cartea, timp de doi ani şi un pic (530 de episoade, între 8 martie 2004 şi 17 martie 2006); apoi, timp de nouă luni, ca emisiune săptămînală, combinaţie de discuţie cu invitaţi (scriitori, editori...) şi semnalare rapidă de titluri nou-apărute (40 de ediţii, între 23 martie şi 21 decembrie 2006); apoi ca rubrică intitulată Carte.ro, în cadrul magazinului cultural săptămînal Art@.ro, în continuare pe rol (109 episoade începînd din 21 aprilie 2007, cu unele perioade acoperite prin reluări, în special de-a lungul verilor de după 2006; în 2004-2005 filmasem fără pauze, în toate anotimpurile). În total – 679 de ediţii, în care am prezentat mii de cărţi. Exact cîte nu ştiu, pot face doar estimări: în prima etapă, a tabletelor cotidiene, trebuie să fi fost peste 2.000 (păstrez inventarul, doar că... n-am stat niciodată să fac numărătoarea titlurilor!); în formula de „talk-show“ a emisiunii, adăugam la final un teanc mai înalt de noutăţi de librărie, în jur de zece, să zicem (nu mi le-am mai notat în computer...), deci trebuie să fi bifat vreo 4-500; iar la Carte.ro merg pe o medie săptămînală cam de minimum cinci titluri, ceea ce înseamnă că s-au mai adăugat alte circa 500.

            Vasăzică, s-au scurs „şapte ani cu cărţi de-acasă“ (!), selectate  – adică – din mormanele care ne-au sufocat spaţiul domestic şi cărate dus-întors spre şi dinspre locurile de filmare. Despre proiectul pe care l-am gîndit şi pe care continui să-l urmez am mai vorbit de cîteva ori. Nu-i mai reiau aici datele de conţinut: motivaţii, ţinte, strategii. E destul să repet că nu fac „cronică literară la televizor“, ci o panoramare a pieţei de carte ca sistem, ca vast cîmp cultural, cu metabolismul lui extraordinar de dinamic. În schimb, la mica „aniversare“ de şapte ani a emisiunii, iată un inventar anecdotic, de momente, persoane, spaţii în care am filmat. „Stop-cadre“ din Cartea/Carte.ro:

            • În „genericul“ de start – lista de nume pe care se cuvinte s-o reiau de fiecare dată: Daniela Zeca (directoarea tvr Cultural, care mi-a propus emisiunea), Aurel Badea (regizorul care a imaginat primele două formule de „mizanscenă“/„mizanecran“!), Ioana Mihai şi Adriana Ene (producătoarele care m-au asistat vreo cinci ani, dacă estimez corect: o vreme împreună, apoi doar Ioana, apoi doar Adriana, cînd Ioana a născut un băieţel), Ileana Ploscaru-Panait (pictoriţă şi producătoare cu care lucrez – deci – de vreo doi ani; sau de mai mult?!...), Ruxandra Ţuchel (producătoarea generală a Artei.ro), Constantin Iane, Cristian Popescu, Viorel Sergovici & comp. (operatori, ei şi destui alţii), Dan Cira & comp. (sunetişti, asistenţi de imagine şi „luminişti“ etc.), Ela Ştefănescu (monteuză) şi încă destui colegi cărora nu le-am reţinut numele. 

           • Alte personaje din poveste: bunele doamne de la contabilitate şi de la cele două casierii, la poarta din strada Ermil Pangratti şi la parterul blocului-turn al tvr; apoi doamnele de la bibliotecă, unde redactorii se documentează pentru emisiuni, drept care ele m-au rugat să le aduc anumite cărţi ale mele „foarte cerute“; şi... cerberii de la poartă, care s-au învăţat de mult cu mine şi-mi fac semn să intru cu maşina în curte fără să mă mai caute în lista cu numere de înmatriculare admise în incintă.

            • „Personaje“ aparte, despre care am şi publicat „tablete“ dedicate: tînărul Marin Creţu de la atelierele de decoruri (de la „butaforie“), care m-a recunoscut în timpul unei descinderi pentru o filmare, crezînd că sînt un fost profesor al lui de la un liceu din Militari, abia la a doua întîlnire lămurindu-ne că ne ştim din şcoala generală, din comuna Berceni, unde mi-am făcut stagiul obligatoriu în învăţămînt, după absolvirea facultăţii (în Bucureşti n-am predat decît la universitate); sau artistul fotograf Aurel Baboi, care mi-a făcut cîteva portrete foarte frumoase pentru „promovarea“ rubricii Carte.ro, adăugînd, cu o incredibilă modestie, că, dacă le folosesc în reviste, nu ţine să fie menţionat...

            • Şi continuă să-mi vină în minte alte şi alte „personaje“ din mica odisee a micii mele emisiuni de noutăţi editoriale. De pildă angajaţii Librăriei Cărtureşti, de pe Bulevardul Magheru, unde am filmat episoadele din primii doi ani, cînd într-o cameră, cînd într-alta, cu configuraţii mereu noi ale cărţilor din fundal sau din prim-plan, deci cu un „decor“ pestriţ, în continuă permutare. Nu numai că ajunsesem să ne ştim şi să ne zîmbim prieteneşte, dar fetele şi băieţii de la recepţia-casierie sau de pază în încăperile librăriei sau din ceainărie sau din administraţie mă abordau din cînd în cînd, între două momente de filmare, cu întrebări despre vreun scriitor sau despre cutare apariţie sau despre polemicile intelectuale la zi. Cînd mă vedeau răcit şi tuşind cam des, „ceainăriţele“ îmi aduceau din proprie iniţiativă cîte o cană cu licoare fierbinte, să mă fac bine! Tot răcită, „cobză“, mi-o amintesc pe-o jună minionă, îmbrăcată într-un pulover de lînă şi cu un fular înfăşurat de cîteva ori în jurul gîtului, aproape fără voce. Cu doi dintre băieţii „de veghe“ discutam mai des: amicul cam de vîrsta mea pe care l-am regăsit mai tîrziu la Cărtureşti anador, în complexul comercial construit pe terenul fostului garaj de taxiuri de pe strada Galaţi, astăzi Vasile Lascăr, aproape de capătul din şoseaua Ştefan cel Mare; şi pe mai-tînărul Adrian Olaru, care a devenit apoi şeful depozitului Cărtureşti de pe Radu de la Afumaţi, în cartierul în care mi-am petrecut copilăria şi adolescenţa, pe cînd locuiam pe o stradă.. promiţătoare: a Viitorului! Sau domnul care deschide şi astăzi librăria dimineaţa şi o încuie seara, cară lucruri de colo-colo şi face curat cînd e nevoie, om foarte modest, din categoria celor „de încredere“, indispensabili în orice măreaţă întreprindere. Cînd aveam echipă de filmare mai devreme, ajungeam uneori înaintea lui şi-l aşteptam, alteori îl găseam deja înăuntru, în plină agitaţie gospodărească, pînă să înceapă să vină clienţii. Ne vedem şi astăzi, în librărie sau pe străzile din jur (eu locuind în preajmă), şi ne salutăm cu simpatie, ca vechi cunoştinţe.

            • Detaliu: la un moment dat, după ce am terminat de prezentat un teanc de cărţi, între care una a Ruxandrei Cesereanu, şi s-a oprit filmarea, cine intră pe uşă?: chiar Ruxandra, care, clujeancă, venise cu treburi în Bucureşti, intrase la Cărtureşti să vadă ce noutăţi mai sînt şi, din încăperea alăturată, mă auzise pronunţîndu-i numele! 

           • Încă un detaliu de la începuturile emisiunii: timp de cîteva luni, Ioana şi Adriana mi-au adus mereu la filmare cîte o cutie cu... fard pentru machiaj! Nu putea veni doar pentru mine la librărie o „machioză“ din tvr, aşa că a trebuit să rezolv singur problema: luam cutiuţa, mă duceam în faţa oglinzii de la toaleta librăriei şi, iniţial complet nepriceput în materie, mă fardam fain-frumos... Pînă cînd echipa şi-a dat seama că, în compoziţia din cadru, cu multe cărţi şi cu frecventele inserturi de coperţi ale opurilor pe care le prezentam, nu era neapărat nevoie să mă machiez. N-am mai făcut-o decît în perioada emisiunilor de cîte o jumătate de oră, care, filmate într-un studio din Televiziune, sub reflectoare puternice, impuneau soluţia. (Studio nou, construit în acei ani, deci pe la mijlocul deceniului 2000, numit de anagajaţi... „Carrefour“, căci pe dinafară arată ca o hală de centru comercial!) 

           • Ediţii speciale Cartea sau Carte.ro am făcut de mai multe ori, cu ocazia tîrgurilor de carte. Primele două – chiar în 2004, la puţine luni de la inaugurarea emisiunii: una în interiorul Bookarest-ului, în clădirea Teatrului Naţional din Bucureşti, unde se ţinea pe-atunci tîrgul bucureştean de carte din pragul verii, la care am invitat proprietari sau conducători de edituri mai mici, dar care jucau şi unele continuă să joace roluri culturale importante (precum Vinea sau est); a doua – cu Călin Vlasie (Paralela 45), Silviu Lupescu (Polirom) şi Petru Romoşan (Compania), în studioul de atunci al tvr Cultural, pe strada Molière, cu legături în direct către reporteri aflaţi în tîrg, cum se fac „directurile“ televizate sau radiodifuzate pentru relatarea evenimentelor importante. Nu mai ţin minte dacă atunci sau mai tîrziu s-a ivit ideea de a face cîndva o emisiune mai mare despre cărţi, un fel de Apostrophe românesc, evident că nu o „copie“ a formulei faimoase a lui Bernard Pivot, ci o construcţie specială, gîndită în funcţie de piaţa editorială şi de spaţiul cultural de la noi. O idee rămasă în proiect, dezvoltată la un moment dat pe hîrtie, înaintată pentru selecţiile interne, nepusă încă în practică... 

           • Alte cîteva emisii în direct de la Gaudeamus, din pavilionul central al romexpo, sau filmări acolo pentru difuzări ulterioare. Un set de episoade „narative“, în explorarea tîrgului de carte, cu opriri la standuri şi „întîlniri neaşteptate“ (pregătite dinainte!) cu editori şi autori; echipa în mişcare, gravitînd în jurul meu, cu două-trei camere, prinzîndu-se uneori în cadru, „metadiscursiv“, unele pe celelalte; şi inserturi cu imagini de sus, filmate cu ochi „strategic“ de Aurel Badea, perspective de ansamblu ale tîrgului sau focalizări asupra echipei în acţiune, cu aparate, cabluri şi „undiţe“ pentru sunet, înotînd prin furnicarul de oameni, în împărăţia cărţilor... 

           • Multe amintiri de la episoadele filmate în „Carrefour“, mai lungi şi – deci – cu mai mult timp petrecut cu invitaţii şi cu colegii de echipă înainte, în timpul filmării şi după. Scriitori şi editori dezinvolţi sau timizi, în bună relaţie cu camerele sau – dimpotrivă – inhibaţi de ele, unii volubili, alţii laconici, lăudăroşi ori modeşti şi încă în multe feluri. Cel mai memorabil ca apariţie: Samuel Tastet, patronul francez al Editurii est (titulatură din iniţiale: Éditions S.T.), om de fină calitate, artist fotograf experimental, căsătorit cîndva, în anii 1990, la Paris, cu Mariana Marin, venit ulterior în România, unde a rămas şi după ce mariajul se desfăcuse, dezvoltîndu-şi editura în ambele ţări, la proporţii mai degrabă modeste, dar cu bună vizibilitate o vreme, cu titluri alese pe sprînceană; şi un expansiv, guraliv, vorbind repezit în româneasca lui stricată, cu delicios accent franţuzesc, sau presărînd direct cuvinte din limba lui maternă, spre hazul general al celor din platou, abia reţinut în timpul filmării, eliberat la urmă în hohote de rîs. Nu l-am mai văzut de mult şi parcă n-a mai scos cărţi în ultimii cîţiva ani. Poate a plecat mai departe către Est, spre Ucraina, cum îmi spunea la sfîrşitul acelei după-amiezi în „Carrefour“-ul tvr, întristat de curba descendentă a distribuţiei de carte de la noi, cu vînzări tot mai scăzute; şi era înainte de criza declanşată în 2008...

            • Compoziţia rafinată a acelor episoade, concepute tot de Aurel Badea: arhitectură supraetajată a ecranului, cu trei unghiuri de filmare, cu axe verticale la prim-planuri şi orizontale la comutarea pe imaginile de ansamblu, decupate din montaj ca nişte ştraifuri lungi şi înguste, pe fundal auster, negru...• Rubrica pentru Art@.ro, Carte.ro, nu mai are o regie specială. Migrăm pe unde găseşte Ileana Ploscaru colţuri expresive prin clădirile Televiziunii. Unde n-am filmat?!: şi în studiouri, şi pe holuri sau pe culoare, pe scări, în bibliotecă, în atelierele de decoruri, în curtea interioară, peste tot. Uneori, în locuri spectaculoase de-a binelea: subsoluri ciudate sau „podul“ unui studio mare, foarte la înălţime, unde urcă pe scăriţe înguste de metal manipulanţii reflectoarelor, călcînd acolo sus pe scînduri rărite, printre care se vede abisul de dedesubt. Rezultate miraculoase pe ecran, mai ales atunci cînd operatorii reuşesc compoziţii interesante în cadru, exploatînd expresivitatea neaşteptată a spaţiilor „alternative“ pe care le folosim; montajul electronic făcînd întotdeauna minuni de ritm, alternînd permanent planurile, absorbind cadrele statice într-un scenariu „mişcat“, alert, care să dea chef de... alergătură prin librării! 

           • Şi un moment dramatic, la revederea lui Dan Cira, după ce de multă vreme nu mai lucrasem împreună. Foarte slăbit, îmi povesteşte despre operaţia grea prin care a trecut în urmă cu cîteva luni, cu lentă refacere. Iată-l revenit – totuşi – la lucru, doar n-o să stea acasă! La un moment dat, în timp ce-mi vorbeşte, îl văd albindu-se brusc la faţă şi alunecînd în leşin, „muindu-se“ în braţele mele. Sîntem pe holul din faţa biroului-dispecerat al operatorilor şi sunetiştilor. Îl susţin, mă las încet cu el în jos, strig după ajutor, încerc să formez la telefonul mobil numărul de urgenţă 112. După secunde – sau zeci de secunde? – lungi năvălesc colegii afară din birou, e chemat doctorul de la punctul medical din Televiziune, i se dă prea-bunului domn Cira „primul ajutor“. Îşi revine, dar cu un aer ameţit, confuz – şi aşa mai departe. Peste cîteva zile îl sun la telefon: e bine, a fost doar o cădere de tensiune. După un timp îl revăd la lucru, un picuţ mai în putere: doar n-o să stea acasă?! 

           Viaţa, emisiunile merg înainte... 

Ion Bogdan Lefter

Şapte ani de cărţi la televizor

» anul XXII, 2011, nr. 9 (256)