Despre limitele gândirii

 

Iulia Székely

 

            Dincolo de fiinţă: Neoplatonismul şi aporiile originii inefabile, lucrarea Marilenei Vlad, publicată recent, în 2011, la Editura Zeta Books din Bucureşti, este o analiză a conceptului transcendenţei în gândirea filosofică neoplatoniciană. Marilena Vlad e o tânără autoritate în cercetarea acestei tradiţii: a tradus din greacă tratatul lui Damascius, Despre primele principii: aporii şi soluţii, în 2006, şi a colaborat la traducerea colectivă a Enneade-lor lui Plotin.

            Cartea porneşte de la teza că fenomenul neoplatonician, care doreşte ierarhizarea lumii căutând principiul lumii inteligibile, poate fi înţeles în ansamblul său doar prin prisma observării evoluţiei sale, pornind de la identificarea surselor originare ale acestuia şi refăcând traseul modului de a gândi principiul de dincolo de fiinţă, începând cu Plotin şi sfârşind cu Damascius. Prima parte a cărţii prezintă doctrina lui Plotin şi schimbarea paradigmei de gândire pe care acesta o instituie, revendicându-se totuşi de la tradiţia platonică, însă depăşind-o, în sensul în care filosoful caută principiul unului, „de negândit“ chiar şi pentru Intelectul divin. Urmează apoi constituirea tradiţiei neoplatonice, prin contribuţiile lui Porfir, Iamblichos şi Proclus, care dezvoltă tema principiului indicibil şi diferenţiază aspectul transcendent de cel cauzal. A treia parte prezintă desprinderea de tradiţia anterioară, realizată prin Damascius; acesta, fără să-şi nege fundamentul doctrinar al asumării unui principiu indicibil, cauzal şi transcendent faţă de realitatea fiinţei şi fără a schimba paradigma gândirii, modifică totuşi perspectiva din care propune gândirea principiului – raportarea la sufletul uman şi la gândirea discursivă obişnuită, în locul intelectului divin, cum era la Plotin. Damascius chestionează validitatea unui principiu absolut pornind de la premisa imposibilităţii de a-l gândi şi concluzionând cu necesitatea sa. Abia el răstoarnă tiparul gândirii, postulat la începutul neoplatonismului, deducând principiul inefabil care este superior unului indicibil, încălcând astfel şi interdicţia plotiniană.

            Ca metodologie, autoarea utilizează trei tipuri de analiză în demersul său raţional: analiza istorică pune în lumină sursa doctrinară din care se conturează neoplatonismul, analiza comparativă urmăreşte maniera gândirii filosofilor, pentru a observa diferenţele de nuanţă în abordările lor discursive, iar analiza filologică a textelor originale din limba greacă asigură acurateţea conceptuală şi permite diferenţieri fine în nuanţarea semnificaţiilor conceptelor. Investigaţia problematicilor filosofice decurge gradat, prin raţionamente transparente de tip întrebare-răspuns, exemple intuitive, aparat critic consistent, împărţirea informaţiei din text pe secvenţe relativ scurte, organizate coerent şi tematic. Pe tot parcursul cărţii se observă o grijă aparte faţă de aparatul conceptual, specialiştii şi cititorii avizaţi putând să consulte în anumite cazuri varianta noţiunii din limba greacă.

            Nu în ultimul rând, demersul întreprins în această complexă cercetare are în vedere accentuarea paradoxurilor manifestate de o preferinţă orientată înspre o gândire „în travaliu“ care înaintează în vid, aceasta fiind o particularitate specifică şi o noutate paradigmatică ce defineşte programul neoplatonist. În finalul cărţii, autoarea conchide, referindu-se la problematica supremă a relaţiei gândirii (ca exerciţiu filosofic) cu obiectul gândirii (principiul transnoetic şi transontologic) şi la triplul paradox născut din aceasta, că miza neoplatoniştilor o reprezintă efortul perpetuu de a încerca să-şi sporească sensibilitatea manierei de a gândi, în scopul unei gândiri ce se autodepăşeşte şi se rafinează la infinit. Paradoxul, în acest caz – instituirea unui principiu „de negândit“, înaintarea gândirii spre principiu prin tocmai suprimarea ei şi neputinţa sugerării imposibilităţii de a exprima ceva despre acest principiu –, nu este totuşi un eşec sau o soluţie de tip sceptic, ci, conform autoarei, reprezintă un teren extrem de fertil pentru cultivarea gândirii filosofice autentice. Marilena Vlad subliniază caracterul optimist şi dinamic al atitudinii neoplatoniste şi faptul că problematica principiului dincolo de fiinţă nu este una monotonă şi aridă, ci, din contră, invită permanent la reinterpretare, astfel încât metafizicile neoplatonice sunt clădiri veşnic în construcţie.

Iulia Székely

Despre limitele gândirii (Marilena Vlad, Dincolo de fiinţă: Neoplatonismul şi aporiile originii inefabile. Bucureşti: Editura Zeta Books, 2011)

» anul XXII, 2011, nr. 9 (256)