O lecţie de demnitate

 Iulian Boldea  

 

 

Specialist reputat în domeniul jurnalisticii, Ilie Rad n-a încetat niciodată să-şi exercite pasiunea şi vocaţia pentru domeniul filologiei, al istoriei şi criticii literare. Grăitoare sunt, în acest sens, colaborările la Dicţionarul scriitorilor români (coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi şi Aurel Sasu), Dicţionarul esenţial al literaturii române, Dicţionarul general al literaturii române sau la unele enciclopedii şi dicţionare din străinătate (Encyclopedia of the World’s Minorities şi Encyclopedia of the Developing World). La fel de semnificativă este solida şi documentata sa monografie Aron Pumnul, din 2002, care, după cum observa profesorul V. Fanache, „confirmă calităţile unui istoric literar pe deplin format, sigur pe mijloacele oferite de cercetarea modernă, pe care ştie să le folosească într-o construcţie critică traversată de un mesaj convingător, întru totul favorabil subiectului abordat“. Demne de tot interesul sunt cărţile consacrate unor fenomene culturale importante, dar puţin cercetate la noi: Memorialistica de război în cultura română (1999) şi Stilistică şi mass-media (1999). În sfera preocupărilor curente ale lui Ilie Rad se înscriu, în mod firesc, cărţile consacrate jurnalismului (Incursiuni în istoria presei româneşti, Cum se scrie un text ştiinţific, Învăţământul jurnalistic clujean, Stil şi limbaj în mass-media din România etc.) sau volumele coordonate din acest domeniu (Limba de lemn în presă, Forme ale manipulării opiniei publice, Stil şi limbaj în mass-media din România, Secvenţe din istoria presei româneşti, Jurnalismul cultural în actualitate, Schimbări în Europa, schimbări în mass-media, Curente şi tendinţe în jurnalismul contemporan). Trebuie menţionate, de asemenea, ediţiile îngrijite (din opera unor scriitori precum Horea Bottea, Edgar Papu, Cella Serghi sau Constantin Ciopraga), culegerile de scrisori editate (Ştefan Fay, Geo Bogza, Cella Serghi) sau, în fine, însemnările de călătorie (Peregrin prin Europa, File de jurnal: Viena, Praga, Varşovia, Budapesta şi De la Moscova la New York).

În seria de restituiri documentare pe care Ilie Rad a iniţiat-o cu mai mulţi ani în urmă, se înscrie şi volumul Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan: Scrisori şi interviuri (Cluj-Napoca: Editura Tribuna, 2011). Ediţia, îngrijită cu deosebită competenţă şi acribie filologică, dispune de un Argument semnat de acad. Marius Sala, de o Prefaţă lămuritoare a îngrijitorului ediţiei, de un consistent capitol de note şi comentarii şi de un necesar indice de nume. Cartea conţine 24 de scrisori şi trei interviuri ce îşi propun să refacă şi să completeze portretul lingvistului (conturat anterior prin Memorii, prin cartea lui Valeriu Mangu, De vorbă cu Iorgu Iordan, sau prin paginile memorialistice ale lui Marius Sala).

În Prefaţă, Ilie Rad pune în lumină unele elemente contextuale ale întâlnirii cu Iorgu Iordan şi ale dialogului epistolar ce a urmat, concretizat în cele 24 de scrisori editate în această carte. Scrisorile scot în relief, notează îngrijitorul ediţiei, unele „laturi ale  personalităţii lui Iorgu Iordan, valori în care acesta credea (omenie, bunătate, generozitate, spirit de dreptate, sinceritate, sensibilitate, dragoste de adevăr)“. Demne de interes sunt unele aprecieri legate de diferenţele de mentalitate datorate unor contexte istorico-geografice diferite în care s-au dezvoltat românii („Ardelenii n-au fost influenţaţi de levantinism, ca românii de dincoace de munţi“), dar şi aserţiunile cu privire la unii critici şi scriitori români contemporani. Aprecierile savantului sunt, am spune, adecvate, argumentate şi, totodată, lipsite de echivoc. Iorgu Iordan îşi manifestă aderenţa la poezia Anei Blandiana sau Ninei Cassian, având o serie de rezerve faţă de lirica nichitastănesciană („«filosofia» căutată, „tăierea firului în patru“ care „n-au ce căuta în poezie, fiindcă nu sunt «poetice»“). În domeniul criticii, Nicolae Manolescu primeşte cele mai multe sufragii, fiind considerat „cel mai curajos dintre toţi criticii noştri“, un critic care „contează mai mult decât alţii, fiindcă, zic eu, are calităţi reale, în primul rând, marea claritate a expunerii şi argumentarea, în general, perfect logică“. Adrian Marino este un alt critic şi teoretician care atrage aprecierile lui Iorgu Iordan. Marino i se pare marelui lingvist „superior tuturor criticilor şi istoricilor literari ai noştri. Datorită lui (cu cele două publicaţii în limbi străine, Cahiers roumains d’études litteraires şi Synthesis), literatura şi mai ales critica literară românească au ajuns să fie cunoscute peste graniţă“). Dacă Al. Paleologu este valorizat pozitiv („filosof, ca formaţie, dar inteligent şi fin, foarte obiectiv – poate şi pentru că nu e critic să zicem pur profesionist“), Ion Gheorghe, în schimb, este perceput negativ, datorită „brutalităţii lui de om primitiv“.

Carte impecabil alcătuită, cu rigoare şi acribie filologică, Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan: Scrisori şi interviuri, îşi asumă două obiective: readucerea în actualitate a numelui şi personalităţii unuia dintre cărturarii noştri de cea mai autentică anvergură, Iorgu Iordan, şi, pe de altă parte, modificarea rezonanţei culturale şi politice a numelui cărturarului, cunoscut îndeobşte, până acum, ca un partizan al ideilor de stânga, ca un aderent fervent al comunismului. Cartea lui Ilie Rad circumscrie figura unui intelectual ce îşi exprimă rezerve evidente faţă de realităţile epocii comuniste, nuanţând un portret privit, înainte, din unghiul unui anumit dogmatism. Referirile lui Iorgu Iordan la manifestările protocronismului megaloman sunt cât se poate de elocvente:

 

 

Să nu te laşi influenţat de atmosfera actuală din ţara noastră (poate şi de aiurea), care explică, după mine – sper că nu greşesc prea mult –, un fel de megalomanie naţională, dacă nu chiar naţionalistă, foarte vizibilă în lucrările lui C. Noica („fiinţa românească“), Edgar Papu („protocronismul românesc“), Dan Horia Mazilu („barocul românesc din secolul [al] XVII-lea“), ca să nu mai amintesc de ridicarea în slavă, ca „filosof“, a lui Neagoe Basarab (Dan Zamfirescu) etc.

Atenţia lingvistului nu se orientează doar spre problematica intelectuală sau culturală. Există unele scrisori, cum este cea din 1981, care îşi îndreaptă interesul spre realităţile concrete ale satului românesc, ce trecea prin momente extrem de dificile, datorită mult trâmbiţatei şi nocivei „revoluţii agrare“: 

În ultimii 15 ani, agricultura noastră a fost nu numai neglijată, ci persecutată pur şi simplu. Lucrul a fost recunoscut oarecum oficial. Căci nu văd altă explicaţie logică [a] „noii“ revoluţii agrare, pe care au şi început s-o proslăvească trepăduşii revistelor noastre de cultură generală. [...] Ceea ce s-a anunţat acum pare a fi mai degrabă o contrarevoluţie, căci pare a repune, sub altă formă, pe ţărani în „drepturile“ lor. Să vedem ce va ieşi. În orice caz, voi fi printre cei dintâi care se vor bucura, dacă măsura luată şi, mai ales, aplicarea ei vor da roadele aşteptate.

 

 

Cartea editată de Ilie Rad este, într-adevăr, cum subliniază criticul şi istoricul literar Mircea Popa, o „«lecţie» de gândire lucidă, de curaj şi verticalitate morală“. E o carte ce-şi asumă, deliberat, un caracter restitutoriu, recuperator, o carte care va contribui, în mod cert, la mai buna şi nuanţata cunoaştere a unei personalităţi a culturii româneşti aflată, în ultimele două decenii, într-un nemeritat con de umbră.

 

 

Iulian Boldea

O lecţie de demnitate (Ilie Rad, Întâlnirile mele cu Iorgu Iordan: Scrisori şi interviuri. Cluj-Napoca: Editura Tribuna, 2011)

» anul XXII, 2011, nr. 9 (256)