Boris Pasternak

Un răsărit şi mai sufocant

Dimineaţa-ntreagă gurlui porumbelul
La geamul dumitale.
Pe scocuri, pe burlane,
Ca mâneci de cămăşi ude,
Crengile îşi dădeau duhul.
Bureza. Şi cu uşorul
Norii treceau peste
Piaţa prăfuită
Şi mă tem că pe tarabe
Ei îmi legănau
Tristeţea.
Îi imploram să înceteze,
Şi părea că şi-ncetară.
Răsăritul era gri
Ca o ceartă în tufiş,
Ca graiul arestaţilor.

Eu imploram să vină ceasul
Când după geamul dumitale
Precum un gheţar montan
Spălătorul îşi dezlănţuie
Aversa-i peste lighean
Şi se aude lunecos
Cântul bucăţelei de săpun.
Jarul pe obraz şi frunte odihnită
Abureşte precum gheaţa pe sticla fierbinte
Şi pe-al oglinzii ochi buimac
Însă înălţimea de dincolo de vorbe
Sub drapelul norilor plutitori
Rugăminţile nu-mi auzea
În liniştea ca deasa promoroacă,
Leoarcă precum o manta,
Ca prăfuitul ecou de treieriş,
Ca o sonoră ceartă în tufiş

Eu îi rugam –
Nu mă chinuiţi!
Nu pot să dorm.
Dar – bureza. Şi, înşiraţi,
Norii treceau dezordonat
Peste piaţa prăfuită
Şi, ca recruţii, dincolo de sat,
Rătăceau nu un ceas, nu un veac,
Ca prizonierii austrieci,
Ca o răguşeală în surdină,
Ca un horcăit:
„Soră,
Mi-i sete“
Am murmurat.

1917, vara

Traducere şi antologie de  Leo Butnaru

Boris Pasternak (1890-1960)

Un răsărit şi mai sufocant

» anul XXII, 2011, nr. 8 (255)