Inedit:

Emil Cioran către Sextil Puşcariu

 

          Scrisoarea datează de la începutul „anilor 1941-1945“, perioada „cea mai misterioasă din viaţa lui Cioran“.1 În ianuarie (sau februarie) 1941, acesta fusese numit „consilier cultural diurnist“2 pe lîngă Legaţia Română din Vichy; după retragerea acestei calităţi la doar cîteva luni (în mai 1941), Emil Cioran avea nevoie de prelungirea paşaportului pentru a primi viza Germaniei. Cum această prelungire nu mai sosea, pentru a obţine viza caută ajutor la Sextil Puşcariu, printre altele pentru că acesta era, din septembrie 1940, preşedinte al Institutului Român din Germania.

          Scrisoarea, singura adresată de Cioran lui Puşcariu cunoscută pînă acum, face parte din fondul „Sextil Puşcariu. Corespondenţă primită“, aflat, în urma dispoziţiei testamentare a nepoatei lui Puşcariu, regretata lingvistă Magdalena Vulpe, la Institutul „Sextil Puşcariu“ din Cluj-Napoca al Academiei Române, unde, într-un colectiv format din cîţiva cercetători, am început editarea integrală, într-o ediţie ştiinţifică în mai multe volume. Sextil Puşcariu, care apucase, înaintea morţii sale (1948), să ordoneze corespondenţa primită şi, pentru primele litere, să facă, la numele considerate de el mai importante (sau mai apropiate), cîte o succintă notă introductivă şi, uneori, chiar să redacteze note explicative, Sextil Puşcariu, aşadar, nu a lăsat niciun comentariu la rîndurile primite; de asemenea, nu ştim pînă acum care a fost răspunsul său la această rugăminte.

 

Nicolae Mocanu

  

 

 

Paris, 25 Martie 1942

Stimate Domnule Profesor,

 

          Nici până acum n-am obţinut din ţară aprobarea de prelungire a paşaportului. Fără ea, încercările mele pe lângă autorităţile germane au eşuat, încât a trebuit să fac o cerere normală de viză, în care V-am indicat pe D-voastră pentru eventualele referinţe.

          Nu ştiu dacă aţi primit o telegramă, expediată în Februarie, pe adresa Legaţiei, semnată de Consulul de aici şi de mine, în care Vă rugam să interveniţi pe lângă Ministrul nostru la Berlin să-mi acorde o viză excepţională, aşa cum se procedează cu cei numiţi în misiuni. Sunt înclinat a crede că Legaţia nu v-a comunicat-o, căci nu văd în ce fel v-ar fi putut refuza.

          În ce măsură întârzierea la care sunt condamnat poate fi o justificare sau o scuză pentru menţinerea postului, mi-e greu să apreciez. Contez totuşi şi mai departe pe îngăduinţa Domniei Voastre şi nu pe formalismul autorităţilor noastre.

Primiţi, Domnule Profesor, încredinţarea stimei şi devotamentului meu

 

Emil Cioran

 

          Vă rog transmiteţi salutări afectuoase Domnului Grigore Manoilescu.3

   

Note

1. Marta Petreu, Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României“, Cluj: Biblioteca Apostrof, 1999, p. 333.

2. Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc 1945–1989: Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, ediţia a doua, revizuită şi adăugită, Bucureşti: Editura Compania, 2010, p. 160.

3. Grigore Manoilescu (1898-1963), fratele lui Mihail Manoilescu şi ginerele lui Sextil Puşcariu, a fost ziarist, director al oficiosului Buna Vestire (sept.-oct. 1940) şi a fost condamnat la moarte în contumacie de către comunişti, în „procesul ziariştilor şi publiciştilor“ din 1945; în exil, a înfiinţat la Buenos Aires Editura „Cartea Pribegiei“.

 

Nicolae Mocanu

Inedit: Emil Cioran către Sextil Puşcariu

» anul XXII, 2011, nr. 8 (255)