Sorin Lucaci

lumea mea nu e decât
un păpuşar logodit cu deznădejdea

am intrat pe uşa cerului izbind-o de perete
trosc pleosc
cumva să-i cer socoteală lui dumnezeu pentru toate fărădelegile
şi pentru toate inadvertenţele
pentru toate omisiunile şi pentru toate crimele împotriva umanităţii
şi tot rahatul ăsta de viaţă
şezi lângă mine, mi-a spus
hai vino, şezi
cum vezi lumea de aici? să-mi spui dragul meu dacă ai nevoie de alte dioptrii
înainte de toate spune-mi cum vezi lumea
şi apoi discutăm şi de nemulţumirile de frustrările tale
cum o vezi? neagră? nu
cenuşie? prea puţin
albastră? deloc, i-am răspuns
apoi am înţeles cum stă treaba cu lumea văzută de sus
de ce soarele luminează mai puternic la poli
de ce furnica se află în inferioritate faţă de miriapodul scolopendra gigantea
cea mai mare specie de miriapozi şi de ce lemnul câinesc este folosit
pentru amenajarea gardurilor vii
de ce în fiecare dimineaţă fluviul zambezi îşi varsă lacrimile în
cloaca oceanului
de ce denisa mănâncă dimineaţa numai cereale integrale cu lapte
de ce marele rechin alb îşi poartă dragostea confraţilor între
aripioarele dorsale
de ce ioana şi-a dezbrăcat inima ca floarea roşie de pin în faţa logodnicului
din mogadishu
de ce gondolierul visează veneţii în ochiul de oază al deşertului
de ce gândul inofensiv al mânzului adoarme în fiecare seară
pe coapsa sfântului duh
şi toate se vedeau aşa ca o întoarcere firească la origini
la sensul primordial al lucrurilor
ei, cum vezi lumea, mă-ntreba dumnezeu cu o oarecare condescendenţă
norii de cânepă se hlizeau în jurul nostru de parcă eram două marionete
într-un carusel celest
grimasele îngerilor ca nişte răni deschise supurând durerea şi teama şi moftul şi aroganţa
îmi muşcau din memoria de porţelan cheaguri risipite de sânge
ce ai putea pretinde de la dumnezeu
poate un gram de nemurire poate o bucăţică mică de cer de care să agăţi lozinci antioficiale
ce ai putea pretinde de la dumnezeu
silabisind încet cuvântul pă-cat ca un os de peşte subţire ascuns în limba de nisip
ca veteranul la grumazul arcaşului plutitor ce i-a spintecat roua de pe braţul drept
şi atunci, i-am strigat însetat de o picătură de nemurire
he he doamneee dumnezeuleee
lumea mea nu e decât un păpuşar logodit cu deznădejdea

 

Sorin Lucaci

lumea mea

» anul XXII, 2011, nr. 8 (255)