Carmen Manuela Măcelaru

 

  

                   Haute couture

 

 

 

noaptea-mi îmbracă trupul mai bine ca niciodată/ nu am
probat-o/ mi-a venit bine din prima/ se mula pe corp ca un bărbat obosit/ după miezul nopţii nu mai aveam nevoie de rochie/ întunericul îmi acoperea pielea jersey café au lait/ încât mă dizolvam în el ca un cub de zahăr
ce se poartă prin barurile din Bucureşti:
bărbatul obraznic/ plin de el/ după care mori în câteva secunde/ începi să te foieşti/ să te duci la baie/ să-ţi aranjezi părul / să foloseşti rujul/ să-ţi ridici inima căzută-n gambe/ apoi să te întorci indiferentă la masă/ să-ţi aprinzi o sobranie galbenă
bărbatul rece/ apatic/ cu aripile grizonate/ trecut prin multe
escapade/ cel care a fost la cer de câteva ori/ a dat mâna cu Dumnezeu şi are ce povesti/ trebuie să te împotmoleşti în el/
ca şi cum nu ar avea un acoperiş deasupra cuvintelor
bărbatul trist/ care stă singur pe scaunul înalt de la bar/ cu acea indiferenţă pentru care ţi-ai arunca sufletul de la etaj/ ca pe-o bluză Dominique Sirop/ să stai lângă el goală/ nici să nu ştie/ este cel care îşi îmbracă moartea ca pe haină haute couture/
simplu/ monoton/ cu gesturi fireşti
bărbatul îndrăgostit/ are mereu o cămaşă albastră cu mânecile suflecate/ în loc de ceas are o inimă fumurie/ se uită din când în când la ea/ o întoarce pe toate părţile/ ca şi când/ sunt unic/ priviţi/ am o inimă fumurie în loc de ceas/ dacă vă uitaţi la încheietura mâinii veţi observa că viaţa se numără în iubiri
bărbatul sauvage/ neras/ plictisit de femei uşoare/ cel pentru care vânătoarea este o artă rupestră/ brodé de cristal/ în el vezi turme de îngeri/ diverse forme/ diverse culori/ îţi scoţi inima şi i-o întinzi pe o farfurie albă
bărbatul indisponibil/ are în jur un fel de centură Van Allen/ aselenizarea în el se face întotdeauna pe rute ocolitoare/ îi este indiferent în ce oraş locuieşte/ dacă are sau nu cicatrici subterane/ erodează tot/ picioare/ trecut/ aurorele de sub tâmple/ este
singurul care întreabă: câţi copii mai ai în afară de tine
bărbatul ocult/ cu un simbol al durerii pe frunte/ ridat/ transparent/ ar sta şi cu mine la ţară/ sunt convinsă că se va adapta la iarbă/ insecte/ dat de mâncare la păsări/ pădurea este la 5 minute/ râul va trece prin noi/ am doi cireşi/ o mamă foarte bună cu
o pisică albă/ lui îi spun tot/ iarna e cald/ am brad/ viţă-de-vie/ prin el se poate vedea mereu un pumnal înfipt între vârste
dar mai ales bărbatul poet/ nonşalant/ deşucheat/ înalt şi subţire
nu se uită la niciun semafor
calcă în toate gropile
îl stropesc maşinile
duce cu el o sacoşă de plastic
în care are o insulă tăcută
şi o mie de foi translucide
câţiva pereţi cu igrasie
din când în când
se opreşte să-i cureţe
de rândul de piele în plus
când l-am întâlnit prima oară
fuma aprig şi transpira
un fel de lichid incoerent
mi-a spus din senin
„să nu te aştepţi la ceva extraordinar“
în ochi avea greieri
sub pleoape furnici
câteva stoluri de lilieci
orbitau în jurul inimii
asta se vedea de la o poştăă aştepta avid
cu moartea învelită într-un ziar
probabil de anul trecut
am băut cafeaua
l-am luat de mână
nu ştia unde-l duc
dar simţeam că în orice clipă
va expulza ceva extraordinar
ca pe un făt născut prematur
„eşti exact cum mă aşteptam să fii“
ai rochie neagră
înaltă, subţire

Carmen Manuela Măcelaru

Haute couture

» anul XXII, 2011, nr. 7 (254)