Carol Iancu

          Voronca şi frumuseţea lumii

Într-o zi de primăvară
Însorită, plină de speranţă
După ce ai spus şi strigat atâta fericire
Întreaga fericire pe care ai dorit-o întregii omeniri
Acestei omeniri abandonate, marginalizate, batjocorite
După ce-ai cumpărat un buchet de flori
Şi ai hălăduit pe străzile Parisului
Surâzându-le negustorilor de legume şi fructe
După ce ai scris o scrisoare, ultima ta scrisoare
Adresată unui prieten de departe pe care atât l-ai iubit
Şi care îşi aminteşte încă de primii tăi paşi de dezrădăcinat
După ce ai privit în oglinda scurtei tale vieţi
În care cireşii din Brăila înmiresmau serile de Vineri
În timp ce ţăranii tineri dansau pe sunetele viorilor
După ce ai pus deoparte eprubetele alchimiei tale
Pronunţând cu vocea ta răsunătoare ultimul tău poem
Ţi-ai închis încet fereastra gândurilor
Şi-ai adormit pentru vecie
După o ultimă şi scurtă luptă a căilor tale respiratorii
Inundate de mirosul distrugător al gazului
Ochii tăi mari se închideau
Câştigaseşi bătălia din urmă
Moartea voluntară!
Într-o zi de primăvară
La treizeci şi cinci de ani după acest gest nedrept, vântul hoinar
Se îndoaie într-un balet plin de incantaţii
Porumbul, orzul şi grâul din Moldova renasc
Grăunţele ţi-au urmat exilul
O lumină nouă i-a copleşit pe tineri
Şi au regăsit drumul spre universul tău
Spre şantierul tău unde vor planta pentru totdeauna
Pomul Prieteniei
Prietenia lucrurilor şi Prietenia fiinţelor.
Căci tu, Ilarie, aveai dreptate:
Nimic nu va întuneca frumuseţea acestei lumi!

 

Carol Iancu

Voronca şi frumuseţea lumii

» anul XXII, 2011, nr. 6 (253)