Rodica Marian

Răs-trecere

La poarta unei grădini cu flori abia răsărite apare un tânăr,
Apoi bărbatul intră în casă, florile se deschid
Şi dinăuntru se aude ceva ce pare gânguritul unui copil,
În timp ce vorbele cresc şi se încrucişează,
Frunzele cad şi cerul se-ntunecă, până când,
Odată cu primul cântat al cocoşului,
Îmi aud oftatul uşurat de orice griji...

În spatele grădinii, sub un plop găunos de bătrân,
Cineva îmi descoperă faţa dând la o parte, pios şi mârşav,
Un fel de linţoliu improvizat şi eu zăresc,
Ca pentru prima oară, chipul meu parcă, într-o lumină peste fire,
Temându-mă cu-o spaimă fără seamăn că nu mă va acoperi
La timp, că nu mă va întoarce, la loc, în sângele
Protector al germinaţiei viitoare...

Rodica Marian

Răs-trecere

» anul XXII, 2011, nr. 5 (252)