O colecţie de proză populară inedită

  

Al. Săndulescu

 

Anul trecut a apărut, la Editura Saeculum I.O. din Bucureşti, un volum în ediţie bilingvă de Basme populare din Bucovina, una dintre primele culegeri de la noi, alcătuită la mijlocul secolului al XIX-lea de Ludwig Adolf Staufe. Textele sunt transcrise după manuscrisul în limba germană şi însoţite de un studiu introductiv de Helga Stein, cunoscută cercetătoare în domeniul baladei populare. Dispunem acum de o versiune în limba română (rezultatul unei duble translaţii), datorită Vioricăi Nişcov. Ea avea toate abilităţile să efectueze o asemenea lucrare, fiind autoarea unor semnificative antologii de folclor, Cele trei rodii aurite, A fost unde n-a fost, aceasta însoţită de un substanţial studiu cu implicaţii teoretice şi comparatiste, Basmul ca practică şi reprezentare. În acelaşi timp, cercetătoarea este o eminentă germanistă, care a tradus opere fundamentale, precum Ricarda Huch, Romantismul german, Novalis, Discipolii lui Sais, Heinrich von Ofterdingen, C. G. Jung, Tipuri psihologice, Ernst Jünger, Jurnale pariziene.

Ce ne spune ea în prefaţă, înarmată cu o bogată bibliografie? Ludwig Adolf Staufe şi-a cules naraţiunile sub impulsul Basmelor valahe al fraţilor Arthur şi Albert Schott. În comparaţie cu acestea, care pot fi luate ca termen de referinţă, textele populare ce se traduc acum în româneşte sunt mai concise, mai sobre, mai cuminţi, fără exces de descrieri şi de expresii căutate. Dar, observă cercetătoarea mai departe: „Basmele scurte şi mai cu seamă snoavele sunt povestite mai viu. Nu o dată au suspans, cu simţul ritmării şi cu o bună exploatare a poantei“. Sigur că, notează Viorica Nişcov, traduse şi retraduse, naraţiunile au suferit modificări, care, „dacă nu le-a afectat schelăria dură a subiectelor, le-a amputat pe alocuri, în grade diferite, structura fluidă a a expresiei“. Ea conchide că valoarea colecţiei Staufe constă în varietatea materialului pe care îl conţine şi în coeficientul ridicat de autenticitate, ceea ce menţine interesul cititorului. Traducerea, pe tot parcursul fluentă, respectând stilul ştiut al basmelor noastre, cu formele şi formulele consacrate, beneficiază, pentru fiecare naraţiune, de note şi comenterii privind clasificarea şi tipologia folcloristică.

Să vedem acum ce spune şi cercetătoarea arhivelor vieneze în introducerea sistematică, doldora de informaţii Despre colecţia Ludwig Adolf Staufe şi contextul ei istoric. Descrierea este amănunţită şi are o precizie „nemţească“. Manuscrisul se păstrează în fondul de manuscrise şi tipărituri vechi din Biblioteca Naţională Austriacă din Viena. Se menţionează cota, dimensiunea, calitatea hârtiei, numărul de file. Culegerea a fost dedicată „Majestăţii sale apostolice chezaro-crăieşti, atotmilostivului Împărat şi Domn Franz Joseph I, cu preasupusă închinare“, conţine 48 de naraţiuni populare româneşti, în traducere germană, şi e însoţită de o scurtă prefaţă a lui Ludwig Adolf Staufe, datată „Cernăuţi, în decembrie 1852“. Acesta, ni se comunică mai departe, se născuse la Suceava, tatăl fiind rutean (Simiginowicz) şi mama, germană. Staufe este un pseudonim. A studiat la Viena şi a fost profesor multă vreme la Braşov şi apoi la Cernăuţi. S-a afirmat ca publicist şi culegător de folclor. Helga Stein oferă informaţii despre cele dintâi colecţii de proză populară românească. Exceptând zece texte, publicate de Timotei Cipariu în 1831, şi încă şase, traduse în maghiară de J. Zeyk, ele, în zdrobitoarea lor majoritate, au apărut în limba germană şi aparţin fraţilor Arthur şi Albert Schott, adunate în Banat, şi lui Fr. F. Obert, culese în Transilvania. Culegerea lui Staufe a fost cunoscută şi apreciată de Wilhelm Grimm. De altfel, pe urma celebrilor fraţi şi a romantismului german, Staufe susţine ideea, devenită bun comun, a priorităţii literaturii populare faţă de literatura cultă şi văzută ca depozitar al unor valori universale: „Basmul este începutul poeziei, ca atare, aceasta trece mereu în plan secund pe măsură ce se dezvoltă poezia cultă“. În prefaţa lui, remarcă înrudiri între basmele româneşti şi cele germane şi, într-o frază, menţionează modul său de lucru şi modelul pe care l-a avut în vedere: „În expunere, m-am străduit să păstrez tonul popular, simplu, firesc, alegându-mi pe fraţii Grimm drept modele luminoase“.

Volumul Basme populare din Bucovina vine, pe de o parte, să îmbogăţească tezaurul nostru folcloric, prin publicarea paralelă a originalului german, conservat în arhivele vieneze, însoţite de prefaţa şi comenteriile avizate ale Vioricăi Nişcov, pe de alta, să ne ofere preţioase informaţii, în introducerea semnată de Helga Stein, despre istoria manuscrisului vienez şi a culegerilor realizate de germani (fraţii Schott, Obert, Staufe) pe teritoriul României. Ca o concluzie, cu rezonanţe mereu actuale, cercetătoarea subliniază, în ultimul paragraf al textului, ideea, numită azi a multiculturalismului, ilustrată încă de acum un secol şi jumătate în provincia noastră cea mai nordică:

 

Staufe este reprezentantul unei generaţii educate în condiţii de coexistenţă paşnică între diferitele etnii din Bucovina. Crescută într-un mediu poliglot, ea era solidarizată de un accentuat patriotism local. Aşa se face că Staufe, rutean după tată, educat ca german de mamă, şi-a îndreptat atenţia spre folclorul românesc. Un fenomen abolut normal pentru mijlocul veacului al xix-lea în Bucovina, unde normele relaţiilor interetnice se bazau pe toleranţă şi înţelegere reciprocă. Toleranţă şi înţelegere reciprocă, un angajament asumat în toate lucrările sale de Adolf Staufe, cel care a fost de-a lungul întregii sale vieţi un mediator harnic şi înzestrat între îndepărtata Bucovină şi lumea occidentală.

 

Al. Săndulescu

O colecţie de proză populară inedită (Ludwig Adolf Staufe, Basme populare din Bucovina. Studiu introductiv de Helga Stein, traducere de Viorica Nişcov. Bucureşti: Editura Saeculum, 2010)

» anul XXII, 2011, nr. 5 (252)