Pe piatra asta

Pe piatra asta, se spune,
a fost întins şi biciuit El,
aici a gemut, aici i-au sângerat rănile,
pe piatra asta care-i doar piatră. 

Deasupra ei s-au aplecat frunţi umile,
de ea s-au izbit capete deznădăjduite, pumni vineţi,
lacrimi fierbinţi pe care le-aude doar timpul,
spre ea s-au târât paşi, au pornit corăbii,
s-au străbătut văzduhuri,
cu desagi şi boccele, cu valize
şi buzunare
pline de sânge.

Ca să fie crezută, suferinţa
trebuia să devină dreptunghiulară, –
Doamne, la marginea Geometriei,
nu se-aud decât mormăieli mărunte,
cârteli, suspine repede stinse, lacrimi evaporate
într-un fel de roşie ceaţă.
Doamne, şi eu acum,–
mi-e aproape ruşine s-o spun –
simt, parcă, mângâierea
unei Comparaţii.

Am venit, am văzut, sunt învins.
Tulburat sunt, Doamne,-n încremenire.

În timp ce sub o barbă stufoasă, neagră,
două mâini cu degete groase
vând ulei din candelele aprinse.

Ion Pop

Pe piatra asta

» anul XXII, 2011, nr. 5 (252)