Cristina Palas

  

Subterane

 

Pe mine mă poate vedea oricine pe dinăuntru.

Chiar oricine.

E suficient să-ţi lipeşti ochiul de pieptul meu

Şi mă citeşti ca pe o carte deschisă:

Acolo am o mică fereastră

Prin care poţi privi înăuntru

Cum priveşti de pe stradă în casele oamenilor.

Poţi vedea ţevi de cupru şi burlane de oţel

Prin care sentimente coclite circulă de sus în jos,

De jos în sus,

De sus în jos.

Îmi poţi vedea rotiţele zimţate

Prinse cu garnituri de cauciuc

Care neobosite macină vise, vise proaspete,

De cu noapte, visele pe care nici măcar nu apuc să le văd,

Vise ruginite.

Asta e! Mecanismul funcţionează bine. Merge brici!

Cîteodată, din neatenţie, mai cade pe ţevile mele

Şi cîte o pasăre mică – odată a căzut chiar un colibri –

Şi rotiţele bine ascuţite ale uzinei cu foc continuu

O varsă în canalul de scurgere

Numai cioburi frumos colorate,

Ca de la un glob pentru pomul de Crăciun!

Asta e! Funcţionează bine mecanismul. Ceas!

Atît doar că, uneori, dimineaţa,

Mă trezesc cu un gust ciudat în gură...

O fi de la sentimentele alterate,

De la visele care au intrat în fermentaţie

Sau de la resturile putrezite de colibri...

Dar în rest e o.k.

Totul funcţionează perfect! Ce mai!

Mecanismul merge ceas! Brici!

 

Cristina Palas

Subterane

» anul XXII, 2011, nr. 4 (251)