In memoriam Ion Hobana

  Uniunea Scriitorilor din România şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti anunţă cu profundă tristeţe încetarea din viaţă a cunoscutului scriitor Ion Hobana (1931-2011). A fost scriitor, ziarist, editor, secretar al Uniunii Scriitorilor. În ultimii ani a condus Secţia de literatură pentru copii şi tineret a Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, fiind şi membru în Consiliul USR.A publicat cinci volume de versuri pentru copii şi un roman, Sfârşitul vacanţei, înainte de a se consacra, cu precădere, literaturii SF.Prozele şi studiile lui au apărut în peste douăzeci de ţări. Având un vechi şi constant interes pentru viaţa şi opera lui Jules Verne, a tradus opt Călătorii extraordinare, a publicat zeci de articole şi studii, a realizat numeroase emisiuni de radio şi televiziune consacrate marelui scriitor.Cunoscut cercetător al fenomenului ozn, preşedinte al Asociaţiei pentru Studiul Fenomenelor Aerospaţiale Neidentificate (ASFAN – România), Ion Hobana a publicat multe lucrări de gen.Ion Hobana a fost membru în Uniunea Scriitorilor din România, Societé Européenne de Culture, Centre International Jules Verne, H. G. Wells Society, Associazione Internazionale per gli Studi sulle Utopie.Pentru întreaga sa activitate pe tărâmul creaţiei, exegezei şi promovării sf-ului, i s-au decernat Marele premiu al Ministerului Culturii şi Artei din Polonia (1973), Premiul special „Aripile de aur ale fanteziei“ (1980) şi Premiul World sf (Brighton, 1984).La sfârşitul anului 2009, când se afla în plin lucru la o nouă carte, Ion Hobana a fost diagnosticat cu o boală necruţătoare, cu şanse de viaţă între 6 şi 9 luni. A reuşit să reziste şi să dea gata pentru tipar, în noiembrie, ultima sa lucrare antumă, Peste o sută şi o mie de ani: O istorie a literaturii franceze de imaginaţie ştiinţifică de la origini până la 1900 (Editura Academiei). A avut satisfacţia de a o vedea apărută, ba chiar a trimis câteva exemplare cu autograf prietenilor apropiaţi, apoi, imediat după ce a sărbătorit, pe 25 ianuarie, împlinirea a 80 de ani, starea sa s-a înrăutăţit brusc. A plecat dintre noi marţi, 22 februarie 2011, seara, la spitalul Colţea din Capitală.Dumnezeu să-l odihnească!Prin dispariţia lui Ion Hobana, literatura română, lumea literară românească şi mişcarea literară SF suferă o grea, ireparabilă pierdere. 

***

In memoriam Ion Hobana

» anul XXII, 2011, nr. 3 (250)