Irina Nechit

 

 

Coridorul în formă de S

 

Ştii precis ce înseamnă afară şi cum e să rămâi înăuntru
cu multe mâini şi picioare împrejur
mâini şi picioare împleticindu-se pe cea mai curată gresie
şerpuind pe cea mai lucioasă podea
la capătul zilei în aşteptarea vinului
şi el venind spre mâna întinsă
vinul bun în păhăruţ de plastic
apropiindu-se de cea care are o ţeastă
două mâini şi două picioare
apoi trei mâini şi trei picioare patru mâini şi patru picioare
împleticindu-se pe coridorul în formă de S
mergând înainte drept înainte
mâinile şi picioarele târându-se din urma ei
şi vinul plutind de la vârful degetului arătător spre rădăcina limbii

păhăruţul pe jumătate plin şi ochii pe jumătate goi
un gât încă un gât încă un gât încă încă încă-
păţânată ca iedera urcând pe cruce
târându-se printre mâini şi picioare mâini şi
picioare mâini şi picioare mâini şi picioare sclipitoare
ce ies grăbite din pământ
sub jumătatea aceea de lună

 

Irina Nechit

Coridorul în formă de S

» anul XXII, 2011, nr. 2 (249)