Irina Nechit

  

 

Un om de succes

 

Parcă duc o lumânare de pe o stradă pe alta

de la capătul oraşului până în centru

de dimineaţă până seara,

parcă o apăr cu palmele înţepenite de frig

să nu mi-o stingă vântul,

să nu mi-o smulgă din palme,

să n-o scap pe cărarea ninsă

care mă scoate din valea crucii pe bulevard,

parcă duc o lumânare aprinsă

între degetele de lemn,

dar n-o să vedeţi nimic în mâinile mele,

am uitat să vă spun că ele nu l-au atins,

nu l-au atins!

tata purta cămaşă nouă, costum de culoarea cafelei cu lapte şi era la cravată,

nu, noi nu l-am îngropat în costumul acesta şi nu i-am pus cravată,

noaptea asta l-am visat cum râde fericit,

nu, noi nu l-am văzut râzând aşa,

a ieşit din întuneric

ca un om de succes

mi-a întins o floare şi ea a început să tremure,

am luat-o fără să-i ating degetele cu unghii îngrijite,

o lalea albă-albă,

tatăl meu din vis mi-a dăruit o lalea fragedă,

o duc prin viscol şi nimeni n-o vede,

parcă am o lumânare aprinsă în palme

o apăr de fulgii usturători,

dar mâinile mele sunt goale

şi ziua lunecoasă tocmai s-a dus la vale pe derdeluş

Irina Nechit

Un om de succes

» anul XXII, 2011, nr. 2 (249)