„Fleacurile“ fermecate

  

Mihai Dragolea

  

Recunosc, am fost încîntat citind recomandarea expertului cititor care a fost, este Radu Cosaşu, într-un număr recent din Dilema veche. Autorul Supravieţuirilor, printre altele, a citit şi Cartea cu fleacuri (Ed. Paralela 45, 2010), volum semnat de Livius Ciocârlie. Concluzia lecturii: „Fără exagerare, cartea care mi-a plăcut cel mai mult în anul acesta, fiecare fleac al ei fiind un leac pentru a ne vindeca de minciună şi de «falsa modestie cronic㻓. Am avut aceeaşi senzaţie, prelungită şi după ce am citit Cu faţa la perete (Cartea Românească, 2010), volum semnat de acelaşi autor. De fapt şi la urma urmei, impresionanta colecţie de „fleacuri“ a lui Livius Ciocârlie s-a constituit încă din mileniul trecut, cu Fragmente despre vid (1992), şi a continuat să ia amploare cu toate volumele apărute între timp. Despre cuprinderea şi valoarea colecţiei al cărei unic proprietar este Livius Ciocârlie rămâne să ia seamă cititorii pasionaţi şi cercetătorii devotaţi literaturii. Această colecţie beneficiază de un avantaj indiscutabil: poate fi vizitată/citită fără o strictă ordine cronologică, fără obligativitatea parcurgerii unor „etape de evoluţie“, ea rămîne constantă în valoare şi farmec în fiecare dintre componentele care o alcătuiesc. Chiar dacă este organizată „tematic“ (Caietele lui Cioran – 1999, Pornind de la Valéry – 2006), chiar dacă motivele sunt explicite (Paradisul derizoriu: Jurnal despre indiferenţă – 1993, De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri – 2001, Bătrâneţe şi moarte în mileniul trei – 2005), colecţia îşi păstrează unitatea prin seriozitate şi umor superioare, prin sinceritate şi spirit ludic asumate la vedere. Comentînd cărţi mari şi vorbe de stradă, Livius Ciocârlie afirmă în Cu faţa la perete: „Mediocritatea, nu moartea, ar fi trebuit să fie tema mea. De moarte nu m-am îmbolnăvit încă, de mediocritate nu m-am vindecat“. Cum să îndrăzneşti să doreşti vindecare de mediocritate unui asemenea scriitor! Cel care, în acelaşi volum, ne spune: „Ce încerc să ating este adîncimea epidermei, tensiunea superficialităţii. Aproape că reuşesc“. Să recunoaştem, a reuşit!

 

Mihai Dragolea

„Fleacurile“ fermecate (Livius Ciocârlie: Cartea cu fleacuri. Piteşti: Editura Paralela 45, 2010; Cu faţa la perete. Bucureşti: Editura Cartea Românească, 2010)

» anul XXII, 2011, nr. 2 (249)