José María Merino,

membru al Academiei Regale Spaniole Madrid

 

Ioana Zlotescu

 

Este cert că naraţiunea în limba spaniolă a marcat, de la Cervantes şi până la realismul magic hispanoamerican, momente de geneză literară. Poate că şi ceea ce se întâmplă acum în spaţiul cultural hispanic să semnaleze o nouă perspectivă literară, într-o lume care şi ea se deschide şovăielnică spre viitor. Mă refer la microliteratură în ansamblul ei.

            În literatura hispanică actuală, pare-se că microficţiunile împlinesc, în fericită conjuncţie şi în diferite grade, unele dintre propunerile lui Italo Calvino pentru literatura secolului al xxi-lea, prevăzute în seria de conferinţe pe care autorul italian urma să le susţină în 1985-1986 la Universitatea Harvard. Iată ce afirmă Calvino în capitolul intitulat „Rapiditatea“: „Visez imense cosmogenii, saga şi epopei exprimate în dimensiunile unei epigrame. În timpuri din zi în zi mai ticsite, literatura ar trebui să năzuiască la o maximă concentrare poetică şi de gândire. Borges şi Bioy Casares au publicat antologia intitulată Povestiri scurte şi extraordinare. Eu aş dori să pregătesc o colecţie în care fiecare povestire să încapă într-o singură frază sau într-o singură linie…“ (Italo Calvino, Seis propuestas para el próximo milenio, ediţia a 6-a, Madrid: Siruela, 2005, „Rapidez“, p. 62-63). Şi îl menţionează ca model pe scriitorul Augusto Monterroso, cu al său (enorm) dinozaur într-o „povestire“ de şapte cuvinte…

            Treizeci de ani mai târziu, conştiinţa de sine a microficţiunii, în paralel cu un surprinzător număr de publicaţii, răspândite atât pe marile suprafeţe de vânzare, cât şi în librăriile specializate, se află în lumea hispanică în nedezminţită creştere. Edituri prestigioase publică numeroase volume de autor, antologii şi cărţi de teorie literară legate de minificţiune, alături de clasicii universali din toate domeniile literaturii. Astfel, în lista de publicaţii pentru toamnă-iarnă 2010 a uneia dintre aceste edituri (Página de espuma), se anunţă, alături de volume de proză scurtă, apariţia integrală a mult aşteptatului Jurnal de scriitor al lui Dostoievski. De asemenea, au loc congrese universitare internaţionale, reviste culturale importante din Argentina, Mexic, Venezuela, alături de Ínsula sau Quimera din Spania, oferă spaţii generoase genului minificţional, se organizează concursuri radiofonice, în bloguri etc., etc.

            În această imprevizibilă maree alb şi negru de mii, de sute de mii de pagini, José María Merino, important romancier şi minunat creador de cuentos, acele povestiri canonice care, după părerea sa, se pot parcurge, cu o lectură atentă şi neîntreruptă, într-o oră, o oră şi jumătate, a devenit astăzi un punct de reper de neocolit şi pentru povestirile foarte scurte care coformează microficţiunea.

            În 1990, Antonio Fernández Ferrer a publicat o antologie de microficţiuni, intitulată La mano de la hormiga: Los cuentos más breves del mundo y de las literaturas hispánicas (Lăbuţa furnicii: Povestirile cele mai scurte din lume şi din literaturile hispanice), azi devenită celebră. Titlul cărţii, poate că de neînţeles cititorilor din afara spaţiului culturii spaniole, răspunde, peste ani, îndemnului lansat de poetul modernist Juan Ramón Jiménez de a scrie „Povestiri lungi! Atât de lungi! De o pagină!“, cât „lăbuţa unei furnici!“.

            La cererea lui Fernández Ferrer, José María Merino colaborează în antologia menţionată cu trei texte foarte scurte, special concepute pentru acest prilej. Scrierea lor va însemna pentru autorul spaniol un punct de pornire în noua sa aventură narativă. De atunci, din 1990, José María Merino devine şi un maestru al povestirilor foarte scurte, de cel mult o pagină, o pagină şi jumătate, răspunzând astfel şi el, aspiraţiei incluse în titlul antologiei.

 

            Acesta este sensul convorbirii avute cu José María, în apartamentul său din Madrid, în faţa unor cafele pregătite de el, într-un spaţiu bogat în tablouri şi debordant de cărţi, în care îşi găseşte loc şi pisoiaşul soţiei sale. Îl cunosc de mult pe José María şi dintotdeauna l-am considerat un hidalgo al literelor hispanice.

Ioana Zlotescu

José María Merino, membru al Academiei Regale Spaniole Madrid

» anul XXII, 2011, nr. 1 (248)