Un poem/roman despre naştere

Ion Bogdan Lefter

  

Ioana Nicolaie, Cerul din burtă, roman, ediţia a II-a, prefaţă de Gabriela Adameşteanu, Iaşi: Editura Polirom, colecţia „Ego-proză“, 2010, 184 p.

 

A apărut de curînd ediţia a II-a a Cerului din burtă, prima carte de proză a Ioanei Nicolaie, publicată iniţial în 2005. Trebuie însă adăugat imediat că era vorba despre o „proză“ foarte specială, „poetizantă“, ceea ce confirma traseul de pînă atunci al autoarei, cunoscută ca poetă cu trei volume la activ, una dintre vedetele serilor celor mai recent afirmate la noi. Între timp, pe lîngă o culegere a versurilor mai vechi, sub titlul Cenotaf (Editura Paralela 45, 2006), Ioana Nicolaie a publicat şi un remarcabil roman-roman, O pasăre pe sîrmă (Editura Polirom, 2008): relatare a experienţei de studenţie a unui personaj feminin alter-ego al autoarei, deci „confesiv“, încă integrabil unei formule esenţialmente poetice de autor/autoare, dar bogat-narativ, cu personaje şi întîmplări, foarte „prozastic“. Drept urmare, statutul Cerului din burtă în palmaresul propriu pare să se modifice retroactiv din „poem în proză“ în prim „roman“, cum e subintitulat la a II-a ediţie (scoasă – de altfel – la Polirom, editura sa „ca prozatoare“, nu – cum ar fi fost normal – la Paralela 45, care i-a scos trei din patru volume de versuri şi unde Cerul… apăruse în premieră).

Valoarea şi originalitatea textului rămîn aceleaşi, peste orice speculaţii taxonomice. Premieră tematică în literatura autohtonă (despre ce e vorba – în fişa bibliografică de mai jos), Cerul din burtă e o experienţă de viaţă şi – simultan – una de scriitură: profunzimea confesiunii, excepţională, impresionantă, e susţinută de o retorică „retezată“ în enunţuri scurte, în măsură să evite pericolul literalmente letal al excesului de patetism, ca şi pe acela al simbolismului cu detentă filozofică sugerat de titlu. Stilistic vorbind, cartea se înscrie astfel în linia de inspiraţie postbelic-germanică a prozei noastre, impulsionată de experimentele Hertei Müller şi ale Aglajei Veteranyi: prima care a practicat atare retorică sacadată a fost Carmen Francesca Banciu, în textele ei scurte, de-a lungul anilor 1980, apoi a utilizat-o şi Nora Iuga, atunci cînd a trecut de la poezie la proză, şi o regăsim în romanul recent al Ioanei Bradea, Scotch (2010).

Detaliile, descriptiv (într-o prezentare din iunie 2006; din referatul de jurizare pentru Eastern European Literature Award, concurs organizat de Bank Austria Creditanstalt şi KulturKontakt Austria, în cooperare cu Wieser Verlag, ediţia 2006 – pentru anii editoriali 2004-2005):

  

Fişă bibliografică

 

Ioana Nicolaie, Cerul din burtă (Piteşti: Editura Paralela 45, 2005)

 

Este a patra carte a Ioanei Nicolaie (n. 1 iunie 1974 la Sîngeorz-Băi, Bistriţa-Năsăud; trăieşte în Bucureşti; lucrează ca scriitoare şi editoare freelancer), după Poză retuşată (2000), Nordul (2002) şi Credinţa (2003). Absolventă în 1997 a Facultăţii de Litere a Universităţii Bucureşti, Ioana Nicolaie a fost membră a unui cenaclu notoriu în perioada studenţiei sale, participînd şi la cîteva interesante experimente colective – vezi volumele Ferestre 98 (1998) şi 40238 Tescani (2000).

Spre deosebire de precedentele volume ale Ioanei Nicolaie, Cerul din burtă nu mai conţine poezie „propriu-zisă“, ci un fel de proză poematică, dispusă în pagină sub forma unor blocuri de text despărţite de spaţii albe, ca în cazul jurnalelor. Subiectul este unic, cartea putînd fi considerată şi un „roman poematic“: e vorba despre experienţa sarcinii şi a naşterii, trăită şi consemnată de către o voce naratoare – fireşte – feminină, confesivă, intens subiectivă. Substratul „existenţialist“, „biografist“ e limpede, autoarea însăşi dînd naştere, în urmă cu cîţiva ani, unui copil. Transpunere a unei experienţe personale, a unei revelaţii, Cerul din burtă ar mai putea fi înscris – atunci – în categoria „autoficţiunii“, intens frecventată (şi impusă ca atare, ca titulatură) de circa un deceniu şi mai bine în literatura europeană (în special franceză şi germană). Sensibilă şi curajoasă, cartea Ioanei Nicolaie vorbeşte despre marele mister al vieţii, al creaţiei: creaţie în sensul procreerii, dar şi în cel „maximal“, al „facerii lumii“, al plăsmuirii, precum şi în sensul puterii omului – în mod particular a femeii – de a crea viaţă şi, în ultimă instanţă, de a da naştere – iată! – şi unui poem despre naştere, de a crea simultan în viaţă şi în artă. Metafora „cerului din burtă“ sugerează, încă din titlu, asemenea interpretări parabolice, dezvăluind semnificaţiile multiple ale volumului Ioanei Nicolaie: literare în genere, dar şi filozofice, mistice, estetice.

Cu toate aceste calităţi, Cerul din burtă poate – aşadar – interesa şi un public internaţional, motiv în plus pentru ca juriul românesc să o propună spre examinare juriului etapei finale a concursului Eastern European Literature Award.

 

Text publicat iniţial on-line,

în revista virtuală ArtActMagazine/

www.artactmagazine.ro, nr. 80,

11 august 2010.

  

Ion Bogdan Lefter

Un poem/roman despre naştere (Ioana Nicolaie, Cerul din burtă. Iaşi: Editura Polirom, 2010)

» anul XXII, 2011, nr. 1 (248)