Liviu Georgescu

 

Sentiment de primăvară

 

Au venit păsările migratoare, până la oase m-au sfâşiat.

Am îngheţat în mijlocul lacului, statuie de gheaţă, sperietoare

ninsă de ore. Toartele

orizontului s-au lungit până în soare.

 

Şi deodată cerul s-a înmuiat asemenea cositorului topit

şi sentimentele mi-au curs pe faţă, pe piept, pe mâini,

şi am început să mă topesc şi să zbor

cu vise la picioare în loc de aripi.

 

Iubirea venea spre mine şi mi se turtea de piept ca o stea

rătăcită, ca un astru născând.

Şi din sfâşierea trupului te năşteai tu, dreaptă ca o făclie

aprinsă în nori.

 

Ne-mbrăţişam până când deveneam stâlp de sare în gând,

sculptat cu bătăile inimii, vuind.

Sferele se roteau între noi ca inimile scoase din piept

din care zburau păsări migratoare spre luna gata nuntind.

 

 

Liviu Georgescu

Sentiment de primăvară

» anul XXII, 2011, nr. 1 (248)