Liviu Georgescu

 

Legitate

 

pentru că inerţia e boala materiei,

pentru că boala materiei ne susţine pe noi

cu sceptru şi platoşă

împotriva unei furtuni galactice.

pentru că piatra îndură roata,

pentru că  pământul îndură rădăcina,

pentru că jarul a ţinut focul pe umerii lui.

pentru că arborele mângâie bolta şi frunzele lui

pulsează odată cu aripa de ceară a păsării.

 

pentru că sângele vesteşte o patimă,

pentru că iubirea ciopleşte adâncul,

pentru că ura mănâncă ficatul,

pentru că tristeţea înghite aerul farului

lumina şi depărtarea,

pentru că fericirea a înviat morţii

şi a făcut înconjurul pământului.

 

pentru că boala materiei e singura noastră posibilitate

de a nu împietri într-o statuie uitată,

pentru că mişcarea ne-ar destrăma într-o clipă

fără acest carusel al memoriei, fără această memorie

a tuturor celor ce-am fost şi-a păsărilor de pradă

ce-au sfârtecat din noi pe săturate

acum şi pururea, amin!

  

Liviu Georgescu

Legitate

» anul XXII, 2011, nr. 1 (248)