Aleksei Skaldin

(1889-1943)  

***  

Nisip roşu pe alei, poteci. 

Un satir ramolit pe un pietroi în licheni. 

De tandră mână împletită, o albă cunună 

Atârnă-n scurte coarne de ţap.

Turn vechi pe curtină. 

Din el împrejurul se vede nemărginit,

Şi satirul cuprins de tristeţe e pierdut 

Prin câmpiile tale tihnite, Rusie. 

El îşi înclină urechea ageră: 

Au vântul nu-aduce-ncoace tropot de danţ? – 

Dar numai freamătul frunzişului se-aude, 

Iar undeva se zbate-o muscă albastră.  

(1911)    

 

***   

Lui V. A. Komarovski  

Îţi trimit mere într-o simplă strachină ne-ncondeiată.

Primeşte nebogatul dar. Pe urmă îl vei aprecia.  

Diferite, stau alături, reflectându-se-n umeda argilă 

Şi multicolor e jocul de nuanţe. Priveşte şi ia aminte.

Primul transpare tandru, irigat de sucul pal-şofrăniu,

Ca şi cum miere de tei i-ar fi îmbibat inima.  

Albă, altă coapsă mică se rumeni de la darnicul soare, 

Leit obraji de fecioară arde cu gingaşa-i sulimeneală.  

Al treilea măr e haşurat de segmentate, vinişoare roze; 

Aici sunt parmeni aurii – fructe ce-mi plac mult.

Iar la urmă pus-am mere de Antonovka, verzi, tari. Acre-s?

Ce să-i faci?... – Nu mânca. Mai bine du răvaşul pân’ la capăt. 

Ia vopsele şi pensule. Pe pervazul ferestrei pune darul,

Trage perdeaua la o parte, las’ soarele să răzbată.  

Filei albe încredinţează-i taina naturii. 

Priveşte sobru, calm. Soarele te va ajuta.

  

Traducere şi antologie de Leo Butnaru

 

 

Aleksei Skaldin (1889-1943)

Poeme

» anul XXI, 2010, nr. 9 (244)