Poem de Doina Cetea

  

Lulu din Cluj

 

Lulu hoinărea pe străzi

Scuturându-şi mânecile hainelor largi şi lungi

Asemenea vântului de primăvară

Stârnind praful şi păsările

Turturici, vrăbii, porumbei, ciori

Dar, mai ales, corbi, corbi uriaşi.

Lulu cânta, vorbea, râdea

Te întreba vrute şi nevrute

Bună ziua, domnule,

Sărut mâna, doamnă, şoptea

Şi-ţi arăta zăngănindu-şi

Decoraţiile înşiruite pe haina mototolită,

Insigne găsite în cutii de carton.

Chipiul de general al unei armate

Demult moarte se legăna pe

Capul lui ca pe o sperietoare

În lanul de grâu şi greu îi atârna

La brâu o sabie din Primul Război Mondial.

Lulu striga din când în când Jos dictatura!

Şi atunci nimeni nu-l mai privea

Nimeni nu-l saluta

Nici măcar păsările

Nu se mai apropiau de talpa

Lui ce se lipea de albul

Lespezilor din piaţa cea mare.

Înainta el pe trotuare, aşa,

Ca prin nisipuri sau prin mari zăpezi

Trăgându-şi poala hainei prea grea

Pentru el şi legată cu o funie neagră

Găsită în casa în care stătea şi în care

Spunea că ar fi murit generalul.

Noi râdeam, el râdea şi treceam zicând

Alături de alţii din oraş:  

Lulu, nebunu’, inventează  

Lulu vorbeşte, glumeşte, visează.  

Trecătorii nu-l mai băgau în seamă  

Când striga

Vine revoluţia, vine revoluţia!  

Priviţi şi spre mine  

Şi daţi-mi un leu de cinci  

Să-mi cumpăr opinci!  

Tăcere, plângea.  

Târziu am aflat că Lulu  

Scuturându-şi mânecile  

Hainelor largi şi lungi

S-a înălţat la cer  

Ca un general

Ca un împărat.

 

 

Doina Cetea

Lulu din Cluj

» anul XXI, 2010, nr. 9 (244)