În cort cu mama

  

Simona Dăncilă

  

El şi ea sunt doi tineri drăguţi nu numai pentru că sunt tineri, România e o ţară plină de posibilităţi, vara asta nu e deloc temperată, ci e o vară scăpată din ghearele verzi ale unui tropic mofturos şi refugiată pe aici, iar mama aminteşte atât de mult de Mumu, încât pare înconjurată mereu de dâre de fum, dar e o mamă bună, el şi ea trebuie să meargă la mare pentru că e vară în halul ăsta şi conform celei mai simple scheme o vacanţă nu poate fi petrecută mai bine în altă parte dacă vrei neapărat s-o petreci ca pe o viitoare văduvă care încă mai poartă rochie de mireasă deşi are spatele putred, mama e de acord că ar fi minunat ca ei să meargă la mare, fie chiar şi cu cortul, deşi simţul ei îmbătrânit de stabilitate o face să creadă că numai în cer poţi petrece nopţi în cort, acolo, bine ancorat deasupra norilor unde nu plouă decât cu stele şi nu bat decât vânturi cosmice riscul fiind insignifiant, cel mult te pot vedea sfinţii în pielea goală, ceea ce e egal cu zero din punctul ei plictisit de vedere, mama e convinsă că nu are nicio idee clară, de unde rezultă că şi ideea asta e neclară, deci s-ar putea să aibă şi idei clare, pregătirile de plecare nu sunt prea multe, căci tinerii speră să câştige în vreun fel bani acolo, poate că banii s-au regrupat în centrele turistice de pe litoral, dar brusc el, fiul, face o criză de sentiment filial disproporţionat şi îi vine ideea pestriţă de a o lua cu ei şi pe mamă, căreia nu i-ar strica să respire puţin spre binele tuturor, poate şi al ei, iar tânăra încearcă eroic să nu se comporte ca o logodnică şocată parţial fulgerată parţial tunată, cu mişcări sacadate şi urme de explozie pe figură ea împachetează te-miri-ce în te-miri-ce făcându-şi datoria de girlfriend doar din vârful degetelor şi construind un baraj pe care ea îl crede temeinic în calea gândurilor răsculate făcând loc în centrul luminat al scenei mintale acestui Gând Bun care ar fi trebuit poate să pornească de la ea ca o dovadă de iubire serioasă, ceea ce o face să se întrebe dacă nu cumva iubirea ei e de-a dreptul neserioasă, aşa, o pală de aer cald care aduce fantastica molimă, fiindcă la drept vorbind el nu are nişte calităţi cu adevărat zeieşti, rareori pare un serafim, de cele mai multe ori are un glas artificial şi răspunsurile lui vin ca dintr-o văgăună goală, sterilă, văgăuna toracică în care trebuie să cauţi inima cu lumânarea (sau invers), lucru pe care ea într-o zi s-ar putea să nu mai aibă chef să-l facă, totuşi mângâie tricoul lui mov, tricoul de seară în care de atâtea ori trupul lui i s-a părut formidabil de puternic şi mlădios şi punându-l peste tricoul de zi alb, foarte potrivit pentru carne îngerească, ea închide fermoarul genţii şi al sufletului în timp ce el aduce o bere rece în jurul căreia speră să se facă sărbătoare şi tânăra îşi face o datorie de onoare din a o invita pe Mumu, care refuză ca de obicei cu îndârjire, la un pahar spumos şi aerian, pot fi detectate urme de fericire în camera modestă, suficiente pentru ca Hugo să mai încropească un roman sfâşietor, un roman al străbunicilor calmi şi capabili să se transporte în drama altora, de fapt mama nu se omoară cu berea (măcar de-ar putea!), dar participarea e totul, tot ce i-a mai rămas ca să nu fie complet pe dinafara gândurilor şi să fie nevoită să se învârtă greoi cu aripile ei arse în jurul unui bec numit existenţă aşa că soarbe spuma amăruie, iar tinerii o anunţă solemn şi modern-duios că vor pleca împreună la mare, că ar fi absurd s-o lase singură pe timpul vacanţei în această cameră în timp ce ei ar petrece de minune, ohoho ce-ar mai petrece, pe ţărmul însorit care ocupă kilometri de pliante expus ca un nud nisipos suprem şi lasciv cu ondulări parşive, iar Mumu ştie că ar fi de prost gust să refuze, la un moment dat toate refuzurile ei sunt simple meschinării şi eschivări tâmpite care-i probeză incapacitatea de a-şi suporta şi accepta condiţia de balast, e ca şi cum ar spune: ştiţi, nu vreau să mai fiu trasă în direcţia asta ca un muribund, dar totuşi nu poate nega că este un muribund şi nici nu se poate aştepta ca la capătul drumului să fie alceva decât frica, frica ei sută la sută medievală, acceptă mulţumindu-le din suflet chiar dacă sufletul e un săculeţ ponosit plin cu vechituri, poate că în filme ei s-ar îmbrăţişa în această situaţie şi ar produce un moment culminant de familie, de filantropie, având în vedere că fiecare lăsa de la el ceea ce avea mai important – confortul personal – şi se arunca într-un fel de aventură care nu putea fi decât tragică şi tocmai de aceea aventură, bagajul mamei era ceva mai consistent, ea nu mai plecase de mult de acasă, deşi îşi închipuia că e o mare călătoare, de abia când a păşit pragul în urma lor cu geanta de voiaj neuzată pe umăr a înţeles că e legată de un centru material cu funii groase pe care a trebuit să le roadă în tăcere până la gară, unde s-a săturat de izbituri venite din senin de la oameni grăbiţi care chiar erau nişte mari călători şi ştiau să-şi urmeze traiectoria cu precizie de bolizi – atunci a simţit pentru prima dată cum bătrâneţea i se agaţă de blugi cu dinţii ei lungi şi murdari, dar tinerilor nici prin cap nu le trecea că ea face eforturi să ţină pasul cu ei, căci pentru ei totul era plutire deocamdată şi în tren Mumu s-a aşezat moale pe banchetă, iar ei au lăsat-o cu bagajele zbughind-o undeva, oriunde, ca nişte mâncători de jar ce erau şi Mumu a băut apă şi şi-a scos picioarele din pantofi şi şi-a lăsat burta să atârne şi să umfle oribil tricoul negru, în ciuda faptului că în compartiment mai erau o groază de călători cărora altădată le-ar fi făcut hatârul de a sta dreaptă, semeaţă şi frumoasă în sine ca-ntr-o formă de lemn, dar acum recupera cu oarecare ură acele sacrificii feminine din care nu avusese nimic de câştigat, aşa că se crăcănă cât mai comod şi-şi lăsă capul acela, atât de mândru cândva, în părăsire, în absolută părăsire, în dezordinea necalculată a părului asprit, îl lăsă să plutească precum o bilă în dejecţii lipsindu-l de orice sensibilitate şi semăna perfect cu Mumu cea care îi sperie pe toţi esteţii şi filfizonii şi delicaţii şi ar fi vrut să sforăie, dar nu putea şi apoi îi era frică de cei doi tineri drăguţi sau poate spera ca prin astfel de manevre stupide de autoabandon să-i aducă înapoi şi să aibă cu cine schimba o vorbă despre peisajul superb care intra în inimă şi ieşea sărăcit pe partea cealaltă, transformând-o într-un acumulator periculos, aşa au şi găsit-o tinerii când s-au întors – un acumulator periculos – şi au început nişte discuţii extravagante doar ca să se dea mari faţă de mediocrii plouaţi din stânga şi din dreapta şi ca să demonstreze că ea, Mumu a lor, nu e o femeie oarecare, ceea ce scotea şi mai mult în evidenţă faptul că ea, Mumu a lor, e o femeie oarecare şi toată osteneala e penibilă, cu toate că o făcuseră să sclipească pregătindu-i astfel o întunecare mai nefirească şi mai nemeritată şi în fond nimeni nu-i mai asculta, le fuseseră de ajuns câteva clipe ca să-i catalogheze drept ciudaţi şi să-i respingă psihiceşte cu toată violenţa de care erau capabili şi respingerea era şi mai cumplită căci păreau atenţi, încântaţi, admirativi, încurajându-i să-şi desfăşoare tot ceea ce ei considerau deşertăciune tinerească, dovadă sigură că îi invidiau pe tinerii ăia drăguţi care mergeu cu o mamă la mare sacrificându-se toţi trei pentru ca ritualurile în general şi cele creştine în special să aibă o susţinere concretă, ei trei cărau o cruce mare în văzul tuturor ca şi cum n-ar fi cărat decât o greutate banală, erau chiar degajaţi, uneori prea degajaţi, uşor nesimţiţi şi teribilişti, totul se rezuma la o lipsă monumentală de educaţie clasică şi Mumu îşi dezvăluia latura nepedagogică fără fasoane, oboseala îi moleşea pe tineri şi o întărea pe ea, găsea rezerve uitate şi a putut să coboare vioi în gara mică în care vâjâia un curent cu aromă inconfundabilă: ajunseseră la mare, pe înserat, şi au instalat cortul ca simbol de reşedinţă şi au pornit să se plimbe, obligând-o desigur pe Mumu să vină cu ei, atribuindu-i un rol aproape inchizitorial, sărutându-se şi mângâindu-se ca ea să poată aduna probe în cadrul unui proces intentat omului de către om, condamnându-se singuri, dar dovedind prin asta că n-ar trebui condamnaţi câtuşi de puţin şi distrugând ceea ce ar fi trebuit să fie singurătatea romantică a lui Mumu la malul mării, pregătind-o cu minuţiozitate pentru ceea ce avea să urmeze în bezna mică a cortului, în bezna piramidală ce distorsiona dimensiunile şi transmitea fiecare mişcare de la unul la altul fără menajamente, cu o claritate diavolească, Mumu înghiţea clipele ritmic ca să nu-i rămână vreuna în gât, Mumu era om, deşi nu credea asta, avea toate cele, inventarul era complet şi amănunţit, risca să se sufoce fiindcă trecuse de stâlpul pe care scria Nec plus ultra şi deşi teoretic nimeni n-o atingea, porii ei se lungeau ca ochii de melc şi pipăiau adevărul acela, adevărul că erau atât de săraci încât tot ce aveau încăpea acolo, într-un comunism obligatoriu şi ad hoc, doar se ştie că atunci când vorbim despre Lună şi Soare elementul ocultat e Pământul, fără de care celelalte două n-ar avea sens şi care contează cel mai mult pentru noi fiind atât de aproape, în contact direct şi în timp ce Luna e doar spectrul schimbător al frumuseţii feminine Pământul este chiar forţa de femelă obscură care nu datorează nimic înfăţişării ispititoare, ci oferă un spaţiu prielnic, însuşi regretul dă strălucire acţiunilor controversate, e dimineaţă şi toţi trei îşi doresc să scape din cort, dar sunt lipiţi cu spatele de cearceaf, e un lipici cameleonic şi foarte dens, mama reuşeşte să iasă prima, ar trebui să facă o cafea şi să pregătească un mic dejun, dar îşi pune la repezeală costumul şi se duce spre apa rece şi neprietenoasă, s-ar putea să fie un infarct acolo în valurile limpezi, dar acel infarct se sperie de trupul care năvăleşte ca o gâscă sălbatică sosită după cea mai lungă noapte şi Mumu, în toată splendoarea ei păgânească, poate cam grasă şi cam pungită, poate cu mâinile cam noduroase, dar complet liberă, plonjează prin saramură orbită şi se ridică fix în faţa unui bărbat cu cască galbenă şi costum de baie marca Testiculushabet et Benependentes, care rămâne fascinat mai ales din cauza conjuncturii onirice: o dimineaţă divină, extazul produs de toate acele elemente cristaline ale naturii care se intersectează chiar prin pieptul lui, femeia apărută din apă ca dintr-un element propriu inaccesibil bărbatului şi chiar umbra unui castel în adâncuri, toate acestea şi multe altele îl obligă să admită că Mumu e o frumuseţe răpitoare şi să consume deja în minte momente intense, frânturi de viaţă bilaterală pe care ea aproape că le vede în ochii lui uşor bulbucaţi, între timp tinerii drăguţi o strigă oarecum stupefiaţi – cortul este şi va rămâne pentru trei persoane, ar fi fost normal să o găsească pregătind micul dejun, totuşi ei se bucură destul de violent de faptul că Mumu se distrează şi că-şi acordă timp să se simtă bine, ideea e să se simtă cu toţii bine, dar se pare că nu se pot simţi bine toţi trei deodată, ci doar pe rând, acum e rândul ei şi tinerii drăguţi sunt aproape bosumflaţi, iar Mumu nu are altceva de făcut decât să taie acest cap cu cască galbenă şi să-l pună în vitrina ei psihică plină de Baphomeţi, vacanţa aceasta a fost atât de frumoasă!

 

 

Simona Dăncilă

În cort cu mama

» anul XXI, 2010, nr. 12 (247)