Seninătate de sfârşit

 

În Martinica toate staţiunile de pe Calea Crucii

Şi treptele cuminţite dintre ele

Privesc halucinant spre-acelaşi Vulcan,

Poate ca să-l uite pe Sfântul cu toiag vrăjit

Care a urcat Calea într-un alt mileniu

Şi stă de-atunci acolo, sus, sus de tot,

În sufletul unui copac uriaş

Ridicându-şi toiagul deasupra capului,

Ca să ne poată preveni de departe

Despre Taina şi pedeapsa Tăcerii,

Despre periculoasele cuvinte sinucigaşe,

Despre răzvrătite poeme ce apar ilegal

În locul câte-unui zâmbet subţire...

  

Eu chiar am citit cuvinte scrise pe valuri

Şi nu mi-a scăpat nimic din

Neînţelesul lor sacru...

 

Rodica Marian

Seninătate de sfârşit

» anul XXI, 2010, nr. 12 (247)