Aproape de ferestruire

 

De la o vreme fluturele îngropat în călcâiul meu stâng

Se zbate uşurel şi-l simt cum trăieşte acea fericire din spaimă,

Tensiune albastră ce-mprăştie

Minuni – singurele certitudini care-mi mai umblă

Tropotind mărunt prin zilele rămase,

Simt fluturele precum aş regăsi un vis obscur din copilărie,

Mâinile mele superb îmbătrânite ce-mi sunt – în fine – familiare

Şi le privesc acum cu uimire, începând să mă cred

Aproape, aproape de întoarcere,

Pe o treaptă de piramidă, roasă de milenii,

Aproape de nobleţea unor dinastii renegate,

Uitate între revelaţia unicului Născător de Lumină

Şi nesfârşitul supraordonat al stelelor, al şerpilor cu pene, 

Al îngerilor opriţi în cădere, pretutindeni...

Rodica Marian

Aproape de ferestruire

» anul XXI, 2010, nr. 12 (247)