Scrisori ale lui Arşavir Acterian către Lucian Boz [I]

 

14 ianuarie 1981

            Dragă Lucian,

a trecut multă vreme de când nu ţi-am scris şi mă simt vinovat că am neglijat de a-ţi răspunde la scrisoarea ta din 4 decembrie, primită la sfârşitul lunii (şi anului) trecute. „Neglijenţa“ aceasta n-a fost însă fără oarecare justificare. Voiam în prealabil să-l mobilizez pe B. Brez[eanu] ca să dea satisfacţia cuvenită cererii tale. Sunt în măsură acum să atest că B. Brez[eanu] a făcut toate diligenţele ca să răspundă aşteptărilor tale. Aşa încât – luând act de cele trimise de noi şi cele confirmate de tine – am alcătuit lista articolelor tale ce urmează a fi fotocopiate, fotocopii pe care le vei primi neîntârziat.

            Ţi-am mai scris eu că B. Brez[eanu] are – ca orice poet – păsăruicile lui, pe care de nenumărate ori, dar zadarnic, am încercat să le ironizez, să le batjocoresc, să le combat etc. Şi în cazul celor ce-mi scrii, l-am luat serios în băşcălie, citindu-i, înainte de orice, scrisoarea ta şfichiuitoare. Aproape nu e nimic de făcut. Aproape! Am reuşit totuşi să-l fac să înţeleagă că trebuie să scrie cu un creion negru, vizibil sau cu un stilou ce lasă urme citibile. Am făcut şi haz copios pe această chestie. Dar – îţi spun – trebuie, ca să conlucrezi eficace cu amicul nostru năstruşnic, să fii mai puţin scrupulos decât eşti şi să nu te necăjeşti prea mult. Căci nu e mare lucru de făcut. Septuagenarul B. Brez[eanu] nu mai e de corijat. Ceea ce nu înseamnă că nu te poţi folosi de el – cu oarecare răbdare – ca să-ţi atingi ţelul. Mie îmi pare sincer rău că nu te pot servi aşa cum aş fi dorit. Sunt anumite lucruri care mă depăşesc. În această privinţă – aşa cum ţi-am mai spus, Barbu (cu toate „incorigibilităţile“ lui) e un personaj ideal, iertân-du-i bineînţeles o anumită doză de neidealitate.

            Ţi-am mai scris două scrisori totuşi, una din 12 noiembrie (pe tema „Irimia cu oiştea-n gard“) şi a doua din 1 decembrie 1980, drept răspuns la scrisorile tale, respectiv din 28 octombrie şi 6 noiembrie, încă neconfirmate de tine. Presupunând că s-au rătăcit, n-ai pierdut prea mult: ele (epistolele) necuprinzând ce te interesează în chip deosebit.

 

[continuare pe altă pagină]

 

18 ianuarie 1981

            Dragă Lucian,

am început să-ţi scriu în 14 ianuarie şi continui astăzi. Motivul? Problema, în suspensie de mult, a adresei lui Ovid Marinescu. Eu unul – mărturisesc – n-am putut da de urma lui, deşi – ghidându-mă după cartea de telefon – l-am căutat şi la telefon, şi acasă, fără succes. În urma admonestării tale, Barbu a făcut o mai amănunţită cercetare la presupusa adresă: str. Beloianis 29. A fost pe la toţi locatarii şi până la urmă a nimerit la mama ipoteticului Ovid Marinescu, care mamă a spus că fiul ei s-a mutat de la zisul domiciliu. Brb., insistent, a cerut relaţii precise şi a aflat că pretinsa mamă a lui Ovid se numea de fapt Segal, că băiatul ei n-are decât 30 de ani, că ea nu ştia nimic de tine, de numele tău, că soţul respectivei doamne nu e Ovid Marinescu pe care-l căutăm, aşa încât am fost pe o pistă greşită. Nu cumva ştii tu de vreun intim prieten al lui, ca să ne putem informa, bineînţeles afară de V. Christian, care – precum ştii – s-a mutat departe, lângă fiica lui, pianista.

            Barbu – aflând că-ţi scriu – m-a rugat să-ţi transmit că a ajuns deocamdată la un punct mort cu investigaţiunea privind pe Ovid Marinescu, iar în ce priveşte fotocopiile le vei avea cât mai curând posibil. Ţi-a primit carta ta de felicitare şi-ţi mulţumeşte cu temerea – simplă impresie?! – că eşti puţintel supărat pe el. Bănuieşte de ce şi te asigură că până la urmă se va achita onorabil pe chestia cronicelor tale literare pe care le aştepţi de-o bună bucată de vreme.

            Cu drag,

                        Arşavir

  

[II]

 

11 februarie 1981

                        Dragă Lucian,

            Ţi-am primit de curând scrisoarea ta din 25 decembrie 1980 (de la o vreme corespondenţa circulă anevoie). Cronica despre Claude Areloxe, Romanul Doamnei Maillart din „Facla“ 22 martie 1931 şi cronica despre G. Călinescu din „Dimineaţa“, 9 iunie 1936, ţi-au fost expediate prin osârdia lui Barbu, ca şi celelalte 10 cronici. Ar urma deci să confirmi primirea ca să ştim ce ai primit şi ce nu. Ţi-au fost expediate în mai multe plicuri, îmi place să cred, recomandate (că Barbişon are inegalităţile lui de „geniu“ şi nu pot să fiu sigur numai din spusa lui).

            Pe chestia [Ştefan] Baciu m-am dumurit din amănunţita-ţi relatare. Sunt mulţi oameni – chiar cei mai mulţi – care au reacţii insolite. Era doar atât de simplu să-ţi dea cel puţin o explicaţie, dacă nu o justificare. Îţi mulţumesc că m-ai pus în gardă, deoarece de vreo câtva timp sunt într-o tandră corespondenţă cu poetul hawaian, cu colaborare la „Mele“.

            Dar să revenim la oile noastre. Îmi ceri o cronică: Rânduri despre o expoziţie care s-a închis din „Facla“, 9 martie 1931, pagina 30. Îmi aduc aminte de titlul acesta. Am cercetat „Facla“ cu data respectivă şi am găsit o cronică despre Licurici (Otilia Cazimir), pe care ţi-am transcris-o epuizând două pixuri, terminând cu greu operaţia. Şi n-am avut în sala Bibliotecii vreun cunoscut să-mi împrumute vreun condei. Nu asta e important desigur, ci dilema: ori eu ţi-am dat relaţia greşit, ori tu ai transcris greşit din scrisorile mele. În orice caz, eu am răsfoit „Facla“ pe întreaga lună indicată fără să dau de aşa ceva. Pagina 30?! Mira-m-aş. Poate e vorba de „Dimineaţa“? Am avut uşurătatea să distrug notele mele după ce ţi-am scris, aşa încât nu pot să mai verific.

            Cât priveşte America în judecata scriitorilor din „Facla“ 1931 (iulie sau august), gazeta respectivă e împrumutată, aşa încât aştept să revină la matcă spre a controla.

            M-am grăbit să-ţi răspund ca să nu zici că te neglijez. Şi aşa dusul-întorsul scrisorilor sunt, precum vezi, de durată.

            M-au emoţionat rândurile tale despre Emil [Cioran]. Deşi în unele (puţine) privinţi opiniile noastre se bat cap în cap, am o foarte mare admiraţie pentru scrisul ciorănesc (e de o subtilitate, de o adâncime în acelaşi timp şi de o putere de fascinaţie de adevărat vrăjitor). Nu numai scrisul (despre care Jean-François Revel spunea în „Express“ din 16 noiembrie 1979: „il est ŕ coup sűr selon moi, le plus grand prosateur d’aujourd’hui“), ci şi omul (caracterul lui de om dintr-o bucată) merită fără vreo reticenţă admiraţia noastră. Îţi mulţumesc deosebit pentru referinţele tale din „Nouvelles Littéraires“ din 31 ianuarie 1980, ca şi pentru notele tale marginale.

            Dragul meu Lucian, sunt în deplină concordanţă cu tine şi subliniez din toată inima spusa ta: „Este mândria ta şi a mea, de a ne număra printre prietenii lui“.

            Am primit şi fotocopiile după câteva din cronicile tale din „Dimineaţa“. Deocamdată n-am acces în sala treia: n-am aprobare. Şi abia pe la sfârşitul lui martie voi cere un permis pentru a frecventa Biblioteca, deoarece acum – din cauză de frig, de vreme urâtă şi de stare deficitară fizic – nu mă-ncumet să mă deplasez până la Academie. Dar primul lucru – când voi reintra în drepturi – e acela de a depista data cronicii despre Maitreyi.

            Cu mult drag,

                                    Arşavir

  

[III]

 

11 aprilie 1981

            Dragă Lucian,

la scrisoarea ta din 30 decembrie 1980 am răspuns prin scrisoarea mea din 18 ianuarie 1981, iar la scrisoarea ta din 28 ianuarie 1981 am răspuns la 11 februarie (văd că ai primit-o pe aceasta). La scrisorile tale din 29 ianuarie (primite de mine la 15 februarie), aceea din 9 februarie (primită de mine la 28 februarie), cum şi la scrisoarea ta din 4 martie 1981 (primită astăzi 11 aprilie), cum şi la rândurile ce mi le-ai adresat prin Barbu, îţi răspund acum, cu condamnabilă întârziere, dar nu fără niciun rost. Am ţinut morţiş să învestighez pentru a doua oară – cu acribie şi ochii în patru – ziarul „Facla“ pe 1931 (vara anului 1931) în vederea datei foiletonului America în judecata scriitorilor (n-am aflat nici în 1930, nici 1931, nici 1932, când ai cam încetat colaborarea). Cât priveşte cronica despre Maitreyi apărută în „Dimineaţa“, am frunzărit pagină cu pagină (având sub ochi şi fotocopiile ce mi le-ai trimis). Am cercetat 1933 (12 luni), anul apariţiei romanului cu pricina; anul 1934 (când a apărut ediţia a II-a) – tot 12 luni. Zadarnic. Am luat la vedere şi ultimele luni ale anului 1932, fără succes. Am constatat că până în martie În ţară au apărut purta semnătura ta. După aceea au apărut alte iniţiale (V. C., P. N., I. S., M. Gr., H. R.). De altfel, spre sfârşitul lui 1934, doar cultura franceză e nelipsită prin intermediul lui Faur, iar În ţară au apărut a făcut loc unor cronici sporadice, din care citez mai jos cronicile tale: în „Facla“, la 20 aprilie 1930 semnezi o cronică despre Isabel şi apele diavolului (Mircea Eliade). În „Dimineaţa“: la 13 martie 1933 despre Patul lui Procust; 23 mai, N. D. Cocea, Fecior de slugă; N. Filimon, Nenorocirile unui slujnicar; la 29 aprilie 1934, Paul Zarifopol, Pentru istoria literară; 6 iunie, p. 3, Adrian Maniu, Cartea ţării; 2 iulie, p. 7, Lascăr Sebastian (mort nu demult), Oameni; 24 noiembrie, p. 3, Isaia Răcăciuni, Mâl; 29 decembrie, p. 3, Sandu Teleajen, Drumul dragostei şi F. Aderca, Oameni excepţionali. La 31 dec. 1934 (cu portret), D-rul Ygrec scrie o cronică despre L. Boz, Cartea cu poeţi.

            Ţi-am descoperit (şi-ţi anexez) în „Facla“, anul XII, nr. 399 din 9 martie 1931, Rânduri pentru o expoziţie care s-a închis.

            Dar – precum precizezi în ultima-ţi scrisoare – toate acestea nu-ţi servesc la mai nimic de îndată ce în 15 martie (trecut) ai dat spre publicare volumul. Barbu [Brezeanu] m-a rugat să-ţi transmit că la 27 ianuarie (recom[andată]) avion, chitanţa 619, 28 ianuarie, idem, chitanţa 713 şi 29 ianuarie, chitanţa nr. 936, ţi-a expediat toate cronicile literare cerute. Nu ştim dacă între 4-15 martie ţi-a parvenit plicul din 28 ianuarie, care-ţi lipsea. Vom vedea. El te roagă să-l ierţi de încurcătură. În cazul în care n-ai primit până acum, Barbu îţi stă la dispoziţie să facă noi copii după clişeele pe care le posedă. Eventual să le ai la îndemână pentru un viitor volum.

            Mie unul îmi pare rău că nu te-am ajutat aşa cum ar fi fost de dorit, dar mai mult n-am putut face, ceea ce desigur ai constatat. În parte ţi-am şi dat unele explicaţii.

            Eu îţi mulţumesc f. f. mult pentru cecul de douăzeci lire sterline a cărui contravaloare o voi încasa la Banca Română pentru Comerţul Exterior.

            Pe chestia lui Ovid [Marinescu] am să discut cu Barbu să vedem ce e de făcut – dacă e ceva de făcut – spre a-l găsi.

            Îţi urez sărbători fericite, realizarea urgentă tipografică a volumului, sănătate mai presus de orice. Cu drag,

                                                Arşavir

[marginal] Eugen Barbu în al treilea volum din Incognito (roman cu subiect din războiul trecut) dă la sfârşitul cărţii o vastă bibliografie în care figurezi şi tu cu Franţa 1938-1944. Roman complet epuizat.

  

[IV]

 

8 august 1981

                        Dragă Lucian,

            În legătură cu apariţia „Anilor literari ’30“ a făcut mare senzaţie pe aici convorbirea ta şi relaţiile pe care le-ai dat pe calea undelor, explicitând poziţia ta clară de mare pasionat al literaturii, în special al poeziei. Mie mi-a scăpat prezentarea ta, dar mi s-a spus în amănunt ce ai spus, printre altele precizarea „neştiută“ că fratele meu a început prin a fi poet (n-am cuvinte să-ţi mulţumesc că ai amintit de el. E firesc ca orice rememorare a lui – mort la 39 ani – să mă emoţioneze, pe mine hodorogul care am ajuns la 74 ani).

            Mulţi se minunau cât de corect şi fără accent străin ştii să vorbeşti după 30 de ani şi mai bine de trăire prin străinătăţi. Sunt destui care după câţiva ani se împleticesc vorbind româneşte, căpătând inflexiuni franţuzeşti, englezeşti, nemţeşti etc., după ţara în care s-au stabilit.

            Impresiile tale pariziene m-au interesat în chip deosebit. Cele câteva fraze despre Eugen [Ionescu], Rodica şi Emil [Cioran] au echivalat cu o vizită în care i-aş fi binoclat în înfăţişarea şi comportarea lor de azi.

            Cât priveşte spectacolele franţuzeşti, datele pe care mi le-ai dat, ca şi pertinentele tale observaţii m-au purtat în imaginaţie la Paris în săli de teatru şi cinema, informându-mă cu noutăţi de care habar n-aveam. Rar mi se întâmplă să citesc ziare şi reviste străine ca să fiu la zi cu ultimele evenimente teatralo-cinematografice. Poate că e mai bine aşa. Când nu mă fâlfâi prin oraş după diferite cumpărături şi nu-mi fac aproape zilnic preumblare în Parcul Herăstrău (o adevărată oază în Bucureştiul devenit metropolă, cu agitaţia infernală adecvată), mă orizontalizez şi citesc – marea mea plăcere pe care încă reuşesc s-o resimt. Printre ultimele bucurii lectrice am recitit cu ardoare Dostoievski (Fraţii Karamazov) în ediţia Mongault-Gallimard, pare-se completă. Iată un roman care înglobează în-tr-o viziune profetică mai toate formulele noi de roman ce s-au ivit în ultima vreme pe mapamond.

            Am colindat o grămadă de librării ca să găsesc volumele I şi II din seria La sfârşitul lecturii. Nu le-am găsit. În schimb volumul al III-lea al lui Alexandru George – în care se referă şi la tine aşa cum te-am informat – ţi-l trimit şi-ţi mai expediez totodată – mi-e ruşine să-ţi expediez o singură carte după atâtea daruri ce mi-ai făcut – o antologie a poetului Dimov, unul din cei mai inspiraţi poeţi dintr-o generaţie mai tânără deât noi, precum şi Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducere imaginară, cu care Vasile Voiculescu şi-a încheiat magistral o amplă carieră beletristică (nu de prim plan), surprinzând, suscitând chiar senzaţie, prin aceste sonete cu care a reuşit să se impună în prima linie a poeţilor noştri (printr-un impresionant salt calitativ).

            Te îmbrăţişez, dragă Lucian, cu toată dragostea,

                                                            Arşavir

 

p.s. Cât priveşte adresa lui Alexandru George n-am reuşit s-o aflu, deoarece s-a mutat într-un bloc nou, după demolarea propriei sale case. Când oi afla îţi trimit adresa. Nu uit.

  

[V]

 

9 septembrie 1981

                        Dragă Lucian,

            Am primit astăzi scrisoarea ta din 8 august din care aflu cu stupoare că nu mi-ai primit răspunsul la scrisoarea ta din 6 iulie, expediată la două-trei zile după 27 iulie (când mi-a parvenit această scrisoare). Desigur ai pe deplin dreptul să fii supărat (presupunând că între timp n-a ajuns scrisoarea mea acolo şi nu ţi-a anulat supărarea), dar sunt necăjit că n-ai căpătat încă destulă încredere în mine şi te îndoieşti de corectitudinea mea epistolară. Află, dragă, că ţi-am scris imediat după 27 iulie, iar la câteva zile după trimiterea scrisorii, ţi-am expediat un colet cu trei cărţi: vol. III din cartea lui Al. George – în care se vorbeşte de tine (celelalte volume, I-II, nu sunt de găsit); plus Sonetele lui Vasile Voiculescu şi o antologie Leonid Dimov, cu privire la care făceam, în scrisoarea mea înainte-mergătoare (?), unele consideraţii de ordin critic. Ţin minte că-ţi mulţumeam şi pentru reportajul tău cultural parizian, ca şi pentru veştile privitoare la Eugen şi Emil. Dacă scrisoarea s-a rătăcit îmi pare rău, dar nu din vina mea. (Ştii că de-a lungul anilor din urmă s-au mai rătăcit unele scrisori. Mi-ar plăcea ca de astă dată să nu fie vorba de aşa ceva, ci doar de o întârziere, cum s-a mai întâmplat în trecut.)

 

10 septembrie

            Uite, vorbii adineaori cu Nicu Steinhardt, citind partea privitoare la el din scrisoarea ta, şi omul – care mi-a spus că te iubeşte foarte mult – mi-a transmis – ca să-ţi transmit – vestea primirii unei epistolii din Sydney (semnată de tine) în care-i confirmi primirea scrisorii sale din 15 iulie. Şi că ţi-a trimis şi un pachet cu cărţi (Paleologu etc.), care poate ţi-a parvenit. Ba mi-a spus să-ţi scriu că-ţi va trimite o nouă scrisoare cu niscai adrese pe care să expediezi Anii literari ’30! Aşa încât, dragă amice, nu te burzului pretimpuriu că poşta merge anevoios de la un capăt la celălalt al pământului. Vorba lui Trahanache: „Ai puţintică răbdare, stimabile!“.

            Cât priveşte pe Barbu, eu îl caut de câteva zile şi nu-l găsesc. E solicitat de multe doamne şi „sans aucune affaire il est toujours affairé“. Dar eu o să-l mai caut şi până la urmă voiu da de el să-i transmit mustrarea ta. Pot să-ţi spun însă de pe acum că „poetul nostru nu se prăjeşte pe plajă“, cum nici eu nu m-am încumetat să părăsesc bârlogul meu bucureştean. Ştiu totuşi precis – mi-a vorbit de asta mai demult – că-ţi va trimite un colet cu cărţi. Nu ştiu dacă n-a uitat. Te voiu lămuri, după ce-l voiu vedea.

            L-am prins şi pe poet adineaori, care te îmbrăţişează cu drag şi-ţi cere iertare că nu ţi-a confirmat primirea opului tău. A fost la Arad, unde a făcut parte dintr-o comisie a Uniunii criticilor plastici şi a comis acolo diferite treburi complicate. Dar făgăduieşte solemn nu numai să-ţi scrie şi să-ţi mulţumească pentru carte, dar să-ţi şi trimeată un colet cu cărţi, printre care şi ce i-ai cerut. Deci, „puţintică răbdare, stimabile!“

            Nădăjduind că până îţi va parveni această epistolie, ai primit şi vechea mea scrisoare şi modestul meu colet cu cărţi, te îmbrăţişez cu drag,

                                    Arşavir

  

[VI]

 

18 septembrie 1981

                        Dragă Lucian,

            Am primit scrisoarea ta din 21 august (astăzi) şi îţi scriu. Mă bucur că ţi-a parvenit epistola mea din 8 august. Îmi place să cred că-ţi va parveni şi coletul (cu cele trei cărţi) pe care ţi l-am expediat după câteva zile de la epistola cu pricina.

            I-am transmis lui Barbu cererea ta (ţi-aş fi transcris eu bucuros medalionul despre Ion Barbu, dar n-am legitimaţie pentru cercetarea Fondului Special). Barbu te roagă să nu te superi că te-a neglijat, dar fiind întruna plecat în provincie (mâine pleacă din nou) n-a apucat să-ţi satisfacă rugămintea. Când se va reîntoarce în Bucureşti primul lucru pe care-l va face este să-ţi scrie, să transcrie medalionul şi să expedieze coletul cu lucrarea d-nei Florica Ichim, Scrisori către Camil Petrescu, pe care-l posedă la ora asta special pentru tine.

            Am vorbit cu Edgar Papu, care s-a bucurat că nu l-ai uitat. Adresa lui: Bucureşti, str. Gheorghe Moceanu 9, sector I, cod 71282. Este de părere să trimiţi un exemplar pe adresa „Tribuna României“, revistă condusă de poetul Petre Ghelmez, Bd. Dacia, nr. 35, Bucureşti 9, cod 70256. E o revistă care se ocupă de activitatea românilor din străinătate.

            Acestea fiind zise, aştept nerăbdător confirmarea coletului pe care ţi l-am expediat, ca să fiu liniştit sufleteşte în ce priveşte această problemă care văd cu mirare că necesită timp cam mult pentru a fi soluţionată. Te îmbrăţişez şi-ţi doresc numai bine,

                                                            Arşavir

  

[VII]

 

7 octombrie 1981

                        Dragă Lucian,

            Am rămas consternat de faptul că ştii luna în care m-am născut şi plăcut surprins de darul cu care m-ai cadorisit. Sunt puţini cei care cunosc ziua şi luna naşterii mele. Ţi-oi fi spus eu, făcând o excepţie? Nu consider că e cazul să mă mândresc cu venirea mea pe lume, dar dacă asta a trebuit să se întâmple, nu găsesc că aşa ceva e un motiv de sărbătoare. Ce vrei? Nu mă pot lecui de un oarecare – puţintel – pesimism, deşi văzut, contemplat în relaţiile mele obişnuite cu semenii – în societate, cum se zice –, sunt departe de a mă comporta pesimistic. Oricum mă bucur sincer (sunt şi bucurii false) când constat că unii din prietenii mei buni – printre care francezi – se gândesc cu dragoste la puţinătatea mea.

            Ţin să spun că s-a întâmplat să fiu la Poştă (alaltăieri), când Barbu ţi-a expediat sub ochii mei Camil Petrescul cerut (sunt două volume): La ieşirea mea de-acasă luasem din cutia poştală scrisoarea ta, din care am detaşat partea privitoare la Barbu şi i-am remis-o. Mi-a spus că în curând va trebui să plece o lună în Grecia, dar că va face tot posibilul să-ţi satisfacă cererea înainte de a pleca. Afară de Erastia Peretz – pentru care articol ai omis să dai vreo precizare (ziua, luna, anul).

            Mai adaug – ca să-ţi excit curiozitatea – că numele tău a apărut într-un articol al lui Barbu B[rezeanu], Brâncuşi, Voronca şi avangarda românească. Intenţia mea lăudabilă dar sterilă a fost să-ţi fac şi eu o surpriză, expediindu-ţi revista în care a apărut articolul citat aici, şi anume cea mai bună revistă românească la ora actuală, Secolul 20. Deoarece nu puteam şti data când apare (foarte neregulat) şi e probabil tiraj mic, înghesuială mare, n-am reuşit să găsesc niciun exemplar, cu toate investigaţiile făcute. Însuşi Barbu ca autor n-a putut căpăta decât un exemplar, el având în numărul cu pricina încă un articol.

            Îţi transcriu rândurile în care e vorba de tine: „Poetul (Voronca) avea să-l revadă pe sculptor în 1930 la Bucureşti, când împreună cu Dan Botta şi Lucian Boz îi vor face o vizită la Hotel Bulevard, unde cu toţii vor fi primiţi în «camera numărul 8» (cum relatează cu o admirabilă minuţie Lucian Boz, autorul interesantului interviu ce a realizat). Tinerii scriitori vor fi «entuziasmaţi» – ba chiar «transportaţi» – de personalitatea şi înţelepciunea lui Brâncuşi, care – în protestele acestuia – va fi comparat cu însuşi Dumnezeu! Voronca (ne mai spune Lucian Boz) a istorisit atunci o mulţime de lucruri frumoase despre el, deoarece «timp de doi ani a avut fericirea» să se numere «printre prietenii lui»1, privilegiu pe care îl mai împărtăşise, ucenicind pentru un mai lung sau mai scurt răstimp pe lângă sculptor o cohortă de compatrioţi (Miliţa Pătraşcu, Irina Codreanu, Mac Constantinescu, Victor Brauner, Alexandru Istrati, Natalia Dumitrescu sau aproape în treacăt Sanda Polizu Micşuneşti-Kessel, Eugen Drăguţescu, Niculae Agârbiceanu, George Teodorescu, Margareta Cosăceanu, Ioan Tureatcă), unii cu foarte bune, alţii cu mai dezagreabile aminriti. Romul Ladea, Gheorghe Anghel, ori Jacques Herold (izgonit fiindcă i-a ars lintea!); în fine, unii alegându-se cu uluitoare şi generoase certificate de capacitate, Constantin Antonovici.

            ... Vizita prilejuită de interviul lui Boz pare-se că a trezit în poet (Voronca), nostalgia pentru bătrânul meşter, îmbiat mai ales de ambianţa atelierului din Fundătura Ronsin, acolo unde domnea «o tăcere ca o lumină de cristal izbucnită prin largile ferestre»“.

            Am transcris tot ce te privea. Restul e despre cărticica nepublicată a lui Voronca – pare-se destul de fantezistă – în legătură cu Brâncuşi.

            Acest „Secolul XX“ – deşi a apărut cam de vreo câteva zile (deja epuizat) – încheie, cu oarecare întârziere, anul 1980, cu un număr ce corespunde lunilor 10-11-12/1980 (tom masiv, de 272 pagini), în care figurează şi N. Steinhardt cu un articol intitulat Pe versantul anecdotic al „Muntelui Vrăjit“ (cu documente fotografice de la Davos).

            Te îmbrăţişez, cu drag şi urări de sănătate,

                                    Arşavir

  

[VIII]

 

30 octombrie 1981

                        Dragă Lucian,

            Ţi-am primit – cu destulă întârziere – scrisoarea din 1 octombrie 1981. Parcă nu demult, poşta era mai expeditivă.

            Sunt tare curios să ştiu dacă şi când ai primit coletul cu cele trei cărţi expediate (Alexandru George, Vasile Voiculescu şi Leonid Dimov). În acest mod îmi voi da seama de încetineala de melc cu care navighează pe cale maritimă coletele. E adevărat că drumul e lung, dar măcar să fie vorba numai de încetineală, nu şi de dispariţie. Om trăi – dac-om trăi – şi om vedea...

            În ce priveşte rugămintea ta faţă de Barbu B. spre a-ţi trimite niscai cronici ce-ţi lipsesc, el mi-a spus că ţi-a expediat nu mai puţin de trei scrisori pe care poate-ar dori să fie sigur că le-ai primit înainte de a-mi citi aceste rânduri. E adevărat că expediţia s-a săvârşit nu demult, asta şi din cauza unor complicaţii de la Bibliotecă, complicaţii pe care isteţul poet al Nodului ars a ştiut să le anihileze.

            B. B. n-a primit încă ecourile din presa australiană ale expoziţiei soţilor Iacobi. Desigur le va primi.

            Puteam să-ţi scriu de alaltăieri aceste rânduri, dar n-am făcut decât astăzi, aşteptând apariţia în „România literară“ a unui articol despre activitatea ta literară de peste mări şi ţări. Autorul articolului este Alexandru Paleologu, care s-a dovedit un critic alert, subtil şi incisiv, cu unele lucrări pe care le-am citit cu vădit interes. El e bun prieten cu Niculae Steinhardt, care bănuiesc că l-a mobilizat pe Paleologu să se ocupe de generoasa şi atât de semnificativa ta manifestare pro-românească din depărtata Australie.

            Dacă articolul va trece prin multele furci caudine şi, într-adevăr, va apare, ţi-l voiu expedia imediat.

            Îmi place să cred că ţi-a parvenit scrisoarea mea de confirmare a primirii cecului pe care abia la sfârşitul lunii viitoare mi-l va onora Banca Comerţului Exterior: aşa se obişnuieşte. Aşa încât – cam de sărbători – mă voi fuduli cu unele cumpărături de la „şopurile“ Comturistului.

            Se pare că prietenul nostru Eugen [Ionescu] nu se simte prea bine în apele lui turburate de diabet şi de providenţiala (straşnica) tutelare a Rodichii. Lucru de care, de altfel, luasem cunoştinţă dintr-o mai veche scrisoare a ta cu referire la o vizită (masă mi se pare) pariziană la Ioneşti. E adevărat că nu e neapărat nevoie să bolim, dar la vârsta noastră – mai mult decât la alte vârste – trebuie să ne aşteptăm la orice. Eu – cel puţin – sunt resemnat şi nu m-aştept la mare lucru de la picul de viaţă ce mi-a rămas. Mult a trecut, puţin a rămas. Deie Domnul să nu bolesc mai tare decât bolesc. Şi să dispar prin hocus-pocus. Dar între timp caut să gust – cât pot, pe furate – din dulciurile mai puţin vătămătoare ale vieţii. Şi o fac – pot spune fără ruşine – cu nesaţ. Ce ţi-e şi cu omul ăsta, subsemnatul, care te îmbrăţişează. Cu drag,

                                                            Arşavir

  

[IX]

 

9 noiembrie 1981

                        Dragă Lucian,

            Am primit scrisoarea ta din 31 octombrie 1981 şi mă grăbesc să-ţi răspund.

            Constat că viitoarea ta carte va fi închinată aproape în întregime poeziei. Deşi nepoet, am avut – de când mă ştiu – o febleţe pentru poezie, citind mai tot ce-mi pica în mâini în acest domeniu atât de vast încât e uşor să te rătăceşti şi să te pierzi în el. N-am avut vână de poet, deşi în propria mea familie l-am avut pe însuşi frate-meu, poet trup şi suflet, sub pseudonimul Mihail, pe care l-ai divulgat tu însuţi nu demult prin Radio.

            Dacă-mi vei trimite şi mie un esemplar din viitorul tău op, bucuros voiu citi ce n-a intrat în Cartea cu poeţi şi cu deosebit interes reflecţiile tale despre Ion Pillat şi Ion Barbu (mai ales să văd cum îl comentezi pe acesta, pe care în Cartea cu... îl luai la rapanghel). Şi în plus ancheta despre Sensul poeziei poate fi destul de incitantă într-o vreme în care s-ar părea că poezia e izgonită din preocupările contimporanilor noştri, dar în realitate mulţi oameni se refugiază în poezie spre a-şi găsi o relativă asvetă. Şi în juneţea noastră se scria poezie cu ghiotura – şi bună, şi mai puţin bună –, astăzi se scrie enorm (cu mulţi, foarte mulţi având focul sacru).

            Nu mă-ndoiesc că măcar unele din răspunsurile la ancheta aceasta vor fi revelatoare şi vor suscita un deosebit interes, înmulţindu-se şi la noi în chip uluitor tălmăcirile şi răstălmăcirile la capitolul poezie. Sunt atât de mulţi comentatori de poezie, încât aceştia fac concurenţă numărului surprinzător de mare de poeţi.

            E un fel de refugiu în poezie, fie din nevoia de a transfigura o viaţă devenită prea prozaică sau plină de necazuri, fie din necesitatea de a funda fiinţa (prea bătută de vânturi neprielnice) într-un (aproximativ) absolut.

            Sunt curios să văd şi ce spune Jules Romains, care cu unanimismul lui a făcut atâta vâlvă în timpul tinereţii noastre şi pe care eu l-am preţuit îndeosebi ca autor de roman-fluviu, echivalent unei fresce a vremii noastre.

            În ce priveşte pe filosoful Constantin Noica, află că reşedinţa lui cvasi-permanentă o are la Păltiniş, judeţul Sibiu, unde probabil are mai bune condiţii de meditaţie decât la Bucureşti unde descinde rar cu diferite treburi. Nu l-am mai văzut de mult...

            Află că Barbu nu se mai duce la Atena. E atât de solicitat de coniţele (şi fetele) din Bucureşti, încât a trebuit să-şi contramandeze plecarea în străinătate. Tinereţe fără bătrâneţe! Sunt invidios pe el, după cum vezi.

            Cu drag,

                        Arşavir

[X]

 

28 noiembrie 1981

                        Dragă Lucian,

            Am întârziat să răspund la calda ta scrisoare din 21 octombrie, în care îmi confirmi primirea celor trei cărţi pe care m-am învrednicit (îmi pare rău că numai atâtea!) să ţi le trimit.

            Motivul? Cu greu am reuşit să aflu adresa completă a lui Alexandru George. Iat-o: Alexandru Georgescu (George), Şoseaua Mihai Bravu nr. 392, bloc B, etaj VIII, ap. 67, sector III, Bucureşti, cod 74365.

            Încolo, dragă prietene, pot să-ţi spun că mă tot aflu în treabă – ceea ce nu e rău – (gospodăresc, mă plimb – nu pe ploaie şi nu pe frig, care mă paralizează, mai citesc – principala mea ocupaţie plăcută, mai mă-ndulcesc – sunt oriental şi-mi plac dulciurile la bătrâneţe – deşi nu e sănătos – aşa cum mi-au plăcut şi la tinereţe, mâzgălesc câte ceva ca să-mi dau aere de scriitor fără debuşeu şi aştept să citesc opurile scoase de amicii mei, printre care figurezi după cum văd cu două cărţi în pregătire).

            Te îmbrăţişez,

                                    Arşavir

  

Notă

1. Lucian Boz, De vorbă cu Const. Brâncuşi, in „Facla“, 13.X.1930; idem, Brâncuşi, in „Vremea“, 27.IX.1931.

 

Scrisori transcrise de Mircea Popa

 

Scrisori transcrise de Mircea Popa

Scrisori ale lui Arşavir Acterian către Lucian Boz

» anul XXI, 2010, nr. 11 (246)