Se auzea un zgomot ciudat

 

cineva îmi bătea cu picioarele în inimă

opresc muzica, sting lumina

începuse să mi se facă frică

se auzea şi mai tare, telefonul suna

„sunt jos, deschide uşa“

cobor în fugă scările

nu mă aşteptam să vină la o oră aşa târzie

pun cheia în uşă şi stupoare

stătea cu braţele ridicate deasupra capului

avea în mâini cel mai frumos poem de dragoste

era un bol imens, imens, strălucea

uşor ca un balon plin cu poveşti

prin el mă vedeam când eram mică

şi alergam pisica

când mă căţăram prin copaci

totul se derula slow motion ca un film de oscar

când atingeam cu degetul

balonul făcea valuri, valuri

şi atunci fetiţa care cotrobăia prin cuibare

întorcea capul mirată

după care îşi vedea de treburi

când m-am trezit el era lângă mine

florile în vază, ceasul pe noptieră

deschid televizorul începuse decernarea globurilor de aur

l-am trezit şi l-am sărutat

el torcea cu capul pe mine şi spunea râzând:

„acces interzis“, „acces interzis“

aş fi vrut să mă uit mai mult la rochia bej a

elisabettei canalis dar mi-a explicat

că sub oasele mele este cea mai frumoasă rochie

pe care a văzut-o vreodată

îmi desface uşor pielea de la stern în jos

de sub dărâmături ieşea un gaz pestilenţial

a făcut câteva fotografii când culcat pe burtă

când urcat pe un scaun

pe fundul toracelui zăcea ceva

misterios, nepăsător

era cel mai frumos poem de dragoste

un bol imens, imens, strălucea

când punea degetul făceam valuri, valuri

până a ţâşnit o fântână

camera era inundată abia respiram

mă uitam prin tavan după un colac de salvare

noroc că balonul ne-a scos teferi şi din moartea asta

când m-am trezit

se terminase decernarea globurilor de aur

Carmen Manuela Măcelaru

Se auzea un zgomot ciudat

» anul XXI, 2010, nr. 11 (246)