Edgar

 

este la fel ca în dimineaţa aia frumoasă
când am tras brusc cearceaful de pe tine
te-ai speriat şi te-ai ridicat brusc
erai gol şi foarte alb şi mi-a venit
să scriu pe pielea ta ca pe un zid
să-mi înfig pixul în tine
până simţi poezia în vene
şi se scurge pe covor
dar m-am oprit, mi se părea că ai ceva pe spate
câteva urme de camion, aveai nişte dungi negre
miroseai puţin a cauciuc ars
un fel se smoală şi nu prea
mă uitam atentă, analizam fiecare
centimetru de piele să văd ce sunt dârele alea
nici până a doua zi nu se luaseră
cred că nici acum

 

după ce ai plecat am înţeles
nu trecuse peste tine în timpul nopţii nicio maşină
eu eram bine spălată pe mâini
în caz că aş fi vrut să-ţi impregnez trecutul meu
la fel de mocirlos aş fi avut grijă
să te spăl dimineaţa
am vrut să chem un medic sau să anunţ salvarea
ai încetat să râzi, ţi-ai luat hainele şi ai plecat
nu te-am putut opri erai dornic să vezi lumea de afară
să ieşi din mine, din casa mea

 

abia atunci am înţeles ce umbre negre
lăsa lumina mea

Carmen Manuela Măcelaru

Edgar

» anul XXI, 2010, nr. 11 (246)