Romanul poliţist... desuet?

 

Marieta Găurean

 

Dacă am face un sondaj de opinie în rândul publicului român, am constata că cele mai savurate filme sunt cele poliţiste. Acelaşi sondaj de opinie aplicat cititorilor de romane poliţiste ne-ar provoca o profundă dezamăgire.

            Ne întrebăm contrariaţi dacă au dispărut cititorii români sau dacă romanul poliţist „nu are piaţă la noi“, lucru remarcat de Nicolae Manolescu.

            De ce nu se citesc romanele poliţiste şi mai cu seamă romanele poliţiste româneşti? Suntem prea preocupaţi să parcurgem sute de pagini de limbaj academic cu dex-ul în faţă pentru a reţine la sfârşit câteva neologisme şi ignorăm romanele poliţiste pentru că sunt prea superficiale?

            Critica literară asupra romanului poliţist nu este la fel de stufoasă ca în cazul altor tipuri de roman, tocmai pentru că de-a lungul timpului s-a vehiculat ideea că romanul poliţist este un gen lipsit de valoare literară.

            Este adevărat că există şi romane poliţiste proaste, scrise parcă după acelaşi tipar, lipsite de intrigă, în care e suficient să parcurgi primele pagini ca să-ţi dai seama de final. Acest lucru nu ar trebui să descurajeze cititorul, pentru că scrieri proaste întâlnim adesea şi în alte tipuri de roman. La fel de adevărat e şi faptul că literatura română cunoaşte o criză a romanului poliţist. Să fie vorba despre o timiditate a scriitorilor români în abordarea acestui gen, cauzată de statutul precar dat autorului român de romane poliţiste?

            Lipsa unei tradiţii, abundenţa traducerilor, numărul redus al celor care au reuşit să se remarce şi să se menţină, lipsa de profesionalism şi poate de interes a criticii literare, reticenţa editurilor, costurile mari care împiedică tiraje şi mai mari, inexistenţa unui sistem eficient de promovare si marketing au dus la inhibarea autorului. Iată doar câţiva dintre factorii care trezesc reticenţa cititorului român, care, lipsit de informaţii, lipsit şi de resurse, preferă să-şi cheltuiască puţinii bani pe valori sigure sau pe traduceri care sunt mereu cu un pas înaintea producţiilor autohtone pentru că au avut succes în alte părţi, constată Stelian Ţurlea. Consecinţa e că cititorul român a ratat evoluţia romanului poliţist, care a devenit incredibil de complex, intriga poliţistă împletindu-se cu istoria, arta, teologia, psihologia, matematica, muzica. Interesul nostru pentru literatura poliţistă autohtonă a fost atât de redus, încât acum, în faţa raftului cu romane poliţiste, recunoaştem doar nume precum Agatha Christie, Raymond Chandler, Arthur Conan Doyle şi nu putem spune un nume de autor român de roman poliţist.

            În pofida diferitelor încercări de a discredita acest gen, romanul poliţist are o valoare literară şi merită citit, constată recent Şerban Tomşa. Avem autori de romane poliţiste care merită tot respectul, care au dat opere remarcabile din punct de vedere artistic, a căror lectură se face cu foarte mare plăcere: Rodica Ojog-Braşoveanu, George Arion, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Olimpian Ungherea, Petre Sălcudeanu.

            O atenţie deosebită merită să fie acordată Rodicăi Ojog-Braşoveanu, considerată doamna policierului românesc. În romanele sale, precum Moartea semnează indescifrabil, Enigmă la mansardă, Necunoscuta din congelator, Poveste imorală, Cocoşatul are alibi, Coşmar, O bombă pentru revelion sau în ciclul Melaniei şi în romanele de spionaj cu Minerva, remarcăm calităţile sale de scriitoare, limbajul aparte, în care arhaismele sunt foarte bine dozate, oferindu-ne o lectură plăcută şi captivantă..

            Dacă după 1990 romanul poliţist românesc a cunoscut o oarecare decădere, asistăm azi, din fericire, la o încercare de relansare a acestui gen. Reeditarea romanului Atac în bibliotecă al lui George Arion a cunoscut un succes mai mare decât la momentul publicării. Alte romane recente care merită atenţie sunt Filiera grecească al lui Bogdan Hrib şi 3 cu ghinion al lui Emil Simionescu. Lista autorilor şi a romanelor poliţiste ar putea continua, dar să lăsam cititorul să descopere acest gen, care poate fi considerat, fără doar şi poate, literatură de calitate.

 

Marieta Găurean

Romanul poliţist... desuet?

» anul XXI, 2010, nr. 11 (246)