In Memoriam Virgil Bulat 

 

Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Cluj anunţă cu durere stingerea din viaţă, în data de 20 octombrie 2010, a poetului, traducătorului, editorului, publicistului de marcă Virgil Bulat.

            Născut în 24 februarie 1940, Răduleni, Basarabia. Poet, traducător, eseist. Facultatea de Filologie a ubb Cluj (1969). Debut absolut cu poezii în Tribuna (1965). Volume de versuri: Nocturnalia, 1985; Dragonul de ziuă, 1988; Patimile tânărului Ioan în Arcadii, 2000; Mezopunct/Mésopoint, 2002; Metaintarsii in mezopunct, 2005; Metaintarsii, 2005. Traduceri: Anatole France, Revolta îngerilor, Zeilor le e sete, 1978; Ana de Noailles, Umbra zilelor, 1982; Cartea vieţii mele, 1986; Marcel Proust, Scrisori către Anna de Noailles, 1986. Ediţii din N. Steinhardt: Monologul polifonic, 1991; Jurnalul fericirii, 1996.

            Cavaler al Iluziei, fin traducător din literatura franceză, Virgil Bulat este un poet de stirpe macedonskiană („că poţi invulnerabil fi la tot ce te loveşte doar ajungând tot mai sensibil la ceea ce doreşti“), îndrăgostit de marea poezie (biblioteca de suflet a poetului îi număra pe Blaga, Seferis, Elytis sau Saint-John Perse). El degustă, în somptuoase, minuţios textualizate fraze, cu o savuroasă (pedantă uneori) gesticulaţie lirică, atât fulguraţia unei metafore, cât şi dezlănţuirea exaltată a unui poem în proză. Dimensiunea livrescă a poemelor este indiscutabilă.

            Rătăcit de bunăvoie în lumea gureşă născocită de propriul verb, poetul dă cep „banalelor porniri / fapte / cuvinte / nesăbuiri / şi ele de toată minunea înnădite în tâlcuri meşteşugite“. Înţelesuri, mirări, pătimiri, căutări, cânturi, străfunduri, nuanţe, chemări, oglindiri, toate fragede, neştiutor păgâne, îngemănate, colcăie cu o stranie, paradoxală ştiinţă de a sugera limpezimea şi transparenţa. Muzicalitatea prelungă, insinuantă, dar şi dibuitoare de sensuri mai adânci traduce lucrarea, ne-starea, forfota. Virgil Bulat se recunoaşte îmblânzitor de vorbe – „Învăţ cuvintele să zboare / în văzduhuri mult mai subtile decât mireasma zorilor“; „Năluci se-ndeasă ca în Goya / îmbrăcând cuvinte“, amânând ceasul „când toate înaintele scâncesc“… Odihnească-se în pace!

***

In Memoriam Virgil Bulat

» anul XXI, 2010, nr. 11 (246)