Poeme de Flavia Teoc

 

  

Uranienborg

 

  

De ce mă gândesc în această clipă 

tocmai la tine, Tycho?

 

  

Poate un spor de 

ciupercă ce-a înflorit cândva în vasul tău cu lapte 

s-a cernut din praful stelar în 

sertarul meu cu agrafe şi ceasuri

 

  

Pentru că aşa m-a surprins gândul la tine, 

Decupând minutare din carcase înnegrite 

Făcându-mi loc cu unghiile în geometria lor inutilă

 

Când sporul subţire 

Şi-a înfipt lama în inelarul meu drept, 

Înroşindu-mi pielea ca o hârtie de 

Turnesol după 

O reacţie chimică reuşită

 

  

Iată, eşti în sângele meu prelins cu deşertăciune umană 

Prin tine văd acoperişul castelului Kronborg pe 

care-l zăreai de pe insula ta, 

sorbind înfrigurat laptele fierbinte

 

  

Ce tristeţe că vei muri încă o dată, Tycho 

Pe degetul meu încovoiat ca o gheară de pasăre 

Pe buzele mele, 

în gustul pârjolitor al sării.

 

 

   

Tipar

  

În ziarul de dimineaţă 

Poemul îşi usucă pielea la soare

 

  

Aseară părea o fată ciudată 

Azi e femeie în toată puterea

 

  

Îmi ia duşmanul în braţe 

Şi îl aşază într-un pat de copil.

 

  

Curând va înveli fără niciun regret 

Gustarea de drum pentru o barbă neîngrijită.

 

 

 

   

Zori

  

Cu o precizie chirurgicală 

Zâmbetul tău 

Deschide o copcă 

În ceaţa dimineţii.

 

 

 

   

Grădina de vară

  

În mijlocul ei, 

Vinul negru ţine dimineaţa 

La câteva ore depărtare.

 

  

Vecinul meu 

Mijeşte cu nonşalanţă strungăreaţa roşie, 

Pe dintele poleit se frânge steaua polară.

 

  

Sub picior doarme umbra 

Animalului sacrificat. La câteva ore depărtare 

Amintirile mele îl vor învia.