O sută de femei într-un pat

  

Gellu Dorian

 

  

Cînd nu eram singur,

nu observam cît de triste erau femeile singure,

ieri însă, cînd ea a revenit după şapte ani, mi-am dat seama

că închipuirile mele nu erau nici pe departe

faţă de cum arăta femeia care mă privea de după ochelarii negri

ca de după o mască femeia căreia i-am văzut altădată chipul

mult mai frumos decît al unui înger,

mult mai frumos decît orice poate fi frumos,

mult mai frumos decît însăşi frumuseţea,

încît sacul de box în care loveam cu privirea

se încreţea din ce în ce mai mult

ca o băşică uscată de porc înţepată cu acul,

iar vorbele ei sunau ca grăunţele pe care nu le vor

mai ciuguli găinile într-o curte plină de şroturi;

 

  

şi dintr-odată am devenit şi mai singur şi mi-am dat seama

cît de fericită poate fi femeia care poartă în ochii ei un bărbat

pe care-l scoate din cînd în cînd ca pe un trofeu,

îl arată celorlalte femei

şi apoi îl ghigoseşte în inima ei

care se face de miere,

se face de pelin,

se face de iască,

se preface în venin din care guşti şi pleci din agora

ca din fundul unei lumi pe care o urăşti –

 

  

dar eu nu mai eram bărbatul singur,

nu mai eram mortul ei,

eram chiar omul fericit care-şi privea în faţă deşertăciunea,

şi deşertăciunea icnea,

vărsa valuri de leşie prin care a spălat toate cearşafurile

pe care le-a murdărit singură ani în şir,

sute de femei într-una singură,

într-unul singur, sute de bărbaţi fericiţi ca iepurii în lanul de trifoi –

 

  

nici ea nu mai era singură,

mii de chipuri mi-au trecut dintr-odată prin faţă,

mii de buze sărutam,

mii de ţîţe sfărmam în palmele mele care stăteau uimite pe masa de vinilin

de pe care ea îşi ridica din clipă în clipă prigatul de pere –

  

nimic mai neadevărat decît suferinţa

din care ieşea ca sirenele din imaginaţia copiilor în faţa acvariului,

ochii mei înecaţi sub solzii

de sub care aşteptam să iasă ca de sub rochia goală

din garderoba de acasă,

pe vremea cînd nu ştiam nimic despre singurătate,

cînd trupurile noastre umpleau cearşafurile cu rouă,

cînd noaptea nu ostenea în noi

ci se odihnea privighetoare în cerul senin,

ca pe atunci cînd puteam să mă îndrăgostesc de cele mai frumoase femei

 

cînd numai pe ea o priveam,

puteam alerga nebun de unul singur prin sîngele ei

şi să-i ies pe buze ca bobiţele de zmeură printre frunzele verzi,

puteam fi oricît de departe şi în acelaşi timp foarte aproape de ea,

cînd ea putea alerga prin sîngele meu

şi să înflorească pe obrajii mei trandafiri,

 

  

pe cînd toate acestea erau lucruri normale,

ca de altfel acum

sacul acesta de box în care lovesc cu ochii făcuţi pumni

şi nu-mi vine să cred că de sub fruntea aceea poate ieşi

privirea altei femei care aruncă în sufletul meu

scoruşe pe care nici ciorile cînd crapă de ger nu le mănîncă –

 

  

acum cînd sunt singur,

mă pot îndrăgosti de toate femeile din lume,

numai de ea nu!

  

Gellu Dorian

O sută de femei într-un pat

» anul XXI, 2010, nr. 7 (242)