De ziua de naştere
Liviu Ioan Stoiciu
îl întrezărisem: pe un cal tras de un camion. Ba nu,
pe platforma unui camion
tras de un cal. Batem în uşă… Cine e? Nu se poate…
Dragă, ni s-a furat soneria! Înainte
cu cinci minute de a sosi voi, soneria era la locul ei.
Au reînceput cu şicanele: acum,
după Revoluţie? Şuşotim – suntem şi acum urmăriţi.
Studiind de la
distanţă icoanele vechi, ferecate, din argint, prinse
în pereţi, aici ele tânjesc, nu li se închină
nimeni şi nu sunt sărutate: în
apartament la bloc, unde suntem aşezaţi în jurul
unei mese pătrate, cu sertare false,
afundaţi în sine, simţi şi tu că te afunzi cu totul aici, nu?
Cui îi pasă… Ochii icoanelor ne
urmăresc, neliniştite. Ce o fi: o deşurubez, o întorc,
o sucesc, e
o ploscă pentru praful de puşcă, o miros, o bat cu
degetul. După sunet, pot
să ghicesc direcţia galeriei subterane: „au înviat
morţii în familia noastră, pe aici
vin. Unul după altul, vin ca şobolanii“… Unii fură
soneria, alţii vă urmăresc? Pe
unul îl întrezărim: pe un cal tras de un camion. Ba
nu, pe platforma unui camion…
Nu vă sinchisiţi. Azi, prin instaurarea unei oboseli
şi a unei descurajări: cu linguriţele
în mâini, gata să
devorăm tortul otrăvit! Aici, unde îl
serbăm de ziua de naştere pe Teodor Bălţatu: un
ardelean cu un plămân, fost
condamnat politic. Din neam de Tigru. Sau de Pin. Ca
mine. Acasă
la Ioana Diaconescu, de faţă cu Grete Tartler şi
Mircea Dinescu.
