De ziua de naştere

  

Liviu Ioan Stoiciu

 

  
 

îl întrezărisem: pe un cal tras de un camion. Ba nu,

pe platforma unui camion

tras de un cal. Batem în uşă… Cine e? Nu se poate…

Dragă, ni s-a furat soneria! Înainte

cu cinci minute de a sosi voi, soneria era la locul ei.

Au reînceput cu şicanele: acum,

după Revoluţie? Şuşotim – suntem şi acum urmăriţi.

Studiind de la

 

  

distanţă icoanele vechi, ferecate, din argint, prinse

în pereţi, aici ele tânjesc, nu li se închină

nimeni şi nu sunt sărutate: în

apartament la bloc, unde suntem aşezaţi în jurul

unei mese pătrate, cu sertare false,

afundaţi în sine, simţi şi tu că te afunzi cu totul aici, nu?

Cui îi pasă… Ochii icoanelor ne

urmăresc, neliniştite. Ce o fi: o deşurubez, o întorc,

o sucesc, e

o ploscă pentru praful de puşcă, o miros, o bat cu

degetul. După sunet, pot

 

  

să ghicesc direcţia galeriei subterane: „au înviat

morţii în familia noastră, pe aici

vin. Unul după altul, vin ca şobolanii“… Unii fură

soneria, alţii vă urmăresc? Pe

unul îl întrezărim: pe un cal tras de un camion. Ba

nu, pe platforma unui camion…

Nu vă sinchisiţi. Azi, prin instaurarea unei oboseli

şi a unei descurajări: cu linguriţele

în mâini, gata să

devorăm tortul otrăvit! Aici, unde îl

serbăm de ziua de naştere pe Teodor Bălţatu: un

ardelean cu un plămân, fost

condamnat politic. Din neam de Tigru. Sau de Pin. Ca

mine. Acasă

la Ioana Diaconescu, de faţă cu Grete Tartler şi

Mircea Dinescu.

  

Liviu Ioan Stoiciu

De ziua de naştere

» anul XXI, 2010, nr. 7 (242)