Şase chestii cu optzecişti

  

Liviu Ioan Stoiciu

 

            Din ce n-am spus până azi despre fenomenul optzecist (la 30 de ani împliniţi):

          1. „Optzeciştii marginali“ şi „optzeciştii întârziaţi“ (termeni auziţi de la Nicolae Oprea) au preluat controlul fenomenului optzecist, fiind mândri de el şi de ei înşişi. Optzeciştii bucureşteni au fost eclipsaţi, în timp, de optzeciştii „provinciei“.

 

          2. Optzeciştii vor să fie toţi în prima linie, să fie prezenţi în dicţionare, istorii literare şi antologii sau manuale şcolare, au dat de gustul puterii, conduc reviste şi edituri (chiar şi posturi de radio sau de televiziune, în ţară), fac politică (au funcţii publice-cheie), au discipolii şi gaşca lor, au devenit exclusivişti, îşi conservă prestigiul apelând şi la acest ascendent administrativ.

 

          3. Optzeciştii profită de poziţiile câştigate şi la vârful instituţionalizat al usr, se traduc în fel şi chip, stau tot mai mult în străinătate, îşi cultivă cultul personal.

 

          4. Optzeciştii domină literatura română prin valoarea estetică perpetuată după Revoluţie (contestată degeaba de douămiişti). Nu mai departe anul acesta, toţi premiaţii usr pentru cărţi apărute anul trecut sunt optzecişti (Al. Muşina, Cristian Teodorescu, Mircea Mihăieş, G. Ardeleanu), profitând şi de faptul că juriile sunt majoritar optzeciste.

 

          5. Douămiiştii au fost crescuţi în cenacluri şi educaţi la facultate de optzecişti – ce a ieşit? O enormă frustrare literară, reciproc împărtăşită.

 

          6. Optzeciştii sunt şi publicişti remarcabili (inclusiv în audiovizual), unii îşi eclipsează prin autoritatea lor publică opera literară. De fapt, câţi dintre optzecişti au cu adevărat o operă literară? Câţi îşi văd numele pe o ediţie de „opere“? Opera optzeciştilor morţi are şi ea un statut incert.

 

  13 iunie 2010, Bucureşti

Liviu Ioan Stoiciu

Şase chestii cu optzecişti

» anul XXI, 2010, nr. 7 (242)