Tutungeria

   

Flavius Lucăcel

   

Personaje:

  

Dorin, orfan

Marin, tânăr în căutarea identităţii

Florin, soldat în termen, dezertor

Maria, logodnica lui Florin

Dora, bătrână prezicătoare oarbă

Panseluţa, tutungereasă

Mama lui Marin

Ion, inginer

Dunga, colonel, apoi fost colonel

Pamfil, poliţist, fost miliţian

Sfleter, bişniţar, apoi investitor

Un trecător

Alt trecător

Mulţi alţi trecători care pot forma un cor.

Vocea unui şofer de tir belgian şi alte voci

   

actul I

 

 

Scena I

 

 

Dimineaţă de iarnă, geroasă. Marin, Dorin şi Florin tocmai au ieşit din scara blocului în care se află garsoniera lui Marin. Pe trotuar, miliţianul Pamfil „fluidizează“ traficul pietonal care de fapt nu există.

 

Pamfil: Circulaţi! Haideţi mai repede, dar nu în grupuri mai mari decât de doi! Unul câte unul, cu distanţă de cel puţin patru metri între voi. (Îi zăreşte pe cei trei.) Bună ziua, domnilor! Circulaţi împreună? (Cei trei se privesc distraţi.) Circulaţi împreună, se vede de la colţul străzii, sunteţi un grup ilegal constituit, dar dumneavoastră o să-mi spuneţi că... v-aţi… adunat spontan. Oricum am lua-o, tot ilegal e ceea ce faceţi..

 

Dorin: Şi ce deranj vă pot produce trei tineri fără ocupaţie, ieşiţi după un pachet de ţigări Carpaţi? Nu avem opinii, noi doar păşim pe trotuar înspre tutungerie.

 

Pamfil (lui Dorin): Tu, primul, circulă! (Dorin face câţiva paşi; Pamfil către Marin:) Urmează-l! (Marin face câţiva paşi,  Pamfil către Florin, trăgându-i un şut în fund:) Ia-te uşor după ei, fără să întoarceţi capul! Circulaţi!

 

Colţul străzii, tutungerie într-un chioşc de tablă, la tejghea – vânzătoarea Panseluţa, îngheţată bocnă, fumează, pufăind ca o locomotivă cu aburi. Câteva rafturi acoperite cu ziare pe care nu este nimic. Cei trei se caută îndelung prin buzunare, adunând cu greu câteva monede. Panseluţa îi priveşte cu răbdare.

 

Florin: Sărut mâna, doamnă Panseluţa! Un pachet de Carpaţi!

 

Panseluţa: Nu am. Au venit nişte militari de dimineaţă, le-au luat pe toate, zicând că urmează nişte zile de frecat menta şi tras din ţigară.

 

Marin: Haide, tanti, am jucat şah toată noaptea, ajută-ne! Ne-au amorţit creierii.

 

Panseluţa (uitându-se în pachetul ei): Mai am douăşpe bucăţi; vă pot da cel mult patru fire.

 

Dorin: Bune şi astea. (Îi întinde mărunţişul.) E rece, ger cumplit.

 

Ion (care a apărut parcă din senin): Ca-n ’68. (Toţi îl privesc uimiţi, în timp ce acesta-i întinde un plic lui Dorin, apoi se face nevăzut.)

 

Panseluţa: Ce-i cu ăsta, Doamne fereşte?! Avea o mufă!

 

Dorin (celor doi): Nu-l ştiu. Voi?... (Cei doi dau din umeri.)

 

Panseluţa: Deschide-l!

 

Dorin (învârtind plicul pe toate părţile): Nu e adresat, nici semnat, şi-i fără ştampila poştei. (Îl desface, apoi, citind:) A început. (Toţi sunt dezorientaţi.)

 

Panseluţa: Se duce dracului lumea as-ta, atâţia ciudaţi vezi într-o zi, că nu mai încapi de ei.

 

Florin (lui Dorin): Asta-i tot? (Panseluţei:) Şi când o să mai primiţi?

 

Panseluţa: Am înţeles că Timişoara nu mai lucrează, au dat foc la tutun.

 

Dorin: Au dat foc la tutun?

 

Florin: Cine să dea foc la tutun?

 

Panseluţa: Crezi că lucrez la Interne? Nicuşor de la lapte mi-a zis dimineaţă – Tanti, e groasă, ăia de la Timişoara au dat foc la tutun azi-noapte.

 

Marin: Radioul nu a zis nimic, ne-a torturat până în zori cu muzică corală.

 

Intră Dunga, tuşind forţat.

 

Dunga: E rece, gerul e cumplit. (Cei patru îl privesc suspicioşi.) E rece, gerul e cumplit.

 

Panseluţa: Te-am auzit, tovarăşe, da, e cumplit.

 

Dunga: E rece, gerul e cumplit.

 

Dorin (aparte Panseluţei): Ne crede tari de urechi.

 

Dunga: Am întârziat...? M-a reţinut tovarăşul ce dirijează traficul pe trotuar. Ca-n ’68... (Cei patru schimbă priviri prudente.)

 

Panseluţa (lui Dunga): Sunteţi atâţia într-o zi că nu ar fi de mirare să-mi explodeze creierii, aşa, din senin.

 

Florin: Noi suntem de după ’68, nu avem de unde şti cum se dirija traficul în acele vremuri.

 

Dunga: E rece, gerul e cumplit. (Iese.)

 

Panseluţa: Sărmanul, trec atâţia într-o zi prin faţa chioşcului.

 

Intră Pamfil.

 

Pamfil: Au fugit. A început. (Celor trei tineri:) Scuze pentru adineauri. Şefii m-au pus să stau în stradă şi pe toţi care trec îi fut, îi belesc, îi nenorocesc, dar nu le fac nimic. (Panseluţei:) Sărut mâna, n-am ştiu că sunteţi aşa înfiptă. (Celor trei tineri:) Acum, la dispoziţia dumneavoastră, care sunt ordinele?

 

Dorin: Ordinele?

 

Pamfil: Aţi primit plicul?

 

Dorin: Primit.

 

Pamfil (îmbrăţişându-l): Dumneavoastră sunteţi... faceţi parte din asta. Ce se-ntâmplă?

 

Panseluţa: Bună întrebare. Ce se-ntâmplă? De ce au dat foc la tutun în Timişoara?

 

Pamfil: Foc? Foc la tutun în Timişoara? Cine a scornit o aşa prostie?

 

Panseluţa: Nicuşor, băiatul de la lapte...

 

Pamfil: Nicuşor, Nicuşor, ce i-am mai croit câteva bastoane părinteşti, dimineaţă devreme. La Timişoara a început acum câteva zile şi-i jale mare.

 

Panseluţa: De alaltăieri mi se tot zbate ochiul stâng.

 

Dorin: Înţelegem că e jale, da’ ce a-nceput la Timişoara? A ars sau nu a ars tutunul? Rafturile-s goale!

 

Pamfil: Dacă ăia doi au fugit... atunci despre ce vorbim?

 

Florin: Sunt doar doi despre care am putea afirma că fugind ne-ar pune pe toţi pe jar. Nu vorbeşti despre ei, desigur.

 

Pamfil: El şi Ea au fugit. S-au urcat pe acoperiş şi duşi au fost.

 

Florin: Cel mai iubit fiul al armatei a dezertat... Şi El?

 

Pamfil: Cum şi El?

 

Florin (încurcat): Ziceam şi eu.

 

Panseluţa: Ce trebuie făcut?

 

Pamfil: Pe mine mă-ntrebaţi? Aţi primit plicul.

 

Dorin: Primit. Plicul este-n mâna mea.

 

Pamfil: Atunci faceţi ce vi se spune.

 

Dora (cântă undeva în spatele tutungeriei): Cocoţaţi pe acoperiş/ Speriaţi şi părăsiţi/ El şi ea băteau din aripi.../ Granguri cu picioare-n ghips/ Aşteptau să dea din plisc/ Ordin de executare/ Pentru Nick şi Ţaţa Mare.

 

Pamfil: Postul ăsta de căcat capitalist, „Vocea Americii“, ne toarnă acum lături fără perdea. 

 

Panseluţa: Vocea asta-i locală şi vine de undeva din spatele chioşcului meu ruginit. 

 

Dorin: Sunt un fel de versuri încifrate.

 

Dora: O să-nceapă pac, pac, pac/ Speriindu-vă de moarte/ Până-n noapte o duzină/ O să fiţi întinşi pe spate/ Granguri cu picioare-n ghips/ Ştiu cu gloanţe să se joace. (Voce îndepărtată)

 

  

Scena a ii-a

  

În faţa tutungeriei, tejgheaua transformată-n masă, câteva scaune pe care stau aşezaţi: Dorin, Florin, Marin, Panseluţa şi Pamfil. Se poate vedea un fir telefonic ce leagă receptorul de pe masă la reţea.

 

Pamfil (privind telefonul): Sună odată! Nimic, nimic, nu-i un semn  bun.

 

Panseluţa: Tocmai ce am reuşit să ne organizăm, ne contactează ei.

 

Florin: Care ei? (Telefonul sună scurt.)

 

Dorin (ridicându-l precipitat): Da.

 

Vocea de la telefon: Comitetul?

 

Dorin (se uită la ceilalţi nehotărât): Comitetul?

 

Vocea de la telefon: Vigilenţă, domnii mei, vigilenţă! (Închide.)

 

Panseluţa: Vigilenţă... adică...

 

Pamfil: Adică, adică... a preveni, a prevedea, a combate şi a demasca.

 

Florin: Haideţi să ne vedem de nebunii noştri! S-au dus cel puţin şapte partide de şah. (Telefonul sună scurt, Dorin ridică receptorul.)

 

Vocea de la telefon: Câţi aţi reţinut? (Tăcere apăsătoare.) Alo, sper că aţi început să-i reţineţi, sau vă complaceţi în situaţia de-a fi ultimii!

 

Dorin: Avem în vedere câteva reţineri.

 

Vocea de la telefon: Comitetul?! (Închide.)

 

Dorin: Noi...

 

Pamfil: O dăm în bară, uite cum o s-o dăm în bară. (Intră primul trecător.)

 

Primul trecător: Se dă ceva?

 

Florin: Ce treabă ai dumneata?

 

Primul trecător: Întreb şi eu, ce, nu-i voie?

 

Florin: E voie, e voie, da’ de ce ai dumneata noroi pe pantofi?

 

Primul trecător: Vin de la socri.

 

Pamfil: Să-l umflăm, Florine! (Pamfil îl bagă în chioşc.) Ei bine, avem unul. (Sună telefonul.)

 

Voce de femeie: Comitetul?

 

Dorin: Comitetul.

 

Voce de femeie: Aici a început să plouă cu broaşte.

 

Dorin: Liniştiţi-vă!... Unde?  Ascult. (Pauză scurtă) Ce culori?

 

Voce de femeie: Roşii şi verzi, la ţară.

 

Pamfil: Întreab-o ce fac în contact cu pământul.

 

Dorin: Se împrăştie rău, lovindu-se de pământ?

 

Voce de femeie: Domnule, glumiţi! Comitetul! Mie îmi vine să leşin, iar dumneavoastră râdeţi. Cum o să se izbească când toate au paraşută? (Închide.)

 

Panseluţa: Glumea, desigur, chiar vreţi să-i credem pe toţi ciudaţii?

 

Pamfil: Cetăţenii ar trebui informaţi dacă-ncepe şi aici ploaia? (Intră al doilea trecător.)

 

Al doilea trecător: Comitetul?

 

Pamfil: În persoană.

 

Al doilea trecător: Fără arme?

 

Florin: Te aştepţi să fie la vedere? Două mitraliere pe chioşc, o baterie antiaeriană în spate, plus zebeul domnului Pamfil.

 

Al doilea trecător: Vreau şi eu cu pieptul meu...

 

Pamfil: Umflă-l şi pe ăsta, Florine! (Imitându-l pe al doilea trecător:) Fără arme. Spioni, peste tot spioni, căutându-ne la punctele slabe.

 

Telefonul sună.

 

Vocea de la telefon: Comitetul?

 

Dorin: Comitetul.

 

Vocea de la telefon: Le-am luat urma, fugarii sunt încolţiţi, recomandăm o uşoară destindere, a se păstra vigilenţa. (Închide.)

   

Scena a iii-a

  

Chioşcul ticsit de trecători, reţinuţi din diferite motive; pe trotuar trece Dora, prezicătoarea oarbă.

 

Dora (cântă acompaniată de corul trecătorilor din chioşc): Daţi fuguţa la Matei/ Are lapte şi ulei/ Căutaţi prin magazie/ C-a ascuns multă hârtie/ Şi igienică, şi albă/ Sabotează munca voastră/ Raţia revoluţionară/ E blocată în cămară... (Se opreşte cu faţa orientată înspre Marin.) Marin?

 

Marin: Dora, ghicitoarea oarbă? Dora cântăreaţa... vocea ta... tu?

 

Dora: Maică-ta jeleşte, nu ştie nimic/ Aici pe bordură o să cazi lovit.

 

Marin: Dacă... cu de astea mă iei... maică-mea-i comitetul, iar tu ai face bine să circuli. (Lui Pamfil:)  Dă-i un impuls vrăjitoarei!

 

Pamfil: Circulaţi, vă rog! Blocaţi activitatea comitetului. Noi muncim pentru binele general.

 

Dora (cântă): Să vă spun: O să vă fure alţii de sub nas ţigara/ Chioşcul, strada şi tejgheaua/ Şi le-mparte mahalaua/ Câmpuri, dealuri şi păduri/ Blocuri, fabrici şi borduri/ Şi le iau din nou băieţii/ Iar voi staţi aici ca fleţii.

 

Dorin: Marine, sună-ţi mama, poate chiar e neliniştită!

 

Marin: Nu, mulţumesc, lucrurile astea-s puse la dispoziţia comitetului pentru câştigarea cauzei.

 

Pamfil (împingând-o pe Dora-n chioşc): Asta n-ai prevăzut. (Întorcându-se spre Marin:) Unde vă găseşte centrul, ăsta da caracter. Mai tare şi ca şeful nostru de la Interne.

 

Intră Sfleter cu un bax de ţigări bt.

 

Sfleter: Pamfile, repede te-ai lipit de comitet! (Panseluţei:) Ţigările sunt pentru domnii, de azi încolo eu livrez marfa.

 

Dora (din chioşc): Un zid de trupuri, cald./ Aici mai liniştită/ Decât cu cel ce iese/ Cu armă pregătită/  Nu zic mai multe însă/ Cumplite vremuri vin/ Un zid de trupuri calde/ Cădea-vor mulţi copii.

 

Pamfil (trăgând oblonul chioşcului): Tacă-ţi gura! (Spre Sfleter, care iese:) Bun băiat, puternic caracter.

 

Dorin (lui Pamfil): Cine-i ăsta? (Lui Marin:) Ea cine-i?

 

Pamfil: Sfleter e un investitor, înainte schimba verzişorii arabilor în centru, acum văd că lucrează cu bulgarii.

 

Marin: O nebună ce trecea pe la mama. Lua hainele vechi.

 

Panseluţa: Bătrâna asta, Dora, îmi place, o fi ţicnită, însă individul ăsta, Sfleter, distruge negoţul cinstit.

 

Pamfil: E de-al nostru, totdeauna a lucrat şi cu Internele. (Sună telefonul.)

 

Altă voce de bărbat: Comitetul?

 

Dorin: El.

 

Altă voce de bărbat: De dimineaţă doi indivizi cu o vidanjă au secat lacul.

 

Dorin: Care lac?

 

Altă voce de bărbat: Lacul mare, bineînţeles... Staţi puţin în telefon că-ntreb. – Zice că care lac?

 

(Se aude răspunsul îndepărtat al unei voci.) – Un lac important pentru noi. (Altă voce de bărbat repetă:) – Un lac important pentru noi. (Închide.)

 

Panseluţa: Adevărată epidemie de ciudaţi şi printre ei. Doar Dora care spune totuşi ceva. Nu ar trebui s-o luăm în seamă?

 

Marin: Pe Dora oarba, prezicătoarea... ha-ha-ha.

 

Pamfil: Vă asumaţi voi răspunderea să nu-i anunţăm pe cetăţeni că am putea rămâne fără apă?

 

Florin: Asta nu putem.

 

Marin: De ce nu am putea?

 

Dorin: Putem orice. (Din chioşc, Dora cântă acompaniată de corul trecătorilor închişi.)

 

Dora: Tra-la-la, frumoasă-i viaţa/ Când e iarnă şi e ger/ Să stai în tutungerie/ Să-ţi lipeşti limba de fier.

 

Panseluţa: Daţi-le drumul, Doamne fereşte, nu-i auziţi ce cântă? Şi apoi toate reţinerile astea sunt ilegale.

 

  

Scena a iv-a

  

Vocea de la telefon: Daţi-le drumul!

 

Dorin: Florin, dă-le drumul! (Celui de la telefon:) Prezentându-le scuze, bineînţeles.

 

Vocea de la telefon (iritată): Comitetul? (Închide.)

 

Florin (îi scoate pe trecători din tutungerie prin spate): Mişcaţi-vă mai repede, haideţi că mă răzgândesc! (Se aude vocea Dorei:) – Tac, sigur că tac. (Râde strident) – Fraierilor, o să vedeţi voi. (Intră Ion.)

 

Ion: Fraţilor, i-au prins... V-am confundat, dar până la urmă v-aţi descurcat de minune.

 

Pamfil (Instinctiv, duce mâna la caschetă): Trăiţi! (Îi pune un scaun la masă, lângă Dorin.) Domnule, ne-am făcut griji, ce de griji ne-am mai făcut!

 

Ion: Treabă bună. Şefii din Comitetul General vă transmit felicitări. Treabă bună. (Panseluţei,  întinzându-i un termoplonjor:) Pune şi tu de-o cafea!

 

Panseluţa: Ciudaţi şi iar ciudaţi. Vezi pe-aici vreo secretară? Bagă-ţi fierbătorul în altă cană. Ce apucături de tovarăş!

 

Ion: Pamfil!

 

Pamfil: Îndată, şefu’.

 

Dorin: Domnul?

 

Ion: Ion, inginer, liber-cugetător.

 

Florin: Despre ce este vorba? Acum, că i-au prins, se mai întâmplă ceva?

 

Ion: Pif-paf, apoi o luăm de la capăt; începem reconstrucţia. Care sunteţi de acord cu pif-paf? Ridicaţi mâna! Eu zic că ar fi bine să ridicăm toţi mâna, să nu avem vorbe pe urmă.

 

În depărtare se aude sunetul unui clopot, Ion se aruncă în genunchi făcându-şi cruci cu mişcări largi. Pamfil îl urmează.

 

Panseluţa: Cruci cu mâna stângă în mijlocul trotuarului. Toate, dar toate-s pe dos.

 

Dorin (îngenunchează şi el): Haideţi să nu luăm în derâdere cele sfinte! (Îl urmează toţi; pe trotuar reintră Dora, cântând acompaniată de corul trecătorilor.)

 

Dora: Marine, maică-ta îţi coace/ Cozonaci, înlăcrimată/ Tu-n genunchi pe trotuare,/ Nu să cucereşti o fată,/ Baţi mătănii cu Satana/ Crezând c-o să cadă mana. (Pamfil sare ca ars, trăgându-i Dorei câteva bastoane. Dora iese râzând şi cântând.) S-au prostit,/ Vulturii-ncep să roiască,/ Viitoarele stârvuri/ Au încetat să gândească.

 

Toţi se ridică jenaţi, telefonul sună, Dorin vrea să-l ridice, dar Ion e mai iute.

 

Ion (cu o voce fermă, vocea de la capătul firului nu se va mai auzi): Comitetul... Sigur că da. Am ajuns la timp... unanimitate, fără excepţie, e de înţeles. Mâine în zori? Foarte bine... aici... ne vom descurca singuri. Trăiţi!

 

Flavius Lucăcel

Tutungeria

» anul XXI, 2010, nr. 6 (241)