Sub semnul fondului

   

Ionel Popa

  

De la primele pagini ale cărţii Luminiţei Pantya, Fantasticul în nuvelele lui Ion Agârbiceanu şi Pavel Dan (Deva: Ed. Emia, 2010), ne dăm seama de modul de lucru al autoarei: enunţuri telegrafice cu valoare de axiome, proptite solid cu extrase din importanţi critici care au scris despre cei doi scriitori. Dacă tot am ajuns la problema bibliografiei, nu pot trece peste o întrebare: de ce lipsesc cîteva titluri precum Între imaginar şi fantastic în proza românească (1987) de Nicolae Ciobanu; Agârbiceanu şi demonii (ultima ediţie la Ed. Paralela 45, 2001) de Cornel Regman; Feţele fantasticului de Sergiu Pavel Dan (Ed. Paralela 45, 2005; e folosită doar ediţia din 1973, Proza fantastică românească); Proza fantastică românească (Ed. Paralela 45, 2005) de Ileana Ruxandra Popescu. Sau, chiar dacă nu au în obiectiv fantasticul, studii ca „Pavel Dan – zborul frînt al unui destin“ (1986) de Ion Vlad şi „Pavel Dan – prozatorul Cîmpiei Transilvane“ (2007) de Constantin Cubleşan, conţin idei şi sugestii ce puteau fi valorificate.

Oferindu-ne un inventar al credinţelor, superstiţiilor, ritualurilor din tezaurul arhaic prezente în nuvelele celor doi scriitori, Luminiţa Pantya încalcă uneori graniţa dintre comentariul literar şi cercetarea sociologică a etnograficului. Ori ne situăm şi ne menţinem în ficţiunea literară, ori facem cercetare socioetnografică, dar nu le amestecăm, nu le substituim una prin cealaltă.

Autoarea nu se opreşte asupra deosebirii dintre cei doi scriitori în ceea ce priveşte ce şi cum preiau ei din fondul străvechi şi pentru ce. Dacă Ion Agârbiceanu, în parte, e legat de sămănătorism şi poporanism, iar „realismul magic“ e firav, în schimb în scrisul lui Pavel Dan „realismul magic“ e o prezenţă şi tot prezenţe sunt evantaiul larg al poeticii expresioniste şi viziunea tragică.

Principalele neajunsuri ale cărţii sunt expedierea problemei prin cîteva afirmaţii generale flancate de extrase critice; lipsa analizelor de text care să pună în relief „conţinutul“ psihologic, moral, mental, atribuit componentelor fantasticului popular de către scriitor, şi funcţionalitatea lor literar-estetică în text. De aici caracterul descriptiv şi impresia de inventar-glosar pe care ţi-o dau, mai ales, ultimele pagini. Simplele afirmaţii, chiar la obiect şi pertinente, nu sunt suficiente.

          La eventuala reluare a subiectului ar fi de preferat „despărţirea“ celor doi scriitori, totuşi atât de deosebiţi în ceea ce priveşte inventarul fantasticului, prelucrarea lui şi consecinţele literar-estetice din prozele lor. Cei doi scriitori merită mai mult decît această schiţă-plan oferită acum.  

Ionel Popa

Sub semnul fondului

» anul XXI, 2010, nr. 6 (241)