Poetul Radu Gyr

 

în amintirile contemporanilor între 1922 şi 1940

  

Traian D. Lazar

  

Fiu al lui Coco Demetrescu, actor la Teatrul Naţional din Craiova, şi al Eugeniei Gherghel, Radu Gyr s-a născut la 2 martie 1905 la Câmpulung-Muscel. Ascendenţa maternă evreiască, în contrast cu ideile naţionaliste promovate de Radu Gyr la maturitate, era tratată cu ironie de către cunoscători. Unul dintre aceştia, Zaharia Stancu, văzându-l pe poet neras de câteva zile, nota răutăcios că Gyr ar avea o „barbă roşie de rabin dacă nu s-ar rade“.1 Eugen Ionescu, aflat în stare de ebrietate, se confesa lui Mihail Sebastian că mama sa era evreică, după care, înciudat, i-a enumerat alţi „evrei care nu se cunosc: Paul Sterian, Radu Gyr, Ignătescu“.2

 

Radu Gyr a studiat la Liceul „Carol I“ din Craiova. În ultima clasă de liceu (1922- 1923), a fost coleg cu Petre Pandrea, viitor avocat, cu Traian Ulmu şi N. Milcu, viitori poeţi, iar printre prietenii săi se numărau N. Herescu şi Mihail de Mayo. „Prietenul său de bază era, pe atunci, Mihail de Mayo, feciorul bancherului evreo-spaniol [evreu sefard].“ Încă de pe atunci, Gyr publica versuri la Rampa şi Adevărul literar, fiind exmatriculat din şcoală pe timp de trei săptămâni „pentru colaborare la gazetele democratice, progresiste, jidoveşti şi bolşevizante“.3

 

Elev în ultimul an de studii liceale, poetul se căsătoreşte cu „o fetişcană blondă, cu păr galben şi lung, cu ochi mari şi albaştri“, numită Rozica. După ce şi-a luat bacalaureatul, Radu, însoţit de Rozica, a ajuns la Bucureşti, unde poetul voia să se înscrie la Facultatea de Litere şi Filozofie. Cazat la hotelul Astoria, lângă Cişmigiu, poetul a luat legătura cu literaţii bucureşteni. La cofetăria de lux Riegler s-a întâlnit cu Eugen Boureanu, cu fiul acestuia, Radu Boureanu, şi cu jurnalistul şi poetul Zaharia Stancu. Gyr era pe atunci, în 1923, „un tânăr cu pistrui şi cu ochelari groşi pe nas. Părul castaniu, lung si lins“. S-au servit cafele, prăjituri, iar Gyr a citit un poem. „Era frumos poemul. Haiduci, hangiţe, lumină de lună, rime rare şi un belşug neobişnuit de cuvinte sonore.“ Cei prezenţi l-au felicitat pe autor, iar acesta i-a invitat la domiciliul său, „să v-o prezint pe Hania, soţia mea“. Romanticul poet îi dăduse iubitei Rozica numele de Hania, după eroina romanului (omonim) Hania, al lui Sienkiewicz. Aceasta îi va dărui un fiu, dar căsătoria nu a durat, cei doi despărţindu-se.4

 

În anii următori, Radu Gyr a urmat cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Universitatea Bucureşti. În aceeaşi perioadă, a frecventat cenaclul lui Mihail Dragomirescu, alături de N. I. Herescu, Traian Păunescu-Ulmu, Talaz, George Dumitrescu.

 

În iulie 1927, poetul, despărţit de Rozica, s-a căsătorit cu Flora. În 1932 a venit pe lume rodul acestei căsătorii, o fetiţă botezată Luminiţa (Monica).

 

Treptat, Radu Gyr a devenit un poet cunoscut şi asistent al prof. Mihail Dragomirescu la Institutul de Literatură. Scria şi publica în mai toate revistele literare poezii „cu aceleaşi versuri lungi, aceeaşi lumină de lună, aceiaşi haiduci, aceleaşi domniţe“ ca şi în poezia pe care o citise la cafeneaua Riegler.5

 

În 1933, contemporanii au constatat că Radu Gyr scria şi proză în ziarele mişcării legionare. „O proză violentă, vulgară, care nu semăna nici pe departe cu versurile lui serafice.“ Explicaţia? Radu Gyr a intrat în politică alături de Legiunea Arhanghelului Mihail. Prietenului său din timpul studenţiei, Zaharia Stancu, după ce l-a invitat să adere la mişcarea legionară, i-a dezvăluit şi motivele intrării sale în politică. „Am să ajung ministru [...] Nu vrei să fii deputat, să fii ministru, să ai puterea în mâini?“6 După observaţiile lui Zaharia Stancu, influenţate poate de orientarea sa către o politică de stânga, aderarea la mişcarea legionară a produs o schimbare semnificativă în comportamentul poetului. Înainte de aceasta, el umbla îndoit de spinare, „cu capul în jos, ca un porc care ar căuta prin gunoaie ceva de ros“, dar după ce a îmbrăcat cămaşa verde, poetul a umblat „cu fruntea sus“.7

 

Intrarea poetului în politică a fost judecată şi comentată cu realism de către fostul său coleg de clasă Petre Pandrea, care nota în 1956: „E o meserie de care habar n-avea şi nici nu are“. Consecinţa? „A făcut 13 ani pârnaie.“8

 

La 29 decembrie 1933, camarazii lui Radu Gyr l-au asasinat pe prim-ministrul I. G. Duca. Autorităţile i-au arestat pe asasini (Nicolae Constantinescu, D. Caranica, Doru Belimace), precum şi pe Nichifor Crainic, Dragoş Protopopescu, Nae lonescu, Radu Gyr etc., învinuiţi de complicitate la asasinat. Poliţia îl căuta pe Corneliu Zelea Codreanu, dar nu l-a găsit, acesta fiind protejat de fideli şi de persoane sus-puse. Între legionarii liberi şi guvern au început tratative, duse prin intermediul ministrului de interne Ion Inculeţ. În acest timp, cercetările judiciare au fost tărăgănate. Gyr a adresat o scrisoare subsecretarului de stat de la Interne, Victor Iamandi. Poetul scria că „s-a înscris în mişcarea legionară din idealism, din naivitate. Nu ştia că Legiunea va ucide oameni. Nu avea nicio legătură cu asasinii“. Făcea apel la sentimentele de omenie ale subsecretarului de stat: are un copil, o fetiţă. „Să fie eliberat din închisoare şi scos din proces. Jură pe viaţa lui, pe viaţa părinţilor lui, jură chiar pe viaţa fetiţei lui că nu se va mai amesteca niciodată în politică.“9 Ca urmare, poetul a fost eliberat din detenţie şi scos din proces. După aceea Gyr a scris versuri, numai versuri, renunţând la proza destinată presei legionare. Tată înduioşat, Gyr scria „versuri în care cânta nevinovăţia, frăgezimea şi frumuseţea fetiţei lui“.

 

Dar tot atunci a scris şi Balada Nicadorilor, glorificându-i pe cei trei asasini ai lui Duca. Prietenului Zaharia Stancu, mirat că un poet putea cânta cu aceeaşi vibraţie frumuseţile unui copil şi pe asasinii unui om, Gyr i-a răspuns: „Pentru noi Nicadorii sunt sfinţi“. Iar precizării prietenului că „Nicadorii sunt nişte asasini“ Gyr i-a replicat: „Eşti naiv, dragă. Poezia e una, politica e alta“.10 După aceasta, Gyr şi-a socotit şi tratat prietenul ca inamic politic.

 

Întrucât guvernul a interzis purtarea cămăşilor verzi, legionarii vor folosi alt semn distinctiv, un ciucure verde atârnat la butonieră. Organizaţia politică legionară, interzisă legal de guvernul I. G. Duca, a renăscut sub forma partidului Totul pentru Ţară, sub conducerea generalului Zizi Cantacuzino-Grăniceru, partid în care s-au înscris Codreanu şi adepţii săi. Sediul partidului se numea Casa Verde, iar titlurile din presa partidului şi unele dintre semnăturile publiciştilor se tipăreau cu cerneală verde. Treptat, stricteţea autorităţilor a slăbit, iar legionarii au reluat propaganda prin cărţi, broşuri etc. Radu Gyr a scris atunci Sfântă tinereţe legionară. Tânărul compozitor Nello Manzatti (Ion Mânzatu) a pus versurile pe muzică, melodia devenind cel mai folosit marş al mişcării legionare. Pentru că a scris Sfântă tinereţe legionară, C. Z. Codreanu l-a avansat pe Gyr la gradul de comandant legionar. Gyr avea în subordine mai multe cuiburi legionare, grupate într-o familie pe care a numit-o „Familia Luminiţa“, după numele fiicei lui. Parte a maşinii politice legionare, „Familia Luminiţa“ a fost implicată în elaborarea listelor negre cu duşmanii Legiunii: jurnalişti şi scriitori ce făceau altă politică, oameni de afaceri ce refuzau să subvenţioneze Legiunea, indivizi aflaţi în conflicte personale cu membrii Legiunii. Cei înscrişi pe liste urmau a fi pedepsiţi când Legiunea va prelua puterea. În acţiunile din acest timp ale adepţilor mişcării legionare (şezători, caravane literare, marşuri), creaţia poetică a lui Radu Gyr era larg folosită.11

 

La începutul anului 1937, vestea morţii în Spania a lui Moţa şi Marin, luptând de partea generalului Franco împotriva republicanilor, aducerea corpurilor decedaţilor în ţară şi înmormântarea lor au provocat mari manifestaţii gardiste12, în timpul cărora s-a folosit marşul lui Moţa şi Marin, pe versuri de Radu Gyr. Creaţia poetică a lui Radu Gyr dobândea astfel, datorită implicaţiilor politice, o largă audienţă. În toamna anului 1937, Gyr publica în ziarul Buna Vestire pamflete în care îi ataca pe vechii oameni politici. Într-unul din aceste pamflete, apărut în preajma alegerilor parlamentare din decembrie 1937, poetul cerea moartea lui Victor Iamandi, ca persecutor al Legiunii. Acesta tocmai fusese scos din guvern (din funcţia de subsecretar de stat la Interne) când ministru de interne a devenit Richard Franasovici. Cel atacat a luat legătura cu Zaharia Stancu, i-a arătat scrisoarea pe care i-o adresase Gyr în 1934 şi i-a cerut să o publice în Lumea românească, ziar în care Stancu ducea o campanie împotriva Legiunii. Stancu a refuzat, motivând că „Radu Gyr mi-a fost prieten. Prieten de tinereţe. N-aş vrea să-l lovesc atât de tare“.13 Astfel, Gyr şi-a putut continua campania pamfletară, cerând şi moartea dr. N. Lupu. Puternicul impact social-politic pe care îl avea publicistica poetului Radu Gyr l-a determinat pe N. Iorga, membru al consiliului de patronaj al guvernului Miron Cristea, să propună, la 13 februarie 1938, „oprirea foii «Decembre» a lui N. Roşu şi Gyr“.14

 

În aprilie 1938 a fost arestat C. Z. Codreanu şi apoi alţi fruntaşi legionari, între care şi Radu Gyr. Ministrului de interne, Armand Călinescu, poetul arestat i-a adresat „o scrisoare tot atât de lungă, tot atât de duioasă şi tot atât de plină de rugăminţi şi de jurăminte [ca şi cea adresată lui Victor Iamandi în 1934]. A fost un naiv. Acum nu mai e naiv. E bărbat matur. Va scrie versuri lirice şi-şi va vedea de catedra lui. Să-i dea drumul Armand Călinescu din închisoare şi să-l pună sub supraveghere. Ţara va avea în Radu Gyr pe cel mai cumsecade dintre cetăţeni“.15 Lui Armand Călinescu i s-a făcut milă de poetul naiv, ca şi lui Iamandi, şi l-a eliberat din închisoare.

 

La 21 septembrie 1939, oamenii lui H. Sima l-au asasinat pe şeful guvernului, Armand Călinescu. Asasinii au fost capturaţi şi împuşcaţi. Noul guvern, condus de Gh. Argeşanu, a răspuns gloanţelor cu gloanţe. În fiecare judeţ au fost împuşcaţi fruntaşi legionari, aproape 300 în toată ţara. Numeroşi legionari au fost arestaţi. Printre ei se afla şi Radu Gyr. Dar „poetul“ a mai scris o scrisoare. Din nou i s-a dat drumul.16

 

În perioada 3-5 septembrie 1940, legionarii au făcut presiuni asupra regelui Carol al II-lea pentru a le încredinţa guvernarea. Fiind refuzaţi, au cerut abdicarea suveranului.17 Pentru a-şi salva tronul, regele a încredinţat conducerea statului generalului Ion Antonescu, dar şi acesta a cerut şi a impus abdicarea lui Carol al II-lea. Victorioşi, legionarii au demonstrat la 6 septembrie 1944 în faţa palatului regal, cântând Sfântă tinereţe legionară. În fruntea demonstranţilor, îmbrăcaţi cu cămăşi verzi şi cu steaguri verzi în mâini, se aflau comandanţii legionari, poetul Radu Gyr şi profesorul Vladimir Dumitrescu.18

 

   Note

1. Zaharia Stancu, Zile de lagăr, Bucureşti: Socec, 1945, p. 160.

2. Mihail Sebastian, Jurnal, 1935-1944, Bucureşti: Humanitas, 1997, p. 303, 304.

3. Petre Pandrea, Memoriile mandarinului valah, Bucureşti: Albatros, 2000, p. 100, 101.

4. Stancu, p. 341, 342.

5. Ibidem, p. 343.

6. Ibidem.

7. Ibidem, p. 160.

8. Pandrea, p. 100.

9. Stancu, p. 349; vezi şi p. 344, 345. Nichifor Crainic, Zile albe, zile negre: Memorii, vol. 1, Casa editorială Gândirea, 1991, p. 253 sqq.

10. Stancu, p. 347.

11. Ştefan Baciu, Praful de pe tobă, Bucureşti: Eminescu, 1995, p. 498, 499.

12. Armand Călinescu, Însemnări politice 1916-1939, Bucureşti: Humanitas, 1990, p. 332, 334.

13. Stancu, p. 350.

14. N. Iorga, Memorii: Sinuciderea partidelor (1932-1938), vol. VII, Bucureşti, 1939, p. 458.15. Stancu, p. 350.

16. Ibidem.

17. Crainic, p. 322, 323.18. Stancu, p. 350; Emil Dorian, Jurnalul din vremuri de prigoană, Bucureşti: Hasefer, 1996, p. 126.

Traian D. Lazar

Poetul Radu Gyr

» anul XXI, 2010, nr. 6 (241)