Beatrice

  

Dumitru Ţepeneag

  

se uita pe fereastră

la capătul pajiştei din faţa casei curgea un mic pârâu zilele trecute plouase aşa că apa crescuse era ceva mai multă decât de obicei mai ales decât în perioadele de secetă când firul apei dispărea ori abia se zărea mascat de vegetaţia care cu chiu cu vai rezistase arşiţei se strecura printre pietre şi bolovani Beatrice se repezea atunci spre pârâu să caute melci nu mai găsea decât cochiliile lor melcii pieriseră deja de căldură

ieşea din casă în picioarele goale maică-sa plecase pe bicicletă după cumpărături iarba era umedă fetiţa se îndrepta către platanul cel bătrân îi plăceau copacii scorburoşi acolo găsise zilele trecute ariciul pe care l-a luat în camera ei nu se mai putea despărţi de el seara la culcare l-a pus lângă ea în pat

ai să te înţepi în ace ţipa maică-sa sau Victor dacă era acasă

când s-a trezit dimineaţa n-a mai văzut ariciul a plâns a refuzat să mănânce

unde e ariciul

lasă ai să găseşti altul e plin de arici

Victor i-a făcut o casă mică din lemn pentru arici aşa că în fiecare dimineaţă îi căuta pe sub copaci sau în tufişurile care o zgâriau fără milă

  

pe alei erau instalate bănci pe labe scurte de guşter şi scaune din acelea cu spătar înalt rezemătoare pentru braţe şi bare de fier încurbate în chip de picioare arbori desfrunziţi crengile desenate subţire şi tremurat pe un cer alb-cenuşiu fără margini din loc în loc câte o întindere mai mare de iarbă tunsă scurt şi încremenită unde se arcuiau animale cu trupuri prelungi în jurul coamei de stropi a havuzului păsări cu picioare înalte aducând a struţi dar şi a păuni aveau cozi lungi mătăsoase şi foarte colorate totul într-o lumină palid-aurie blândă şi puţin tristă de toamnă de duminică după-amiază pe bănci cucoane bătrâne cu picioare subţiri şi ţepene cu pantofi scâlciaţi bărbaţi cu pălării cenuşii sau negre citind ziarul sau numai stând nemişcaţi cu ochii spre pajiştile unde se unduiau ca nişte delfini animalele acelea ciudate cu trup de peşte şi cap de porc

pietrişul aleilor din boabe roşii albe şi verzi scrâşnea sub paşii mărunţi ai copiilor care se foiau încolo şi-ncoace

Beatrice stătea în spatele unei bănci nemişcată şi îmbufnată cu mâinile crispate pe spătarul de lemn n-avea chef să se joace cu ceilalţi copii ei îi plăcea la ţară nu în parcul oraşului

nu era acelaşi lucru

  

deschide încet cu multă băgare de seamă uşa dinspre hol îi trece pragul uitându-se de jur împrejur apoi se furişează pe covorul gros care-i înăbuşă paşii până la fotoliu iar acolo îşi reazemă bărbia de spătarul capitonat

zâmbeşte ridicând ochii spre tabloul atârnat pe perete

o grădină înflorită cu bănci şi păsări multicolore printre florile înalte cerul e albastru bătând în violet iar soarele îşi trimite razele de undeva din fundul tabloului

îşi face curaj şi călcând încet cu genunchii cât mai îndoiţi şi braţele în lături de la fotoliu se îndreaptă spre scrinul masiv în care lucesc uneori ochi de lup se opreşte iar întoarce capul pe fereastră se vede un colţ de cer cenuşiu şi acoperişul plin de antene şi sârme al blocului vecin

adio pajişte adio arici pitiţi printre frunze

apoi întredeschide o altă uşă se uită prin crăpătură nu e niciun pericol toţi dorm Victor are ochelarii pe nas şi ziarul deasupra ca un cort sforăie uşor Beatrice zâmbeşte dorm toţi parcă vrăjiţi şi mama şi canarul din colivie şi pisica ghemuită pe un scaun închide uşa la loc paşii îi sunt mai hotărâţi mai sprinteni intră în sufragerie pe masa ovală întunecată în fructiera neagră cu frunze galbene ruginii pasărea

roşie ca o flacără încremenită doarme acolo liniştită sub razele de soare care trec prin fereastră prin perdele e cât o mierlă de mare poate chiar şi mai mare are ciocul ascuţit vânăt lucios penele dinspre coadă bat în portocaliu probabil şi din pricina soarelui lângă peretele opus o canapea acoperită cu pluş vişiniu pe bufet o altă pasăre tot roşie însă mai mică înconjurată de tot felul de bibelouri printre care şi un purcel roz foarte drăguţ scaunele din jurul mesei au picioare scurte spătarele însă foarte înalte par nişte călăreţi cu chivără armură şi valtrap

pune piciorul ca într-o scară calul e poate sub masă în orice caz alb şi de pe scaun ridicându-se în coate fără zgomot sus pe masă pasărea doarme mai departe liniştită nu simte nu presimte nimic doarme

îşi mişcă braţele strânge coatele la piept şovăie se uită către vitrină o rază de soare poleieşte paharele cu picior din raftul de sus printre pahare aleargă păsări mici multicolore iar dincolo de pahare e o grădină cu pomi înfloriţi şi iarbă verde strălucitoare

acum parcă îşi aduce aminte

are senzaţia că-i revin în minte scene vechi

îşi aminteşte dar nu ştie ce anume

se uită la pasărea din fructieră se hotărăşte cu mâinile amândouă apucă pasărea pe sub burtă o saltă din cuibul ei pictat cu frunze galbene ruginii o ridică până în dreptul buzelor îi e dragă are un cap mic caraghios de mic şi iată a deschis ochiul rotund lucios pasărea tremură are corpul cald şi speriat şi ea e emoţionată Beatrice o pune la loc în fructieră aproape că o scapă pasărea se sperie de-a binelea se foieşte dezmeticită îşi întinde aripile are picioare strâmbe gălbui negricioase cu pielea zbârcită uscată

îşi ia zborul

se loveşte cu o aripă de lustră franjurii de chihlimbar ai lustrei se pocnesc sec între ei zboară de-a lungul pereţilor căutând o ieşire iar ea o urmăreşte cu gura căscată îi place dar îi e şi cam frică afară lumina a scăzut e mai grea uleioasă ca o vâlvătaie pasărea zboară în jurul lustrei în geamul vitrinei printre paharele de cristal cu picior păsările mici multicolore şi-au luat şi ele zborul acolo lumina e din ce în ce mai intensă un soare pitic undeva în fund îşi aruncă razele tot mai puternice

acum îşi aminteşte

a fost şi ea acolo cine ştie când

pomii înfloriţi sclipesc păsările zboară din ce în ce mai repede şi la un moment dat Beatrice ştie precis că pasărea care se învârte ca o flacără prin sufragerie va zări grădina cu pahare şi flori grădina din copilărie cu aricii şi melcii de lângă pârâul care seca în fiecare vară iarba era umedă totuşi sub platanul cel bătrân spre care ea alerga în picioarele goale

va zbura într-acolo din ce în ce mai mică dincolo de cristalul vitrinei

liberă

  

dimineaţa îşi scotea cămaşa de noapte şi se proptea goală în faţa oglinzii făcea asta de când era mică îşi ridica braţele se întindea cât putea se ridica pe vârful picioarelor se răsucea la stânga la dreapta se rotea o dată de două ori de trei ori de atâtea ori până când îi venea ameţeală îşi înclina bustul ţâţele abia răsărite de preadolescentă un picior se ridica orientat îndărăt pentru menţinerea echilibrului desigur braţele amândouă tinzând către oglindă nici măcar nu zâmbea

tot maimuţărindu-se aşa a observat că-i creşte părul pe pubis

  

au trecut apoi pe strada învecinată era cald lopeţile şi târnăcoapele atârnau din ce în ce mai grele şi aerul era greu apăsător îl purtau pe creştetul capului pe spinare pe umeri împreună cu soarele cu sapele şi târnăcoapele unul din ei se opri şi lovi cu târnăcopul în caldarâm rezemându-se în el sprijinindu-se ca într-un baston apoi se uită de jur împrejur

aici or să sape

peste drum se afla o librărie cu uşile deschise librarii picoteau de zăduf rar dacă intra vreun cumpărător în zilele lucrătoare la ora aceea spre amiază

dezgolite până la brâu trupurile săpătorilor luceau de sudoare muşchii se încordau dureros şi totuşi ritmic târnăcoapele loveau cu înverşunare asfaltul moleşit de căldură bucăţi-bucăţi se desprindeau din şalele străzii loviturile se auzeau până departe în tot cartierul lumea se obişnuise cu zgomotul lucrărilor nimeni nu protesta deşi nimeni nu ştia exact de ce se fac toate săpăturile astea de ce de dimineaţă până seara

din prăvălie ieşi un librar atras de izbiturile care veneau chiar de pe trotuarul din faţă era gras în mână ţinea un pix sau un stilou se lovea cu el din când în când peste degete părea nedumerit ridica din umeri clătina din cap după el mai veniră vreo doi câţiva trecători se opriră şi ei aşteptând nu se ştie ce

sub asfalt pământul era nisipos săpătorii nu mai aveau nevoie de târnăcop se îndreptară de şale şi apucară lopeţile cu o îndârjire pe care librarii de peste drum n-o puteau pricepe

de ce sapă

când apăru Beatrice groapa era deja destul de adâncă şi creştea şi în lungime devenind un şanţ doi dintre săpători săriseră înăuntru doar cel rămas afară o văzu pe fată dar nu-i dădu atenţie ea ţinea de mâner un fel de coşniţă despre care e greu de spus ce conţine se oprise pe trotuar în dreptul lor şi-i privea curioasă de dimineaţă fusese după lapte şi-i zărise pe altă stradă lovind cu aceeaşi furie pământul poate că nu erau aceiaşi în tot cartierul se sapă a dus laptele acasă şi a ieşit din nou şi iarăşi i-a văzut abia acum s-a oprit erau înalţi pu-ternici sudoarea curgea formând ca nişte pârâiaşe pe spinările lor late arse de soare în urmă rămâneau gropi adânci sau şanţuri în care se jucau copiii de-a războiul găseau acolo şi râme unele groase cât degetul sau chiar şi mai groase şi mai lungi erau aproape cât nişte şerpi mici care se zvârcoleau să scape din mâinile lor

Beatrice se holba nedumerită cu capul aplecat într-o parte rezemat de umărul stâng ridicat dinadins obosise privind şi nu pricepea nici ea de ce rămâne acolo ţintuită locului de ce continua să se zgâiască aşa în neştire schimba coşniţa dintr-o mână într-alta şi nu prea înţelegea ce se întâmplă movila de pământ creştea acum parcă mai mult decât celelalte săpătorii nu schimbau o vorbă nu-şi îngăduiau nicio pauză din groapă nu li se mai vedeau decât capetele rase arse de soare

de ce toate săpăturile astea

librarii intrară sastisiţi în prăvălie copiii plecară şi ei promiţându-şi să se întoarcă spre seară groapa asta o să fie mai mare decât celelalte îşi spuneau între ei dar de ce sapă ce caută

păi caută balaurul

giganticul şarpe încolăcit sub oraş

Beatrice privea înfiorată spinarea masivă braţele vânjoase păroase rezemate de cazma şi căldura o învăluia într-o cămaşă mătăsoasă ar fi trebuit să plece să nu aibă ceartă acasă Victor era bolnav şi-o aştepta se gândea cu milă la el dar rămase neclintită picioarele îi erau de plumb şi fiinţa ei toată încet-încet se moleşea se topea

cei din groapă nu se mai zăreau cel de afară îi aruncă o privire severă pe sub sprâncenele stufoase apoi întorcându-se cu spatele prinse să le facă semne celor de jos Beatrice nu desluşi ce spune de parcă vorbea în altă limbă o limbă străină care aducea cu rusa dar nu era limba rusă nu înţelese nici răspunsul celor din groapă bărbatul scotoci într-o lădiţă şi scoase la iveală o funie legă de funie o găleată mânjită de noroi şi-o coborî cu băgare de seamă în groapă după câtva timp o trase afară plină cu pământ mocirlos care mirosea urât o deşertă şi din nou îi dădu drumul în hăul gropii soarele se lăbărţase pe cer şi parcă se rotea chiar deasupra străzii a gropii Beatrice îl simţea pe creştetul capului

nemişcată privea în neştire spatele lat şi lucios al săpătorului

pe stradă nu mai trecea nimeni

  

M-am oprit din scris pentru că mi s-a părut că aud sunând telefonul. Sunt terorizat… Sigur la ora asta nu poate fi Marianne. Precis nu e ea, dar poate că e… cealaltă, celălalt personaj feminin important care va ocupa din ce în ce mai mult spaţiu. Încă nu m-am hotărât ce nume să-i pun.

De fapt nu era telefonul. Cineva suna la uşă. Deschid. O adolescentă în lacrimi: Beatrice.

Victor trage să moară…

N-am spus nimic. Am mângâiat-o pe creştetul capului. Ea s-a lipit de mine. Şi nu ştiam ce să fac. Ce să spun… Maică-sa îi părăsise pe amândoi cu câteva luni în urmă. Aşa pe nepusă masă. N-a lăsat nici măcar o scrisoare de explicaţii. A plecat pur şi simplu. Nu ştiu ce m-a apucat, vreau să spun că nu mi-am dat osteneala nici măcar să vorbesc despre această – cum s-o numesc? – fugă, plecare, părăsire a domiciliului conjugal, deşi nu sunt sigur că erau căsătoriţi sau măcar pacsaţi (cum sunt cei mai mulţi în zilele noastre): era o femeie liberă, obsedată de independenţă. Îşi mai luase valea de vreo două ori, chiar şi după naşterea fetiţei, dar atunci Victor era sănătos, putea să se ocupe de ea. El a crescut-o...

Iar vina e a mea şi nici măcar nu sunt sigur că aveam nevoie de o asemenea complicaţie… S-ar fi cuvenit să fiu mai atent. Iar acum n-am încotro, trebuie să continui ţinând seama de amănuntul ăsta.

Un amănunt?

Nu ştiam ce să spun. O ţineam strâns la piept, îi simţeam sânii mici cam în dreptul burţii, căpşorul ei îmi ajungea doar până la bărbie. Am făcut un efort şi m-am decis s-o dezlipesc de mine, am împins-o şi, cum ea îşi încleştase mâinile pe cureaua pantalonului şi trăgea cu disperare, am fost silit să mă arăt brutal.

– Ce vrei? De ce tragi de curea?

Aş fi dat-o pe glumă, dar Beatrice plângea acum în hohote. Mi-era milă de ea… M-am gândit că poate are o mătuşă sau o rudă oarecare care să-i poarte de grijă. Nici nu-i ştiu exact vârsta.

Mai are şi Marianne dreptate: sunt neglijent, nu-mi fac fişe, îmi tratez personajele cu o nonşalanţă soră cu nesimţirea şi uite, în clipe din astea, sunt deconcertat, altfel spus nu ştiu pe unde să scot cămaşa de care ea trage acum cu disperare. Aşa că am luat-o din nou în braţe şi am strâns-o cu putere la piept.

– Tu crezi în Dumnezeu?

Încă se mai smiorcăia. Poate că nu auzise şi-atunci am repetat întrebarea. S-a oprit din plâns, a ridicat capul şi m-a privit cu o nedumerire însoţită parcă de frică. Nu se aştepta la întrebarea asta şi nici eu nu ştiu de ce am formulat-o aşa, răspicat, fără niciun fel de menajamente. Vroiam probabil să-i atrag atenţia că în asemenea momente are nevoie să se sprijine pe ceva care o depăşeşte şi mă gândeam desigur la ce se va întâmpla cu ea în continuare, acum că a rămas singură pe lume. Mă privea de-a dreptul înspăimântată şi doar a clătinat din cap de câteva ori, abia perceptibil. Nu credea…

E pierdută, mi-am zis. Morala kantiană nu e pentru mintea ei, deşi, cine ştie, poate că Victor a avut înţelepciunea s-o educe în direcţia asta, iar amărăciunea de-a fi părăsit de mama fetei nu l-a condus la cinism. Şi nici boala.

  

după moartea lui Victor a locuit un timp la un fel de mătuşă căreia îi zicea Nennette era încă la liceu nu ştiu în ce clasă sigur e că nu prea mai avea chef să înveţe carte la ce bun să pierzi timpul să afli tot felul de lucruri care mai târziu nu vor folosi la nimic oricum mătuşii nu prea îi păsa de gradul de cultură al nepoatei ba chiar i-ar fi convenit ca Beatrice să nu continue liceul Nennette lucra la poştă pentru un salariu destul de mic şi nu peste mult timp avea să iasă la pensie din ce s-o ţină la şcoală

n-ai vrea să înveţi o meserie

ce meserie

uite de exemplu coafeză eşti destul de frumuşică mai întâi mături pe jos

ce să fac

să mături că nu-i mare lucru până înveţi meseria

dar nu există o şcoală

o şcoală de coafură

da o şcoală

habar n-am o să mă interesez o să întreb în jurul meu

aşa s-a trezit la un bts de coafeze dar nici acolo n-a făcut mulţi purici zău dacă ştiu cum să mă descurc cu ea în ce direcţie s-o îndrum

  

Beatrice stătea nemişcată şi privea spatele lat al săpătorului era cald fata părea fascinată de pârâiaşele de sudoare care porneau de la ceafă se scurgeau ocolind omoplaţii până către şale unde se uneau se contopeau în dreptul coloanei vertebrale şi continuau să coboare până atingeau betelia pantalonul albastru de doc săpătorul de pe marginea gropii sau a şanţului pentru că groapa se alungea semăna acum cu o copaie din ce în ce mai mare se mai uită o dată la Beatrice de astă dată privirea lui era mai interesată şi mai insistentă o privire mai lungă mai apăsată Beatrice făcu doi-trei paşi se opri din nou săpătorul îi întorsese iar spatele aplecat deasupra gropii se uita la săpătorii dinăuntru pe care Beatrice nu putea să-i vadă înseamnă că groapa mă şanţul era adânc nu glumă mai făcu un pas săpătorul spunea ceva într-o limbă de neînţeles nu vorbea franţuzeşte nu ştiu ce limbă vorbea de unde să ştiu să zicem că bulgara

de undeva din măruntaiele pământului urcau acum zgomote ciudate scrâşnite dar înfundate lopeţile nu mai loveau pământul ci altceva care nu era nici lemn nici metal era parcă piele dură şi solzoasă

izbucni un ţipăt nu era un ţipăt de durere ci mai degrabă de uimire

sau de triumf

  

Victor ţinea într-o cutie fotografiile ei de când era mică uite în fotografia asta poate nici doi ani nu avea o hălăgiucă de păr negru dedesubt ochii negri şi mari îi ocupau toată feţişoara în astălaltă mergea legănându-se ca o raţă da se vede că se legăna păşea nesigură cu braţele întinse căutând echilibrul

ori aici şedea pe pat uitându-se fix la aparatul de fotografiat fără urmă de zâmbet nici în ochi nici pe buze

în alta era în iarbă nu departe de pârâu Victor o fotografiase din spate în timp ce ea se uita după melci sau după arici era niţel mai mare se ghemuise pe vine cu braţul întins

o podideau lacrimile când le privea

în loc să se ducă la şcoala de coafeze bătea străzile şi nu ştiu cum se face că nimerea mai ales pe străzile unde munceau de zor săpătorii despuiaţi până la brâu cu spinările late şi pline de sudoare Beatrice nu se mai sătura să-i privească

într-o zi unul din săpători care stătea rezemat de lopată şi se uita din când în când la cei de jos poate că le dădea instrucţiuni sau ordine era un fel de şef sau de maistru a întors capul spre ea şi i-a făcut semn să se apropie

Beatrice ar fi putut foarte bine să nu se ducă ba chiar s-o ia la sănătoasa avea tot timpul oricum n-ar fi fugit după ea strada aceea era cam pustie dar pe străzile din jur trecea lume văzuse şi un poliţist pe bicicletă pedala de zor

săpătorul i-a mai făcut o dată semn să vină spre el şi ea s-a dus cu paşi mici şi cam târşâiţi dar s-a dus atunci săpătorul a zâmbit o dată scurt era mai degrabă un rictus însă de satisfacţie a cuprins-o cu braţele a ridicat-o iar Beatrice nu s-a zbătut doar când a ajuns pe fundul unei gropi nu tot atât de adânci ca şi celelalte o groapă abandonată căci nu corespundea exact direcţiei alese de săpători abia atunci a încercat să protesteze deşi îşi dădea seama că nu avea nici cea mai mică şansă să scape din braţele vânjoase ale muncitorului care îşi aruncase sapa ceva mai încolo i-a ridicat rochia şi i-a smuls chiloţii i-a sfâşiat pur şi simplu

se zbătea convulsiv ca o găină decapitată o durea îngrozitor iar bărbatul nu prea reuşea s-o pătrundă

nu te mai mişca atâta a mormăit el

dar chiar dacă rămânea perfect nemişcată şi-şi desfăcea coapsele cât putea de tare tot n-a fost uşor săpătorul era silit să împingă şi să se retragă apoi să împingă zdravăn până când să izbutească după îndelungate eforturi în timpul cărora trupul ei fu maltratat în fel şi chip

Beatrice plângea încetişor

  

un timp a fost vânzătoare într-un magazin de încălţăminte pe rue Saint Denis la câţiva metri pe o străduţă ceva mai încolo se afla un sex-shop erau peste tot în cartier dar nu se ştie de ce sex-shopul ăsta mai lăturalnic o atrăgea mai mult decât celelalte într-o seară s-a apropiat ademenită desigur şi de reclama luminoasă era un fel de cabaret cu striptease pe firmă scria Vertige d’amour nu s-a oprit a plecat mai departe locuia tot la Nennette mătuşa care aştepta să iasă la pensie Beatrice se gândea că ar fi timpul să-şi ia o cameră cu chirie nu departe de magazin s-a sfătuit cu o colegă o martinicheză foarte drăguţă cu care se înţelegea de minune eventual ar fi locuit amândouă împreună dacă odaia era destul de mare îşi instalau două paturi de ce două mai bine unul mare şi pufniră în râs

într-o duminică s-au dus să viziteze o cameră la etajul şapte ba nu şase fără ascensor chiar pe strada unde se afla cabaretul le-a plăcut Beatrice era hotărâtă să semneze cât mai repede contractul pentru cameră şi s-o anunţe pe mătuşă numai că în ziua următoare s-a certat cu patronul pe care l-a apucat aşa din senin să se culce cu ea şi ea n-a vrut adică ar fi vrut mă rog la început s-a opus o trântise fără multă vorbă pe canapeaua hodorogită din camera din spate şi deja îşi dăduse jos pantalonii şi se pregătea să-şi scoată daravela se grăbea dar probabil că ea n-a făcut ce trebuia lipsită de experienţă cum era nici chiloţii nu şi-i scosese doar fusta iar bărbatul după ce-a tras de bluză ca un apucat şi a încercat să i-o scoată pe cap s-a înmuiat brusc şi degeaba s-a descotorosit ea în sfârşit de bluză şi se gândea că ar fi timpul să-şi scoată şi chiloţii când l-a văzut că-şi trage din nou pantalonii şi i-a venit să râdă a pufnit în pumni vă daţi seama că asta n-avea cum să aranjeze lucrurile

a dat-o afară

nici nu i-a spus mătuşii

s-a dus întins la Vertige d’amour în josul vitrinei era scris pe un carton gălbui cu litere majuscule angajăm dansatoare

  

Danton a întrebat-o dacă făcuse balet la şcoală şi ea a răspuns că da dar nu la şcoală părinţii au înscris-o la un curs de dans erau acolo fete între 8 şi 14 ani nu prea îi plăcea

prinde-te de bară i-a poruncit Danton

Beatrice şi-a încleştat mâinile pe bară şi-a început să se rotească ţinându-se cu braţele amândouă apoi cu unul singur un picior îndoit graţios şi împins îndărăt Danton părea mulţumit deşi numărul încă nu era pus la punct trebuia să mai lucreze

acum scoate-ţi sutienul

s-a oprit din rotire şi-a scos sutienul

avea sânii cât nişte pepeni galbeni mai mici şi mai ovali decât de obicei sau mai bine zis ca nişte pere zdravene doar uşor ţuguiate mai târziu a văzut un tablou la Luvru a intrat aşa într-o doară într-o duminică după-amiază un tablou al lui Tizian şi într-adevăr asemănarea era izbitoare doar că ea era ceva mai slabă decât femeia pictată de pictorul veneţian alte vremuri altă mentalitate

trebuie să instalăm ghilotina a spus Danton şi au intrat doi haidamaci purtând şi împingând o drăcie care într-adevăr semăna cu o ghilotină cuţitul o asigura patronul e din carton n-ai decât să-l pipăi

lui Danton îi luceau ochii dar a aşteptat mai multe zile până să se culce cu ea n-a sărutat-o n-a mângâiat-o ia-o în gură i-a luat-o o avea destul de mare dar cam moale iar sexul ei nu era foarte primitor de cele mai multe ori nu intra deloc ar fi fost probabil necesare preliminarii mai lungi decât avea el răbdare şi decât obişnuia cu celelalte fete

Danton se ţinea în mâini deasupra ei şi nu îndrăznea să-i atingă sânii cu gura să-i sugă ori măcar să-i sărute nu se ştie de ce stângăcia sau nerăbdarea asta a lui o înduioşa îl trăgea spre ea îi lipea capul de sâni şi-atunci el ejacula imediat năclăindu-i flocii cu sperma care ajungea până la buric

acum cu mâinile amândouă scoate-ţi şi chiloţii aşa foarte bine cambrează-te hai şi mai mult

vocea lui la început puternică se stingea pe măsură ce Beatrice îşi scotea sutienul apoi şi chiloţii dimineaţa la antrenament iar seara aplauda entuziast la rând cu ceilalţi clienţi sau consumatori muzica se oprea şi toată lumea îi admira corpul bine proporţionat şi pe toţi îi încânta îi uimea blăniţa ei de floci neagră şi stufoasă care ieşea ca o coadă de veveriţă din fofoloancă

apoi împingeau ghilotina mai în faţă iar ea îngenunchea îşi aşeza grumazul cum scrie la carte cu mâinile amândouă sprijinite de instrumentul care semăna îngrozitor cu o adevărată ghilotină se făcea tăcere îşi ţineau cu toţii respiraţia tot ea acţiona un mecanism abia vizibil şi cuţitul cădea cu zgomot înfundat spectatorii cu paharele în mână ţipau ca la revoluţie excitaţi nevoie mare dădeau pe gât paharele cu băutură şi comandau imediat altele ca să-şi potolească arşiţa din gâtlej

  

mergea pe mijlocul străzii era întuneric ca în pădure păşea cu inima strânsă de frică printre felinarele gârbovite ca nişte copaci fără crengi şi fără frunze la început se grăbea tot de frică îi venea s-o ia la goană dar de la un moment dat strada cobora brusc şi în josul ei parcă se desfăcea un fel de vale conturată de lumina roşie a soarelui înecat deja în mare gâfâia desculţă cu picioarele până la glezne în nisipul mai întâi uscat şi afânat apoi uşor umed presărat din loc în loc cu alge de unde se ivea rânjind capul vreunui linx sau leopard ceva mai încolo o lupoaică îi tăia calea dar nu era decât umbră o străbătea trecea prin ea fără ezitare de frică devenise temerară căci nu se putea opri era silită să meargă tot înainte să alerge spre poarta de fier uriaşă care se profila învecinată cu marea valurile lungi se târau ca nişte şerpi care se împing unul pe altul se urcau pe ţărm se izbeau de fierul porţii pe care stătea scris în spaniolă ba nu mai degrabă în italiană cu litere mari cât nişte pumnale sau săbii păzite de câte un leu de-o parte şi de alta ceva în legătură cu speranţa

s-a oprit

adică lăsaţi totul baltă deşi alături era marea nu un lac oarecare şi mai ales nu regretaţi dacă vreţi cu tot dinadinsul să treceţi de poartă

dincolo era întuneric beznă şi totuşi parcă zărea trupuri cenuşii mişcându-se încolo şi-ncoace trupuri probabil goale braţe care se întindeau se lungeau nefiresc de mult în direcţia ei chemând-o îndemnând-o parcă să vină să treacă pragul porţii gigantice să intre

în spatele ei se înălţa acum un munte de culoarea aramei lucios ca un clopot căruia nu i se vedea creştetul pentru că aluneca tot mai aproape tot mai ameninţător

nu avea încotro

cu paşi şovăitori a trecut pragul porţii de fier

şi întunericul a prins imediat să se destrame trupurile goale din faţa ei deveneau acum de un cenuşiu tot mai albicios sau roz erau aceleaşi trupuri care ceva mai înainte o chemau cu disperare iar acum n-o mai băgau în seamă mânuiau lopeţi şi sape încăr­cau cu nisip fără să izbutească să evite algele un camion enorm dincolo de camion era marea valurile mării care se năpusteau cu furie şi se opreau brusc domolite în spatele trupurilor în plin efort

din când în când îşi încetau lucrul şi strigau cuvinte de neînţeles într-o limbă probabil slavă dar nu era rusa nici sârba Beatrice avusese clienţi care când ajungeau în culmea excitaţiei puţin înainte de ejaculare mormăiau sau chiar ţipau pe ruseşte dar ea nu era sigură iar când îi întreba de unde vin unii erau sârbi sau cehi sau slovaci o singură dată se culcase cu un bulgar

şi din nou întindeau braţele spre ea se îmbrânceau se luptau cu toţii vroiau s-o atingă să-i cuprindă trupul s-o înşface dar se împiedicau unii pe alţii iar ea începea să dea înapoi încercând să treacă de partea cealaltă a porţii să se întoarcă de unde ve­nise le simţea deja braţele mâinile unghiile care îi pătrundeau în carne o sfâşiau îi smulgeau pielea cu carne cu tot

s-a trezit gâfâind şi s-a întors pe partea cealaltă

 

în copilărie făcuse puţin balet o ducea Victor de mână în fiecare săptămână miercurea când nu avea şcoală asta a ajutat-o în cariera de mai târziu se încleşta de bară şi începea să se rotească agăţată mai întâi cu braţele amândouă pe urmă cu unul singur îi era ce-i drept puţin frică la un moment dat a încercat un număr mai special îşi desfăcea nasturii de la bluză cu o singură mână continuând să se învârtă şi n-avea sutien a încercat şi cu sutien dar era mult prea dificil să se ţină de bară şi totodată ă-şi desfacă harnaşamentul ăsta stupid căci n-a înţeles niciodată la ce servea iar sânii ei bine proporţionaţi nu aveau nevoie să fie sprijiniţi erau ca nişte pere ceva mai mari semănau cu ţâţele lui Venus din Urbino da femeia din tabloul lui Tizian l-a văzut la Luvru era singură nu cu Danton

când rămânea doar în chiloţi se oprea din rotire e drept că era şi timpul pentru că ameţise se oprea şi cu încetineala de rigoare începea să-i scoată muzica înceta toate privirile erau aţintite spre buricul ei spre blăniţa pe care refuzase s-o radă şi toţi descopereau cu încântare cât e de neagră şi de stufoasă de parcă era barba unui pitic pitit în fofoloancă

Danton râdea nervos de fiecare dată şi abia se abţinea să nu se repeadă spre ea

  

în primele zile clienţii se îngrămădeau la uşa ei se îmbrânceau îşi aruncau priviri veninoase atât de nerăbdători erau s-o cunoască i se dusese buhul că era greu penetrabilă dar cu timpul faptul acesta care a excitat curiozitatea unora i-a şi îndepărtat pe mulţi căci li se părea ca un fel de umilinţă să n-o poată pătrunde ca să nu mai vorbim de banii pe care-i scoteau degeaba din buzunar aşa că tot mai puţini i-au rămas clienţi puţini dar fideli şi entuziaşti erau de ce să n-o spunem mândri că făceau parte dintre cei care reuşeau formau un fel de club un englez care se credea plin de umor l-a botezat Woodcock Association nu ştiu dacă făcea şi el parte...

Danton a mărit tariful dar tot i se părea că e o proastă afacere cu Beatrice câştiga mai puţin decât cu alte fete care nu aveau nici pe departe clasa ei dar puteau fi pătrunse cu uşurinţă şi-şi terminau treaba mai repede mult mai repede

a încercat să compenseze prin vânzarea a tot felul de alifii care mai de care mai deschizătoare de drumuri o cameră specială era destinată acestui comerţ cu alifii pentru Beatrice dar tot degeaba câte alifii putea să vândă

într-o seară unui client după ce a intrat în ea cu insistenţă şi multă strădanie în ziua aceea i se terminase necesara alifie şi din zgârcenie nu şi-a cumpărat alta i-a rămas organul prizonier

penis captivus e o chestie care se întâmplă foarte rar şi bietul de el cu cât trăgea disperat încercând să iasă cu atât ea se contracta iar pereţii vaginului îi strângeau pula ca într-o menghină

sărută-mi sânii striga Beatrice suge-i muşcă-i...

se mişca în toate sensurile se contorsiona încerca disperată să se desprindă degeaba ţipetele ei se auzeau în camerele vecine a venit patronul însuşi mătăhălosul Danton l-a înşfăcat pe client de cur şi-a încercat să-l tragă afară a venit şi un alt client care se pretindea doctor era doar în izmene

penis captivus penis captivus

Beatrice plângea clientul înjura de mama focului şi cerea banii îndărăt

e nevoie de o injecţie a zis doctorul care încă nu avusese timp să-şi tragă pe el pantalonul

ce injecţie a zis un altul erau mai mulţi în jurul patului bagă-i un deget în cur e mai simplu fiecare îşi dădea cu părerea

Beatrice n-a mai rămas mult timp la Vertige d’amour Danton nici nu mai încerca să se culce cu ea aşa că a dat-o afară după câtva timp era silită să ponteze din nou la şomaj

  

după ce-a plecat de la Vertige d’amour o săptămână n-a ieşit din casă decât de vreo două-trei ori ca să-şi cumpere câte ceva de mâncare era buimăcită de ce i se întâmplase stătea întinsă pe pat cu ochii în tavan nici să se îmbrace n-avea chef rămânea numai cu vesta de pijama sau cu o cămaşă de noapte subţire transparentă văzut de sus să zicem prin lampa de pe tavan corpul ei e de-a dreptul splendid nu se poate să nu-l admiri

într-o bună zi cu soare şi cer albastru s-a îmbrăcat şi a ieşit din casă să se plimbe rătăcea la întâmplare uitându-se în neştire la vitrine s-a trezit pe strada unde se afla librăria şi unde cu un an înainte sau chiar mai mult se făcuseră săpături intense nimeni nu ştia de ce oricum acum nu se mai vedea aproape nimic gropile ori mai bine zis şanţurile fuseseră astupate pavajul pus la loc nici urmă de săpături ici-colo pietrele cubice erau prost aliniate iată singurul semn care ar putea să amintească de săpături şi indirect de ce i se întâmplase acolo în groapă iar săpătorii dispăruseră cu unelte cu tot de parcă-i înghiţise pământul poate că nici nu s-a petrecut aievea ce credea ea că s-a petrecut

s-a oprit în faţa unei librării de care îşi aducea perfect de bine aminte era putea să jure aceeaşi librărie din timpul săpăturilor

a intrat în librărie

a răsfoit distrată cărţile etalate pe tejghea s-a prefăcut că e interesată şi de cele din rafturi

căutaţi o carte anume a întrebat-o un librar gras care desprinzându-şi pixul până atunci agăţat pe după ureche începu să-l sucească şi să-l răsucească în faţa lui Beatrice iar ea nu prea ştia ce să-i răspundă noroc că-şi aduse aminte de-o carte Prin gaura cheii sau aşa ceva

nu-mi spune nimic cartea asta e un roman

nu ştiu precis nu cred în orice caz autorul nu i-a pus niciun subtitlu

nu e vorba de subtitlu se enervă librarul e roman sau nu e roman

dacă nu e roman ce mai poate să fie întrebă Beatrice intimidată

poate să fie culegere de versuri sau eseu poate să fie multe

nu cred că e roman şopti Beatrice şi adăugă în şoaptă nu se mai sapă

poftim

cu câtva timp în urmă pe strada asta se făceau săpături nu-i aşa vreau să zic în faţa librăriei

librarul se lovea fără milă cu pixul peste degete părea că nu înţelege despre ce este vorba

săpături

da erau şanţuri adânci şi săpători cu lopeţi şi târnăcoape săpau de dimineaţa până seara vă asigur

librarul nu mai zicea nimic se uita prin vitrina librăriei afară pe stradă nu trecea nimeni era o stradă liniştită rar vedeai câte un automobil poate din cauza asta comerţul cu cărţi se stingea încetul cu încetul în curând librăria va trebui să fie închisă se auzea că va fi vândută pentru a deveni o farmacie deşi un coleg susţinea că localul se va transforma într-o întreprindere de pompe funebre

 

 

Dumitru Ţepeneag

Beatrice

» anul XXI, 2010, nr. 5 (240)