Urmuz în trei tipuri de ediţii

Ion Bogdan Lefter

  

În 2008-2009 au apărut pe piaţă nu mai puţin de trei noi ediţii Urmuz, scoase de editurile Limes, Bastion şi Cartier. Site-urile de vînzări on- line mai au în ofertă alte două ediţii din anii trecuţi, una (Pagini bizare, 2004) la Gramar, alta (idem, 2007) la… Nomina (?!), plus două „audiobook“-uri realizate de Cartea Sonoră (Fuchsiada, 2008) şi de Humanitas Multimedia (Pîlnia şi Stamate, 2009). S-ar mai adăuga prezenţele lui Urmuz cu texte – uneori cu toate textele sale – în antologiile de avangardă autohtonă, din care, fireşte, nu lipseşte niciodată.

Delicioasă „revanşă“ a extraordinarului „marginal“…

„Urmuzii“ de la Limes (Cluj), Bastion (Timişoara) şi Cartier (Chişinău) reuşesc să ilustreze trei tipuri diferite de editare a clasicilor.

Primul, sub titlul Pagini bizare (2008, 166 p.), e cel mai „istorico-literar“ şi mai atent alcătuit. Îngrijitor de ediţie (prefaţă, tabel cronologic şi referinţe critice): Gheorghe Glodeanu, critic cunoscut şi profesor la Universitatea din Baia Mare. Aparatul însoţitor dublează numărul de pagini al textelor urmuziene: prefaţă, tabel cronologic şi o selecţie de extrase critice din comentatorii prozatorului, începînd cu Arghezi, „naşul“ său literar, continuînd cu primii admiratori avangardişti, Stéphane Roll, Geo Bogza, Ilarie Voronca şi Saşa Pană, trecînd prin critica profesionistă a epocii, cu Perpessicius, Lucian Boz, Pompiliu Constantinescu şi G. Călinescu, şi ajungînd la articolul francez din 1965 al lui Eugčne Ionesco (antologat aici ca Eugen Ionescu) şi la exegeţii ultimelor decenii, respectiv Matei Călinescu, Nicolae Balotă (monografistul „clasic“ al lui Urmuz), Ov. S. Crohmălniceanu (din panorama interbelicului), Sergiu Pavel Dan (Urmuz ca autor fantastic), Nicolae Manolescu (din Arca lui Noe), Marin Mincu şi Ion Pop (din studiile lor asupra avangardei), I. Negoiţescu şi Dumitru Micu (din istoriile lor literare generale), pînă la cei mai recenţi comentatori, Corin Braga şi Adrian Lăcătuş, cu un extras şi din excentricul eseu Pelicanul sau babiţa: Introducere în urmuzologie al Anei Olos, semnat Anagaia, din 1998. Prefaţa lui Gheorghe Glodeanu, Urmuz şi poetica antiliteraturii (p. 7-32), e un studiu serios, o bună pregătire pentru lectură. Cu pornire de la ideea că „paginile bizare“ au produs „«revoluţia» cea mai radicală“ din literatura română interbelică, autorul îi schiţează lui Urmuz un portret biografico-psihologic şi apoi face un inventar al procedeelor folosite de marele subversiv, mereu în relaţie cu opiniile celorlalţi exegeţi. Singurul reproş pe care l-aş nota e acela că ediţia nu indică sursa textelor, preluate – presupun – din Paginile bizare îngrijite de Saşa Pană în 1970, extensie a culegerii tot de el alcătuite în 1930, cu cîteva adaosuri pe care le regăsim în volumul îngrijit de Gheorghe Glodeanu: Puţină metafizică şi astronomie, Însemnări – ciorne răzleţe şi puţinele scrisori păstrate (la Cuprins mai e trecută Concluziune şi morală, care este – însă – finalul Plecării în străinătate).

La Bastion – o ediţie „de buzunar“, subţirică: După furtună (2008, 74 p.), într-o colecţie de proză fantastică al cărei coordonator este Lucian-Vasile Szabo, prozator şi jurnalist timişorean, semnatar şi el al unei prefeţe cu o formulare din După furtună în glumeţul ei titlu: Un miros pestilenţial fiscal sau Despre romanul scurt ca o schiţă. Mai improvizat, textul rezumă puţinele lucruri cunoscute despre biografia lui Demetru Demetrescu-Buzău şi îi descrie prozele expresiv şi cu umor, dar fără cîştiguri interpretative notabile. Autor de science-fiction, Szabo atrage atenţia asupra atracţiei lui Urmuz faţă de „literatura de aventuri, cea de călătorii, mai ales cea privind voiaje imaginare şi extraordinare, atît de gustată la începutul veacului al xx-lea“, pentru „romanele «astronomice», prototipul celor science-fiction de mai tîrziu“, şi care „îi dezvoltă imaginaţia, pasiunea pentru asociaţii inedite, în discursuri perfecte din punct de vedere gramatical şi stilistic“ (p. 6). Precursoratul urmuzian e – vasăzică – revendicat din direcţii multiple. Zvelta plachetă cuprinde şi ea Puţină metafizică şi astronomie, nu şi Însemnările… şi scrisorile. În sumar titlurile sînt amestecate fără explicaţii: După furtună face deschiderea, apoi vine Puţină metafizică…, apoi restul, cu fabula Cronicari în clasica poziţie finală.

La Cartier, tot ca Pagini bizare (cu 15 intervenţii de Dan Perjovschi, 2009, 96 p.) – un Urmuz bibliofil, ediţie dacă nu „de lux“, în orice caz foarte frumoasă, „artistă“: hîrtie de bună calitate, gălbuie, pe care textele şi desenele sînt imprimate în sepia, coperţi cartonate, „15 intervenţii“ ale lui Dan Perjovschi şi un rafinat design al paginilor realizat de Vitalie Coroban, graficianul editurii, bun pictor şi desenator. Colegul său Igor Mocanu, basarabean şi el, tînăr eseist şi director de promovare pe piaţa din România, cu sediul în Bucureşti, coordonează colecţia în care apare cartea, probabil acum inaugurată: „C(art)ier“ – tentativă de joc de cuvinte între numele editurii şi „artă“ în englezeşte (indicată în caseta redacţională, soluţia cu „art“ în paranteză, în mijlocul „Cartier“-ului, nu e cea mai fericită, resturile lăsate pe dinafară, respectiv „Cier“, neînsemnînd nimic; ar fi putut fi folosită – de pildă – varianta similară celor din genericele bucureştenelor house party, din 1987-1988, sau carte, de la începutul anilor 1990, cu „cărţi-obiect“ evocatoare ale „bibliocidului“ din decembrie 1989, anume „cartier“, majusculele atrăgînd atenţia fără să impună şi elipsa lor; logoul colecţiei rezolvă problema introducînd „art“-a într-un chenar subţire). Clou-ul de marketing al ediţiei e – fireşte – alăturarea textelor urmuziene şi a „intervenţiilor“ lui Dan Perjovschi, pagini de carnet umplute cu mici schiţe de lucru şi însemnări laconice, considerate de autorul lor „«ceva» în sine, un limbaj original, jumătate desen/jumătate text care se face sincer, fără ca eu să ştiu, artistic“, ansamblu de „semne misterioase, mai greu de citit din prima, absurde într-un colţ, exacte în celălalt“, în fine, „pictograme“, „cele mai urmuziene desene ale mele“ (notă pe pagina de gardă a cărţii). Interesante şi expresive, ca tot ce face Perjovschi, unul dintre artiştii români de vîrf ai perioadei, dar – totuşi – mai degrabă obscur-neliniştitoare, căci aproape nicăieri nu se înţelege exact către ce forme finale se îndreaptă schiţele, decît absurde şi urmuziene. În plus, în contratimp istoric cu prozele avangardistului, desenele făcînd referiri la politica de azi, la civilizaţia contemporană, cu „Google“, „laptop“, „popcorn“ ş.a.m.d., şi la galeriile şi muzeele în care Perjovschi a expus în perioada 2003-2008, de cînd datează „pictogramele“. (O mai veche ediţie de la Cartea Românească, bilingvă, Pagini bizare/Weird Pages, a recurs la aceeaşi soluţie de extindere a puţinelor pagini urmuziene prin presărarea de desene, dar graficianul de atunci, Ion Mincu, a făcut ilustraţie propriu-zisă la text, propunînd spectaculoase echivalenţe vizuale ale personajelor şi situaţiilor din Pîlnia şi Stamate & comp.) Vitalie Coroban preia cele 15 „intervenţii“ ale lui Dan Perjovschi şi elaborează o structură vizuală care să le absoarbă şi să estompeze astfel şi mai mult mesajele lor actuale, făcînd coabitarea cu Urmuz acceptabilă. Marginile rupte sau găurite ale filelor de carnet, petele de tuş, asperităţile hîrtiei sînt mărite, îngroşate şi transformate într-un discurs-cadru al cărţii, gardînd textul, însoţindu-l, acoperindu-l în parte cu liniaturi şi mai ales cu iregularităţi, linii, pete, puncte, parcă şi amprente ale degetelor care au răsfoit, răsfoiesc sau vor răsfoi caietele în care au fost scrise prozele, agendele în care au fost schiţate desenele sau volumul care le cuprinde pe toate: degetele lui Urmuz, ale lui Perjovschi, ale noastre?! Un obiect – spuneam – foarte frumos, deopotrivă de citit (dar… fără cuprins!) şi de privit. Urmuzian? Nu mai pare să conteze prea mult.

(Şi la Cartier, ca şi la Limes, ca şi la Bastion, lipseşte indicarea ediţiei după care au fost preluate textele.)

Acelaşi Urmuz într-o retipărire sobră, cu aparat istorico-literar, într-o versiune „poche“ şi într-una elegant-artistică…

 

Text publicat iniţial on-line, în revista virtuală ArtActMagazine/ www.artactmagazine.ro, nr. 38, 7 octombrie 2009.

 

Ion Bogdan Lefter

Urmuz în trei tipuri de ediţii

» anul XXI, 2010, nr. 4 (239)