Regăsirea unităţii

 

Ovidiu Pecican

 

În preocupările filosofului Andrei Marga din ultimul deceniu şi-a făcut loc, tot mai insistent, reflecţia asupra dimensiunii teologice a gândirii contemporane. Autorul a atras atenţia asupra efectelor relativismului în lumea actuală (Relativismul şi consecinţele sale, 1999; reeditată în franceză în 2006 şi 2008) şi a revăzut demersurile principale ale filosofiei contemporane (Introducere în filosofia contemporană, 2002), trăgând consecinţele necesare din această examinare de ansamblu. Unul dintre rezultate a fost acela că Andrei Marga şi-a lărgit spectrul de cuprindere şi asupra religiei, interesându-se de Religia în era globalizării (ed. I: 2003; ed. a II-a: 2006), discutând raportul dintre Filosofie şi teologie astăzi (2005) şi emiţând o serie de Diagnoze (2008) asupra timpurilor în care trăim, asumate în perspectiva complexităţii şi dimensiunii lor filosofico-teologice.

Atent analist al dezvoltărilor din filosofia contemporană, Andrei Marga nu putea rata din vizor tentativa de „a relansa religia ca factor de unitate, de toleranţă şi de dialog între civilizaţii/culturi/credinţe diferite“ (Marta Petreu), care are loc în anii de după căderea comunismului. În direcţia acestor demersuri, universitarului clujean i-a atras atenţia prestaţia de teolog şi teoretician al problematicii actuale a cardinalului Joseph Ratzinger (devenit între timp papa Benedict al xvi-lea). În această ordine de idei, profesorul Marga a iniţiat traducerea mai multor texte socotite importante pentru definirea profilului cărturăresc ratzingerian şi a prefaţat apariţiile prin tentative interpretative atente. S-a publicat astfel dezbaterea dintre Jürgen Habermas – în preajma căruia Marga a ucenicit o vreme şi căruia i-a dedicat o amplă monografie, cu puţini ani în urmă – şi Joseph Ratzinger, Dialectica secularizării: Despre raţiune şi credinţă (2005), introducând-o prin studiul „Premisele unei dezbateri epocale: Habermas – Ratzinger“, a urmat Interpretarea biblică în criză: Despre problema fundamentelor şi căilor exegezei astăzi (2007) şi Europa în criza culturilor (2008).

Retrospectiv, toate acestea par nişte pregătiri pentru recent apăruta monografie intitulată Absolutul astăzi: Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger (Cluj-Napoca: Ed. Eikon & Ziua de Cluj, 2010, 368 p.). Explicaţia acestei opţiuni vine din două direcţii. Conform unei declaraţii a autorului,

 

Profilul meu este de contemporaneist. Cu această carte am extins lecturile în domeniul teologiei. Astăzi este foarte greu să mai desparţi ştiinţele, teologia, filosofia şi artele. Ele trebuie luate împreună, dacă vrem să înţelegem timpul în care trăim. Intrarea pe terenul teologiei este un pas nou şi pentru mine, chiar dacă prin prisma filosofiei.

 

Pe scurt, tentativa avută în vedere de Andrei Marga s-ar referi la nevoia de transdisciplinaritate, la aspiraţia către regăsirea unităţii abordărilor, peste vechile separaţii de scop şi metodologie şi chiar de limbaj. Cealaltă explicaţie a fost formulată de Marta Petreu, cu prilejul unei întâmpinări mai vechi:

 

Lumea este în criză de sens, spune Andrei Marga pe urmele unor mari teologi contemporani precum Hans Küng şi Joseph Ratzinger, dezvoltarea tehnică a mers înaintea celei spirituale, globalizarea reală a complicat lucrurile, relativismul filosofic a despuiat viaţa de sens, revoluţia ştiinţifică permite libertăţi care, fără control moral, pun omenirea în pericol, aşa că omul însuşi este în primejdie; concluzia sugerată este „înapoi la religie“ (de fapt: „înapoi la religie, dar prin filosofie!“), aceasta concepută ca factor de unitate morală, de toleranţă şi de speranţă; şi, nu mai puţin, „înapoi la om“, un om căruia îi sînt recunoscute nu numai facultăţile raţionale şi pragmatic-eficiente, ci şi cele afective.

 

În oricare dintre cazuri, efortul monografului pare să poată fi interpretat ca o dinamică integratoare, recuperatoare a unui sens mai general, a unei unităţi fărâmiţate şi risipite în modernitate, mai ales în cea târzie, o viziune care aminteşte idealul renascentist al lui uomo universale şi, mai ales, convingerea lui că mai există o cale către recompunerea coerenţei lumii. Spre deosebire de umanismul oamenilor Renaşterii însă, cel pe care încearcă să îl articuleze Andrei Marga este nu unul care se detaşează de viziunea teocentrică asupra lumii, aşezând omul în centrul universului, ci, tocmai invers, unul care face din nou loc orizontului metafizic şi divin în miezul unei lumi angoasate şi subminate de relativisme, reinstalând Absolutul în rosturile lui de pivot central. Formulând „Absolutul astăzi“, Andrei Marga apelează, aparent, la o metaforă care trimite la misiunea îndeplinită de pontiful Benedict al xvi-lea în ipostaza lui de mediator prin excelenţă, în numele creştinismului occidental, între Divinitate şi Om. De fapt însă, trimiterea mi se pare oximoronică, sintagma opunând eternul efemerului, centralitatea perifericului provizoriu şi actual.

Nu ştiu dacă în cartea profesorului clujean merită căutată monografia ratzingeriană sau mai degrabă modul în care, trimiţând la o biografie privilegiată, autorul încearcă să formuleze – grupat şi coerent – un crez propriu. Pentru a răspunde acestei dileme s-ar cuveni încercată o lectură paralelă cu monografia despre Habermas, unde admiraţia lui Andrei Marga se îndrepta către virtuţile unui discurs filosofic raţionalist, de mare anvergură interpretativă, cu care simţea că are multe în comun. Dincoace, în Absolutul astăzi, empatia auctorială se îndreaptă către un orizont de amplitudine maximă şi către dimensiunea vizionară a unei gândiri teoretice care izbuteşte integrarea credinţei, a convingerii celei mai tari şi profunde, ca factor modelator al lumii.

Rezultatul personal al demersului, într-un traiect filosofic în plină desfăşurare, îl mărturiseşte autorul în chip neechivoc:

 

Cartea de faţă [...] mi-a oferit, pe parcursul investigaţiei şi scrierii, posibilitatea să sesizez mai profund diferenţele, dar şi interferenţele şi problemele comune teologiei şi filosofiei de astăzi şi să înţeleg mai precis cât de mult se schimbă lumea, inclusiv lumea teologilor şi lumea filosofilor. [...] Am învăţat mult, încât sentimentul meu este încă o dată acela că nu se mai poate înţelege lumea fără a pune în lucru sau, cel puţin, a ne familiariza cu diferitele perspective asupra ei.

Prin Absolutul astăzi: Teologia şi filosofia lui Joseph Ratzinger, Andrei Marga pune în act ideea examinării lumii din perspective plurale, văzând în asocierea discursului teologic celui filosofic nu o relaţie ancilară, ci o fericită şi fertilă complementaritate.

 

Ovidiu Pecican

Regăsirea unităţii

» anul XXI, 2010, nr. 4 (239)