Manifestări importante sub egida usr

 

• Pe 15 ianuarie s-au încheiat înscrierile pentru concursul anual de manuscrise pentru autorii sub 35 de ani. Au fost depuse 60 de manuscrise din toate genurile. Rezultatele vor fi făcute publice până la data de 15 februarie, urmând ca două dintre volumele câştigătoare, câte unul pe secţiune, să fie publicate la Editura Cartea Românească.

• Marţi, 26 ianuarie, a avut loc şedinţa inaugurală a Clubului de proză al secţiei de specialitate a Asociaţiei Scriitorilor Bucureşti, în colaborare cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, în rotonda muzeului. Şedinţa a fost moderată de Constantin Stan şi organizată de Ştefania Coşovei.

• Joi, 28 ianuarie, la sediul usr din Calea Victoriei, nr. 115, a fost inaugurat ciclul de conferinţe lunare organizate de usr. Prima conferinţă a avut-o protagonistă pe Marta Petreu, care a vorbit despre Nae Ionescu şi Mihail Sebastian. Partenerii media ai manifestării au fost România literară şi Observator cultural, Radio România Cultural şi Editura Polirom.

• Pe 29 ianuarie, a avut loc o primă conferinţă de presă prin care Uniunea Scriitorilor din România a anunţat o parte dintre proiectele iniţiate pentru primul semestru al anului curent. În continuare, Andreea Răsuceanu, autoarea studiului Cele două Mântulese (Editura Vremea, 2009), a deschis proiectul Mitologii urbane: Oraşul şi literatura.

• În ziua de 30 ianuarie, la Centrul Cultural al Primăriei Sectorului 2 (director: prof. Mihaela Popescu), din strada J. L. Caldéron, nr. 39, a avut loc un colocviu de literatură sf şi fantasy organizat de Asociaţia Scriitorilor Bucureşti (preşedinte: Horia Gârbea) şi de Societatea Română de Literatură sf şi fantasy (preşedinte: Dănuţ Ungureanu), în colaborare cu Primăria Sectorului 2. Au prezentat comunicări şi referate Horia Gârbea, Marian Truţă, Angelo Mitchievici, Cristian Tamaş şi Liviu Radu. Au urmat prezentarea antologiei srsf din anul 2009, intitulată Alte ţărmuri, şi discuţii pe marginea referatelor şi a conţinutului antologiei.

  

***

Manifestări importante sub egida USR

» anul XXI, 2010, nr. 2 (237)