Poeme de Ecaterina Bargan

  

de azi o să scriu mai frumos  

 

aburul acesta dens mişcător mă sufocă
senzaţie că am revenit în copilărie
în costum de clovn când toţi copiii 
mă lovesc cu picioarele în burtă
haide hai să ne jucăm cu maşinuţele în nisip
hai să mâncăm stafide
fiecare se aşază pe scăunelul său
aşa stăm ore în şir cu unghiile înnegrite de ciudă
ne şoşotim ca bătrânii 
şi bătrâneţea se îndeseşte sub papucii prăfuiţi
haide hai să ne jucăm cu maşinuţele în nisip
papuceii se ascund ruşinos unii după alţii

ne târăsc printr-un tunel albastru-roşcat
în urmă nimic nu rămâne în acelaşi cadru nemişcat
cu pereţii văruiţi în azur
acum totul e preschimbat în verde
acum ochii sunt roşii
acum dorinţele ustură ca nişte cepe proaspăt tăiate
m-am întors în trecutul prostesc 
unde mergeam şi jucam băieţeşte
în jurul pavilionului fără acoperiş
haide hai să ne jucăm cu maşinuţele în nisip
fugeam cu frigul în pumni şi în plămâni
eram mai primitoare decât un zâmbet reflectat dimineaţa în

oglindă

aş fi iertat orice

 

2009-10-26

   

aş fi iertat orice 

 

este umbră noapte fiind. un azi va fi şi ziua de mâine, tăcerea sărată din spatele cuvintelor. fiecare secundă cu ochii larg deschişi.

ascunzi în palme pereţii, podeaua, vidul, lumina de sub pleoape, moartea. nimic nu ajunge mai adânc de orizont.

rămâi, mai rămâi şopteşti scorpionului roşu înainte să trânteşti uşa. şi fugi.

în stern se ascund săgeţile otrăvite, blândeţea de a ucide fără zgomot. evidenţa unui zâmbet cerşit. trădarea strecurată orfană printre îngrijorări.

 

2009-11-03

  

adagio 

 

chestii comune, hainele noastre atât de aproape, lucruri simple

pentru care se moare

vocea grăbită, tu, eu, câteva repere pentru tristeţe
răguşire îndesită înspre sfârşit, ar fi suficient atât
ar fi impecabil un zâmbet, de bun-rămas, cât nu tocmai se pleacă
nimic despre mine
despre noi
în trecut
am descris
doar mersul tău pe care mi-l voi aminti mult după
şi fuga pentru final.

 

2009-09-24

  

în septembrie nu 

 

pentru omul care nu plânge

 

mergem pe linii diferite
degetele noastre – drumuri adâncite
în pori

oamenii sunt buni sunt frumoşi
ei strâng agresiv timiditatea în palme
îmi aplaudă rătăcirea fără să mă cunoască

adevărul tăiat în jumătate
indulgenţele idioţilor ca nişte
acoperişuri pentru răbdare

plânsetul greu mă videază

 

2009-09-21

  

album 

 

Mergem târâş prin zile ca şopârlele în nopţi fără de apă, mergem

prin

sălbăticia gemetelor repetate-n ferestrele sparte. Scrumiera de

lemn

în formă de vultur serveşte doar ca suport unei icoane.
În urmă atâtea feţe frumoase de beţia atingerii 
şi fericitul vis dimineaţa secat, fericitul vis 
din care vom sorbi îndreptându-ne orbeşte altundeva.
Dezastrul e parcă mai tânăr decât scrisoarea cu rânduri şterse. 
Acolo, pe schele, hulubii nu erau mai albi ca pescăruşii plagiaţi
de o copilă de la dascălul mamei. O pictură doar cu dimineţi

uscate.

Un mormânt deasupra căruia câţiva băieţandri musculoşi 
în cămăşi maro citeau Shakespeare 
sub lumina lămpii din hârtii împăturite şi desfăcute cu grijă.
Lipsim, dar nu uităm câte priviri ne mai rămân de îmblânzit,
nici nu ştim care cântec ne adoarme, n-avem habar ce amprentă
ne colecţionează remuşcările mai vii.
Degeaba credem în ploile de vară cînd câinii vagabonzi stau lanţ
sub fructele putrede, iar noi încă purtăm în buzunare

mulţumirile laolaltă cu

ticăloşeniile prietenilor, mizeriile din adevărurile ce ne aparţin.

 

2009-08-26

  

chip 

 

Dimineţi răsuflecate fără calendar 
îmi deschid ferestrele
trag de obraji soarele ştirb
mă cheamă pe strada Cosmonauţilor cu lilieci violeţi 
într-un septembrie atât de străin
ochiul meu care atunci tremura 
acum priveşte 
sunt anii de triumf 
o ameţeală stranie mă copleşeşte zilnic 
ca într-un somn adânc cu visele cusute
îmi satisfac spaima într-o seară bolnavă 
străinii sunt mai primitori de rugă decât mine

 

2009-09-01  

   

Ecaterina Bargan

Poeme de Ecaterina Bargan

» anul XXI, 2010, nr. 1 (236)