Poeme de Gellu Dorian

 

Eu

 

1. Osia

 

L-am simţit aproape pe Dumnezeu tot timpul,

dar mult mai mult atunci cînd peste tot era întuneric,

afară era gălăgie, mama ţipa la ceilalţi, tata sforăia

cu capul în pernă,

zăpada era de martie, bunăvestirea mea glăsuia îngerului,

boluri de hrană îmi cădeau peste creştet,

raze de soare peste chelia unui bolnav de cancer,

nouă luni gemene într-un bob de grăunte

care acum se răsteşte la lumină

ca orbul la întuneric,

era marţi, era 12, abia miercuri s-a scris numele meu

pe o hîrtie fără de care n-aş fi fost folositor mai tîrziu

cînd Dumnezeu şi-a văzut de alte treburi

lăsîndu-mă în grija mea

care n-a fost întotdeauna cea mai bună,

aşa cum se întîmplă cu merele care se strică alături de altele…

  

2. Blana din jurul cuvintelor

 

Zile în şir te-am ţinut în memorie, acolo

dăinuia cuibarul din care ai furat pînă cînd n-au mai rămas

decît paiele cărora acum le dăm foc,

cenuşa lor urcă la cer,

norii scriu cu ea mîna pe care adormi liniştit

ca un pui învelit de razele soarelui –

 

treacă şi viaţa asta,

apoi vom mai vedea noi care pe care…

  

3. Oglinda cu ramă de abanos

 

Mereu m-a ţinut cineva de gulerul hainei, o mână rece

părea să mă gîtuie, o alta era aşezată pe creştet,

fruntea mea se făcea

pagină de carte pe care o răsfoiau cele două mîini

fără trup,

inima mea devenea un sertar în care erau ascunse toate nimicurile

de care acum depind,

aşa cum depind foalele bolnave de aerul din punga de plastic

plină cu răşină din munţii călugărilor de la Agios David din Evvia,

 

sufletul meu este zburdalnic,

ce-a mai rămas din el mă face uşor ca un fulg peste casa în care

mai stau

cît să-l văd în oglindă pe celălalt…

  

4. Goana pe loc

 

Drumul devine din ce în ce mai îngust,

cineva toarnă tot timpul sare pe el, dezbrăcîndu-ne de fracuri

în timp ce Chopin îşi abandonează degetele pe claviatura pianului,

iar pinguinii se fac oameni

în care nu mai pot avea încredere –

 

alerg, sîngele mă rostogoleşte,

ghem de lînă într-o pîrloagă plină de scai –

 

drumul se face linie,

în goana săgeţii cad de o parte şi de alta jivinele în ale căror blănuri

se ascund femeile cu trompele legate,

pustiu e înapoi şi-nainte,

cititorul oboseşte şi el, pe spinarea lui s-au scris tone de poezii –

 

gîrbovit arde lemnele altui secol

în aceeaşi sobă de tuci…

  

5. Muzica din dormitor

 

Ascult flămînd şuvoiul de muzică revărsînd din dormitorul

de-alături,

nimeni nu e acolo, boxele se golesc de sunete,

pereţii se dezbracă de pînzele de păianjen pline de praf,

şifonierul din care au fugit hainele

geme ca un contrabas,

ferestrele fac lacrimi din bobiţe de soare,

vecinilor nu le place Bach, le pun Lache Găzarul, apoi „fără zahăr“,

se aud hohote de rîs,

lumea se surpă în ea,

din prăpastie nu mai răsare nimic,

doar ecoul pe care-l împachetez în cîteva cd-uri pe care le arunc

undeva în inimă,

mă las furat pînă la piele, pînă cînd nici de piele nu mai am nevoie,

carnea se face franjuri,

sîngele ţurţuri de gheaţă,

oasele mi se albesc şi sună ca lamele unui xilofon din care ies;

plec în pustie, ca vîntul…

  

6. Marmura de catifea

 

Mai întîi mă acopăr de bubele lumii,

apoi le vindec cu un brici din mătase, ca în legendele chineze,

fac din trupul meu turla unei biserici

din care se aud clopote reci,

 

singur ca ochii morţii

adun întunericul din care nu se vor ivi stelele

pe care de atîtea ori şi eu le-am aruncat pe cer…

  

7. Zile de vată

 

Sunt zile cînd pun capul în mîini şi zbor cu el aşa

pînă cînd cad sub cer,

spital scos la uscat pe sîrmele pline de ciori,

 

doar atunci vin toate gîndurile şi mă găsesc obosit

ca o lumînare arsă şi făcută ţurţuri

pe marginea paharului

din care pe vremurile bune am băut cu o mie de guri

însetate deodată,

 

sunt zile atît de goale încît ar trebui să adun toată viaţa mea

trecută şi viitoare

să pot simţi măcar dimineaţa plină de gînduri,

seara plină de fapte –

 

numai atunci se deschid ferestrele şi femeia aceea imaginară

mă scutură, firimituri, firimituri

în ciocul miilor de păsări nevăzute…

 

Gellu Dorian

Poeme de Gellu Dorian

» anul XXI, 2010, nr. 1 (236)