Revista Iosif Vulcan din Australia

 

Ilie Rad

 

1. Programul revistei. În luna martie a anului 1993, la Cringila, o localitate situată la circa 100 de km de Sydney, apare publicaţia Iosif Vulcan: Revistă de artă şi cultură. Colectivul redacţional al revistei, anunţat încă în primul număr, este următorul: redactor-şef, Ioan Miclău, în redacţie: Elena Maling, Tincuţa Miclău. Ilustraţii: Otilia Miclău. Începând de la nr. 5 din 1998, pe coperta a IV-a a fiecărui număr există un contur al României actuale, cu Poartă Sărutului, de Brâncuşi, în mijloc, şi cu înscrisul: „Revista de artă şi cultură «Iosif Vulcan». Un colţ din România în inimile Dumneavoastră din Australia. Revistă de artă şi cultură, editată de fondalul [în alte numere: «fondul», «foundul»] Bibliotecii «Mihai Eminescu», Cringila, Australia“.

Iniţiatorul şi redactorul-şef al publicaţiei este, aşadar, poetul Ioan Miclău, care, cu un an înainte, întemeiase, în propria sa casă, Biblioteca „Mihai Eminescu“, deschisă publicului larg. Revista a început cu un tiraj de 120 de exemplare, ajungând în final la 200 de exemplare pe număr.

Într-un scurt articol cu caracter programatic, fără titlu, semnat de Ioan Miclău şi publicat în numărul inaugural, se arată, între altele:

 

Această revistă literară are scopul definitiv de a servi românul australian emigrant, prin întregul program ce şi-l propune. Este o revistă de caritate, nonprofit, cu orientare spre continua înnobilare a artei şi culturii româneşti, cât şi spre ataşarea acesteia la marile idei internaţionale, spre un viitor demn omenirii.

În programul imediat, Comitetul de redacţie îşi propune segmente [rubrici, n. I. R.] permanente, dar şi unele ocazionale, în funcţie de evenimentele cotidiene. Cu caracter permanent vor fi segmentele: folclor, debuturi literare, analize şi studii, biografii ale personalităţilor eminente româneşti, precum şi periodice concursuri literare, atât de aşteptate de concurenţii creatori.

Aşteptăm, desigur, suportul moral şi direct al fiecărui grăitor de limbă românească, fără nicio resemnare [reţinere, n. I. R.], chiar dacă ar fi probabil de o reflecţie mai dură, deoarece cu atât mai mult îndemnul venit va fi mai binefăcător.

Într-un alt Cuvânt de deschidere, publicat în numerele 1 şi 2 ale revistei, se mai arată că noua publicaţie va continua eforturile lui Iosif Vulcan, patronul revistei (al cărui portret este publicat pe coperta fiecărui număr), bihorean ca şi Ioan Miclău,

unul dintre acei neobosiţi purtători ai făcliei culturii româneşti şi ai emancipării Neamului, care a ştiut să integreze în arena luptei spirituale puterea unei reviste literare. [...] În aceste contururi am dori şi noi să aşezăm orientarea noii reviste de artă şi cultură „Iosif Vulcan“, tocmai aici, în Australia, şi căreia în mod onorabil şi sinceră preţuire îi dăm numele cărturarului holodean. Continuitatea revistei vulcanee este şi astăzi şi va fi veşnic o îngemănare vie culturii noastre româneşti, strămoşeşti.

 

Programul revistei se va cristaliza pe parcurs. Astfel, în acelaşi număr, tot într-un text semnat de Ioan Miclău, se mai scrie: „Revista noastră va face, probabil, mai puţină politică, dar mai multă înnoire sufletească, fiindcă înălţarea spirituală va fi aceea ce ne va smulge din rătăcirile vremurilor“.

Cum se vede din aceste aserţiuni, programul revistei pare inspirat chiar din revista lui Iosif Vulcan, Familia, pentru că îşi propune a fi „o întreagă enciclopedie culturală, de literatură, folclor, istorie, precum şi cugetări de-ale înţelepciunii“.

 

2.Conţinutul publicaţiei. Analizând cele 40 de numere publicate, se poate spune că, în general, revista şi-a respectat programul anunţat. Fără a avea un pronunţat caracter anticomunist (nici nu mai era cazul, în 1997!), precum Buletinul de informaţii al Asociaţiei Românilor Australieni, cea mai longevivă publicaţie australiană în limba română (apare, neîntrerupt, din 1945), noua revistă pledează, indirect, pentru democraţie, libertate de exprimare, toleranţă etc. În nr. 3, 1997, este reprodus, din revista Magazin istoric, studiul Manifeste anticomuniste şi antisovietice, România, 1945, semnat de profesorul Nicolae Scurtu. De asemenea, într-o recenzie la cartea unui român australian, George Miţin Varieşescu, Miclău afirmă: „Environmentul spiritual e îmbâcsit de fiinţe negre, ceauşişti de tot felul, dar care, lipsiţi de frica de Dumnezeu, dovedesc tocmai ateismul cu care i-a educat ideologia comunistă“, vorbind apoi de „putreziciunile de sistem comunist, ce nu puteau duce decât la o totală prăbuşire“.

Colaboratorii primului număr sunt mai ales autori bihoreni: Constantin Mălinaş, Crăciun Parasca, Miron Blaga, Viorel Horj, Ioan Laza, Gheorghe Santău din Ungaria.  Rubricile anunţate prin articolul programatic nu se regăsesc în toate numerele.

Poezia este genul literar cel mai des întâlnit, datorită faptului că redactorul-şef este el însuşi poet, prezent cu versuri în aproape fiecare număr. Sunt reproduse poezii din clasicii literaturii române: Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Veronica Micle, G. Coşbuc, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, Al. Mateevici, Nicolae Iorga, Şt. O. Iosif, Iosif Vulcan, Vasile Militaru, dintre poeţii contemporani fiind antologaţi Lucian Blaga, Geo Dumitrescu, Aron Cotruş, Ştefan Baciu, Minerva Chira. Revista îi mai publică pe Gheorghe Porumbreanu, Lăcrămioara Filip, Crăciun Parasca, Constantin Mălinaş (toţi din Oradea), Maria Berényi şi Lucia Borza, din Ungaria, din Australia fiind prezenţi Carmen Vâlceanu, Alexandra Pelevaniuc, Alexandrina Isac, George Miţin Varieşescu, Ioan Dina Căpâlnean, Iustin Valcianu, Oprea Trache (cu epigrame destul de slabe), Alexandru Silaghi, George Roca, Ioan Gâf-Deac Jr., Tincuţa Miclău (fata lui Ioan Miclău), cu versuri în engleză, Vasile Posteucă, Nicolae Novac, N. S. Govora (cei trei cu excelente portrete grafice, realizate de Eugen Drăguţescu).

Spuneam că poezia este susţinută, în general, de Ioan Miclău, care scrie în stilul lui Alecsandri, aşa cum rezultă şi din poezia Păsăruică călătoare: „Păsăruică călătoare,/ Cu argint la aripioare,/ Şi cu ciocul cântător,/ Ştii de cine îmi e dor?// De ai cuibul sus pe deal,/ Să priveşti peste Ardeal,/ Peste-al Crişurilor mal!/ De-i vedea flori înflorind,/ Eu oi scrie lăcrimând.// De-i vedea apa albastră,/ Să le spui iubirea noastră,/ Ciripind pe la fereastră,/ Să le spui că-n lume cresc,/ Flori cu suflet românesc“, sau ample poeme, amintind, prin prozodie, de Scrisorile eminesciene: „Amorţit sună în turlă clopotul cel de aramă,/ Iar pe fruntea-i luminoasă ziua-ntinde-a ei maramă,/ Neguri cenuşii s-ardică legând văile de cer,/ Luna-i o suveică-n nouri ţesând raze în eter,/ Vapori alburii ca perle se-mpreun ridicând arc,/ Boltuind din nori de-arginturi o cunună sclipitoare,/ Pe sub care curge Crişul, al Bihorului monarc“ (Seara pe Criş!, nr. 3, 1997).

Proza (naraţiuni, amintiri sau însemnări de călătorie) este reprezentată de Gheorghe Santău (O perit Mura, nr. 1, 1997), Raymond G. Roca, fiul poetului George Roca (Legenda celor trei surori), Al. Stănciulescu-Bârda (Oaia cu cercel), Al. Vlahuţă (fragmente din România pitorească), Loredana Dragolici, Iosif Vulcan, Mihai Maghiaru.

Revista reproduce pagini întregi sau doar fragmente din alte publicaţii australiene de limba română, precum Buletinul de informaţii al Asociaţiei Românilor din Australia, Statul nsw (cea mai longevivă publicaţie în limba română din Australia), Mihai Eminescu: Revistă pentru literatură şi artă, care apărea la Sydney, precum şi din Românul australian, ceea ce face ca în paginile publicaţiei să întâlnim nume precum Ştefan Baciu, George Miţin Varieşescu, George Roca, dar şi numele unor debutanţi sau ale unor autori care publicau în revistele de limbă română din Ungaria: Lucia Borza şi Maria Berényi.

Revista încearcă încă de la început să menţină contactul cu realităţile politice, sociale şi culturale din România, încă în numărul inaugural, din 1997, publicându-se, de pildă, o biografie a lui Emil Constantinescu, care, cu un an în urmă, devenise preşedintele României.

La rubrica „Istorie şi adevăr“, găsim eseul lui Nicolae Titulescu, Politica şi pacea, un articol de acad. Camil Mureşanu, despre Şcoala Ardeleană: Spiritul naţional, fragmente din monografia profesorului român din Ungaria Gheorghe Petruşan, Iosif Vulcan şi „Familia“. Alte studii: Fauna şi flora României, de Ion Simionescu (fragmente), Gabriel Ţepelea, Ţara Bihariei (nr. 10, 1999), Gheorghe Santău, Din ce cauză a fost exilat Ovidiu la Tomis (nr. 7, 1998), Al. Macedonski, Despre logica poeziei, I. L. Caragiale, Ceva despre teatru, Constantin Mălinaş, Eminescu şi revista „Familia“ (nr. 13, 2000), dar şi Un italian despre români, la 1718 sau Chipul Iancului în dramaturgie, prof. univ. dr. Ion Iliescu, Răspândirea operei lui Eminescu prin cartea poştală ilustrată (nr. 17, 2001), Victor Jinga, Transilvania – leagănul neamului românesc, Onisifor Ghibu, Despre educaţie (nr. 27, 2003) etc.

Sunt omagiate personalităţi precum Iosif Vulcan, Gheorghe Şincai, Vasile Cârlova, Mihail Kogălniceanu, Mihai Eminescu, Vasile Alecsandri, Ion Creangă, Nicolae Filimon, cel mai adesea prin reproducerea articolelor despre aceste personalităţi din istorii literare româneşti, dicţionare etc.

Un colaborator de valoare al revistei este Lucian Boz, care îi trimite spre publicare mai multe cronici literare, pe care le publicase în perioada interbelică, la cărţi de Sadoveanu mai ales. În nr. 27 din 2003, Ioan Miclău consemnează plecarea „în altă galaxie“ a marelui eseist, publicând, în variantă facsimilată, patru scrisori primite de la Lucian Boz, iar în nr. 30 din 2004, se mai publică trei (de fapt două, fiindcă scrisoarea din 3 ianuarie 2002 este republicată).

Găsim în revistă şi diverse articole, în afara rubricilor consacrate, cum ar fi cele despre activitatea românilor australieni, înfiinţarea Societăţii Familia etc. Nu lipsesc reţete culinare, cu reproduceri din Gastronomicele lui Al. O. Teodoreanu (-Păstorel), cărora li se adaugă: un articol despre noua stemă a României, care tocmai fusese adoptată de Parlamentul României, un necrolog despre dispariţia profesorului bihorean Lucian Drimba sau o recenzie la cartea fostului ambasador al României în Australia, Ioan Gâf-Deac, Speranţa duală, medalioane dedicate lui Constantin Mălinaş, care, în calitate de director al Bibliotecii Judeţene „Gheorghe Şincai“ din Oradea, a sprijinit revista prin cărţi şi materiale trimise redacţiei, sau lui Constantin Noica. Ben Todică este prezent cu o relatare despre expoziţia de pictură a Dorinei Bugnariu, organizată la Ambasada României din Canberra.

În nr. 18/2001, este publicat un comunicat de presă al Bibliotecii Naţionale a Australiei, din care aflăm despre o acţiune de colectare a unor mărturii, atât de importante pentru memoria istoriei, a culturii:

 

Prin depunerea publicaţiilor la bibliotecile respective, materialul devine accesibil pentru cercetare şi este de asemenea păstrat pentru folosinţa generaţiilor viitoare, să-şi cerceteze moştenirea culturală.

Biblioteca colectează tot felul de publicaţii, inclusiv cărţi, reviste, ziare, cărţi de desene, afişe, broşuri ş.a.m.d. Publicaţiile pot include istorii de familie, autobiografii, informaţii regionale sau comunitare, rapoarte anuale de activitate, poezie, romane, teatru, ştiri sportive, materiale de la evenimente sau festivaluri culturale, conferinţe sau seminarii etc.

 

Un exemplu care ar trebui urmat şi în România!

În mai multe numere se publică articole despre satul de naştere al lui Ioan Miclău, Gepiu, despre care scriitorul ar dori să redacteze o monografie, informaţii privind organizarea unor concursuri literare, dotate cu premii. O emoţionantă evocare a publicistului Stelian Vasilescu publică, la moartea acestuia, George Roca, bihorean şi el (nr. 30, 2004), iar în acelaşi număr, găsim o evocare a poetului Alexandru Andriţoiu, datorată lui Ioan Miclău (fost coleg cu redactorul-şef al revistei Familia la Şcoala de maiştri din Beiuş), apreciat pentru demnitatea dovedită în faţa autorităţilor comuniste: îndepărtat din funcţia de redactor-şef al Familiei, el ar fi răspuns acestora: „Eu, poetul Alexandru Andriţoiu, pot găsi o bucată de pită şi în altă funcţie, în ţara mea românească“. Se publică frecvent lista cărţilor intrate în Biblioteca „Mihai Eminescu“ din casa lui Ioan Miclău, chiar şi articole despre sănătate (informaţii legate de boala lui Parkinson) etc.

Paginile de folclor sunt reprezentate de reproduceri din poezia populară (Mioriţa, Toma Alimoş), din basmele lui Petre Ispirescu, culegeri de folclor românesc (dintr-o antologie realizată de Crăciun Parasca) sau australian.

Ca revistă de credinţă ortodoxă, revista Iosif Vulcan publică materiale dedicate marilor sărbători ale creştinătăţii, Paştele şi Crăciunul, pastoralele unor preoţi. Încă în primele pagini ale numărului inaugural găsim un articol semnat de Ştefan Cioacă-Ioanid, despre aducerea în România, după aproape 2000 de ani, a moaştelor Apostolului Andrei (Sfântul Apostol Andrei a revenit în România). Mai publică articole cu profil religios pr. Alexandru Stănciulescu-Bârda, de la Malovăţ, apoi pr. Gheorghe Nemeş, paroh la Oradea.

Traducerile nu sunt foarte numeroase, dar acestea trebuie totuşi consemnate. În afara unor articole de informare, despre istoria şi geografia României, destinate, evident, unor potenţiali cititori australieni, Ioan Miclău însuşi publică traduceri din Waltzinc Matilda, un fel de Mioriţă australiană, şi din scriitorul australian Henry Lawson.

În mai multe numere ale revistei găsim pagini de cugetări ale redactorului-şef, sub genericul Cuvinte de minte.

 3. Importanţa revistei. Aşa cum am spus, reproducând articole din principalele publicaţii australiene de limbă română, aflăm astfel despre prezenţa acestora, mai ales că unele nu au avut o existenţă îndelungată: Revista „Mihai Eminescu“ din Sydney, Căruţa cu poveşti (redactor-şef: George Miţin Varieşescu), Viaţa parohială: Foaia trimestrială a Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Maria“ din Sydney, Orizont: Revista Asociaţiei Române Baptiste din Australia.

Sunt recenzate apoi cărţile unor autori româno-australieni, despre care ar fi fost greu să aflăm din altă parte, ştiut fiind faptul că, în general, autorii români din diasporă nu îşi trimit cărţile şi revistele editate instituţiilor publice din România (amintesc aici: George Miţin Varieşescu, Undeva în Occident, Timişoara: Editura Excelsior, 1996; antologia de poezie Dincolo de orizont, Sydney: Editura Mihai Eminescu, 1997, unde sunt antologaţi şi Ioan Miclău şi George Roca; Mihai Sica, Lagărul pufului de păpădie, Bucureşti: Editura Ararat, 1997; Ana Vintilă Bogdan, Chemarea destinului).

În general, revista a avut relaţii cordiale cu toţi ambasadorii României la Canberra, respectiv cu consulii de la Consulatul General al României de la Sydney. La un moment dat, ambasadorul României, dr. Ioan Gâf-Deac, a transmis, prin intermediul revistei, un mesaj românilor australieni, cu ocazia Zilei Naţionale a României. Revista publică o scrisoare şi grupaje de poeme ale fiului ambasadorului, Ioan Gâf-Deac Jr.

Fotografiile publicate sunt de slabă calitate, iar greşelile elementare de ortografie abundă: „î-mi scapă“, „s-au şef de echipă“, „ave-ţi revista românească“, „oameni mândrii şi fericiţi“, „şlefuindune reciproc speranţa“ etc. Problemele de artă şi cultură sunt uneori amestecate cu cele strict intime, personale (Ioan Miclău cu nepoţica sa, colaboratorul Ben Todică în timpul ceremoniei de căsătorie, condoleanţe trimise la moartea unei mătuşi etc.). „Dar tot până azi am rămas un fel de bulgăre de aur neşlefuit“, afirmă undeva, cu umor, Ioan Miclău.

Revista este tipărită într-un mod curios, poate unic în istoria presei româneşti: se decupau articole din diverse cărţi şi reviste, se lipeau pe o coală A4, după care se multiplicau prin xeroxare. Acest procedeu spune multe despre condiţiile dramatice ale presei româneşti din exil, tipărite, cel mai adesea, prin energia şi cu costurile financiare ale unor entuziaşti (şi celebra revistă Caiete de dor, a lui Virgil Ierunca, era tipărită prin şapirografiere). Să mai adaugăm faptul că eforturile şi condiţiile de tipărire a acestor reviste erau infinit mai grele înainte de invenţia internetului.

În nr. 33 din 2004, se publică o scrisoare „inedită“ de la Mihai Eminescu, adresată unei prietene a Hariettei, sora poetului. În realitate, scrisoarea nu este deloc inedită, ea fiind publicată, tot ca „inedită“, în mai multe locuri.

În ciuda acestor neajunsuri, revista s-a bucurat de ecouri favorabile, în ţară şi în Australia. Aşa cum este normal, în primele numere găsim ecouri ale apariţiei revistei, urări de succes etc.

Primarul Clujului, Gheorghe Funar, de pildă, care a primit câteva numere, îi scrie o scrisoare de mulţumire, în care afirmă, între altele, că revista „are un sumar bogat, bine redactat, care sunt convins că satisface gusturile exigenţilor ei cititori. Mai presus de asta, aduce imense servicii limbii şi culturii româneşti şi comunităţii române din îndepărtata Australie“ (nr. 16, 2000). În acelaşi număr găsim o scrisoare de la Lucian Boz, care spune: „Activitatea D-tale e lăudabilă. Publicaţia e bine întocmită şi ea constituie o binevenită prezenţă culturală românească în Australia“, în termeni elogioşi exprimându-se şi preotul Alexandru Stănciulescu-Bârda, parohul din comuna Malovăţ, judeţul Mehedinţi, directorul Editurii Cuget Românesc din aceeaşi localitate, care i-a tipărit lui Ioan Miclău mai multe cărţi şi care este un colaborator frecvent al revistei. Sorana Sava scrie: „De-a lungul timpului, am remarcat profesionalismul şi calitatea articolelor şi am apreciat atenţia pe care o acordaţi continuităţii vieţii spirituale a românilor din Australia“, iar Viorel Predoşanu, consilier economic la Consulatul General al României din Sydney, spunea că biblioteca şi revista Iosif Vulcan reprezintă „repere ale vieţii culturale româneşti din Australia“. De altfel, aceste eforturi ale lui Ioan Miclău, în special pentru crearea şi îmbogăţirea fondului de carte al Bibliotecii „Mihai Eminescu“, au fost apeciate de autorităţile româneşti, aşa cum anticipa Lucian Boz: Ioan Miclău a primit, prin Decret prezidenţial, semnat de preşedintele României, Emil Constantinescu, medalia comemorativă „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu“ (Decret nr. 439, din 6 noiembrie 2000, privind conferirea medaliei comemorative „150 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu“, publicat în Monitorul oficial, nr. 643, din 11 noiembrie 2000), cu următoarea justificare: „Ioan Miclău, membru al Uniunii Scriitorilor din Australia, organizatorul Bibliotecii «Mihai Eminescu» din Cringila, Australia“.

Cred că revista aceasta trebuie apreciată mai mult prin intenţii, decât prin realizări concrete. S-ar potrivi foarte bine aici cuvintele spuse de Eminescu, într-o scrisoare către Iacob Negruzzi, despre predecesorii săi, lăudaţi în poezia Epigonii: „Dacă în Epigonii veţi vedea laude pentru poeţi ca Bolliac, Mureşan ori Eliade, acelea nu sunt pentru meritul intern a lucrărilor lor, ci numai pentru că într-adevăr te mişcă acea naivitate sinceră, neconştiută, cu care lucrau ei“.

Într-o scrisoare către Lucian Boz, Ştefan Baciu face consideraţii dure la adresa presei româneşti din exil: „«Presa» exilului românesc, cu mult limitate excepţii, nu se poate ceti. E o jale, dar aşa este! Din Washington dc, «cineva» de la legaţia comunistă îmi trimite ziare, dar nici alea nu se pot ceti, şi în afară de asta, apar pe-o hârtie care are un miros de nesuferit. Un fel de hârtie de prins gândaci!“ (25 ianuarie 1971).

Din 2006, revista nu mai apare pe hârtie, ci este transferată în mediul virtual. Din păcate, în noua „locaţie“ nu se mai poate vorbi de o revistă, ci de o înşiruire de articole, care nu mai respectă structura unei publicaţii periodice.

Aşa cum îi scrie Lucian Boz într-o scrisoare din 8 octombrie 2001, prin Biblioteca „Mihai Eminescu“ şi prin revista Iosif Vulcan, Ioan Miclău reprezintă „un dinamic al culturii române în Australia“.

 

Referinţe: Florin Şipoş, Românul australian, in Jurnal bihorean, anul IX, nr. 2268, 6 iunie 2009, p. 6; Marin Oprea, in Curierul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, 10 dec. 2001; Ilie Rad, Lucian Boz, inedit, in România literară, anul XLI, nr. 38, 25 sept. 2009.

 

Ilie Rad

Revista Iosif Vulcan din Australia

» anul XXI, 2010, nr. 1 (236)